View Single Post
  #34  
Vechi 16.05.2023, 12:28:45
crincrin crincrin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 27.09.2016
Mesaje: 196
Implicit

* Penetrarea, intimidarea si terorizarea exilului anticomunist a fost una din sarcinile de baza ale Securitatii, de la infiintarea ei si pana la pretinsa-i disparitie. Dosarul meu de urmarire in strainatate s-a inchis abia in mai 1990, cand, oficial, Securitatea nu mai exista. In 1988, generalul securist Aristotel Stamatoiu, seful Directiei de Informatii Externe, adica al spionajului ceausist, decora un numar de colaboratori extrem de utili, intre care romancierul si ziaristul Ivan Denes, fost detinut politic, director al unei fantomatice agentii de presa in Berlinul de Vest. Vor fi fost si altii, directori de galerii de arta, antreprenori etc Unii au fost plasati in Vest pe vremea cand erau elevi de liceu, au facut studii, au ajuns, poate, chiar universitari. Ceea ce stiu cu precizie este ca intr-un document strict secret (copia se gaseste in dosarul lui Radu Ioanid, istoricul de la Muzeul Holocaustului din Washington, actualul ambasador al Romaniei in Israel)), eram numit de care Stamatoiu insusi drept "unul dintre cele mai primejdioase elemente ale exilului anticomunist". S-au pus in circulatie tot felul de legende despre mine si trecutul meu. Fusesem "speechwriter"-ul lui Nicu Ceausescu, activist de frunte la CC al UTC, profesor la "Stefan Gheorghiu". Faceam parte din specia "tradatorilor genetici" cum i-a numit Ioan Talpes pe "alogeni" anticomunisti.

Directorul Departamentului Romanesc de la Radio Europa Libera, istoricul Vlad Georgescu, a fost asaltat cu asemenea infamii. De ce ii deranjam atat de tare? Din aceleasi motive care au intemeiat atacurile contra mea in perioada activitatii Comisiei Prezidentiale si a scrierii Raportului Final. Eram competent, reusisem in palan academic in Occident. Nu eram cumparabil, informatorii acentuau acest lucru. Mai presus de orice, ceea ce regretatul Constantin Ticu Dumitrescu a accentuat public: "VT a dat o baza teoretica democratica anticomunismului din Romania". Informatorul Mihai Pelin vitupera urbi et orbi contra Monicai Lovinescu si a mea. Eram in aprilie 2006 invitat la cina, impreuna cu domnul Ticu, la prietena noastra Gabriela Stoica. Mergea televizorul, subit aud numele meu. Cine credeti ca erau cei care ma injurau din rasputeri? Cornel Nistorescu si Petru Romosan. In mai, a venit atacul din "Ziua", ziarul de santaj condus de alt "imaculat", ciripitorul SRS. Autorul mizeriei intitulata "Agentul Volodea" era un personaj deconspirat ulterior ca fost informator al Securitatii. Am cerut Colegiului CNSAS sa faca o verificare a tuturor documenrtelor disponibile referitoare la trecutul meu. A reiesit ca nu avusesem NICIO legatura cu Securitatea.

Ma gandesc la situatia actuala. Ce-a fost linsarea mediatica a lui Mihai Sora decat o revarsare de noroi securist? Chiar si postum filosoful ii scoate din minti pe diversii Curea si Pacuraru. Cei care cerem limpezirea apelor si a spatiului moral suntem urgent stigmatizati drept agentii maleficului Soros si ai globalismului "fara neam si tara". Mecanismele securiste ale diabolizarii sunt departe de a fi disparut. Acum folosesc televiziunile ancilare si internetul pentru a-i lichida in efigie pe cei care indraznesc sa apere valorile si normele euro-atlantice. Am scris la inceputul anilor 90 un articol cu titlul "Linia despartitoare". Dupa trezeci de ani, constat ca este vital sa mentinem bariera care ne separa de Satan, Caliban si Pocitan ben Pehlivan, dregatori de seama in ceea ce Ioan Petru Culianu a vestejit sub numele de "Jormania Libera"...


** Bulgărele urii: L-am văzut rostogolindu-se in anii 90 cand Vadim Tudor cerea sa vina echipa de deratizare sa lichideze sobolanii cosmopoliti. Eram unul dintre acestia. L-am vazut in campaniile de demonizare a Doinei Cornea si a Anei Blandiana. In mizeriile improscate la adresa intelectualilor democrati si a oamenilor politici proveniti din partidele istorice (Corneliu Coposu, Constantin Ticu Dumitrescu, Ion Ratiu). L-am văzut in actiunea de razbunare uselista care a fost puciul parlamentar din 2012. L-am vazut cand se cerea capul lui H.-R. Patapievici. L-am vazut crescand exponential cand venea vorba de Laura Codruta Kovesi, de Monica Macovei sau de Vlad Voiculescu . S-a umflat jegos si dizgratios in campaniile de o nemarginita josnicie impotriva filosofului si intelectualului public Mihai ȘORA. Il vedem acum, clocotind furibund precum procurorul Andrei Visinski in procesele-spectacol din timpul Marii Terori staliniste, in corul diatribelor nerusinate la adresa d-lui Vasile Bănescu. Despre ce este vorba? Mie mi se pare ca ne intalnim cu aceeasi occidentofobie ca in anii 90 cand Ilici perora despre "democratia noastra originala". Dl Vasile Bănescu deranjează.


*** Cei mai multi dintre rechinii cinici, cupizi si corupti din presa ultimelor trei decenii provin din aparatele ideologice ale ceausismului tarziu. Daca nu direct, macar prin protectia asigurata de catre un Dumitru Tinu. Ieri am facut o scurta cautare despre Bogdan Chireac. Vomitivul perfect. Despre SRS nu are rost sa vorbesc, cazul e notoriu. Nistorescu vine tot din structurile presei utecisto-paunesciene. Despre Cristoiu, chiar nu merita sa ne pierdem vremea. Nu stiu ce mai invarte, daca mai traieste, Tatulici. Stireanu e pe baricade, in zona pesedist-radicala. "Taranistul" Ghilezan s-a convertit la putinism. Turcescu este puiul viu nascut de gaina Cristoiu. Ma gandesc la acest peisaj lamentabil pentru ca mi-am dat seama ca este in fond unul extrem de deprimant. Nu "corporatismul feroce" denuntat de neo-bolsevicii cu conturi elevetiene (ma rog, si Lenin le avea in agreabilul sau exil de la Zurich), ci mizeria morala a post-comunismului parazitat de snapanii vechi si noi este cauza unei dezesperante amaraciuni a sufletului. Unii rezistam, altii nu. E nevoie de o reala de-sacalizare a presei. De o reala de-snapanizare. Miasma de canal e oribila. Canalizarea este un imperativ igienic.

https://ziaristii.com/cristoiu-nisto...cinici-verosi/

(Vladimir Tismaneanu)
__________________
36. Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege?
37. El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.
38. Aceasta este marea și întâia poruncă.
39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii. (Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 22)
Reply With Quote