XXII. MANTUIREA
Multor asa-zisi ortodocsi le face mare placere sa participe la discutiile dintre catolici si protestanti.Si orbii ii calauzesc pe orbi.
Sa luam ,de pilda,problema justificarii,si anume,daca omul se mantuieste in virtutea credintei sau a faptelor bune.
Catolicii sustin ca omul este mantuit de numarul si de calitatea faptelor bune pe care le va arata la sfarsitul vietii lui.Intr-o vreme,papii au afirmat ca faptele bune ale sfintilor valoreaza mult mai mult decat era necesar pentru mantuirea lor si ca meritele care erau in plus pot fi vandute pacatosilor,daca acestia pot plati pretul cuvenit !
Respingand pozitia catolicilor,protestantii au sustinut ca faptele bune nu au nici un merit,ca „omul nu este justificat de lucrari ale Legii „ si ca doar credinta il mantuieste pe om.
Dezbaterea continua de secole printr-un schimb neintrerupt de tot mai multe argumente,care nu conving insa pe nimeni,ci se invart in cercul vicios al conceptelor antropocentrice,atat de caracteristice rationalismului.
Care este pozitia „ortodocsilor” cand sunt confruntati cu aceasta dezbatere a Apusului ?Teologii nostri sunt coplesiti de un sentiment de inferioritate si dezorientare,ramanand extaziati de admiratie in fata complexitatii argumentelor colegilor lor occidentali.Nu stiu ce sa zica.In sinea lor,ei ii reproseaza Ortodoxiei ca nu a luat o pozitie clara in aceasta problema.Unii se aliaza,cu unele rezerve,cu catolicii;altii icearca sa impace cele doua conceptii.Apostolii si Parintii nu ii ajuta de fel;par sa se contrazica unii pe altii si apoi pe ei insisi.
Intr-adevar ,in ce intuneric il duce rationalismul pe om!Cum ar putea rationalistii sa-i inteleaga pe Apostoli si pe Parinti,din moment ce Apostolii si Parintii,care nu au fost rationalisti,vorbesc o limba necunoscuta de rationalisti ?
Pentru rationalisti Sfanta Scriptura,cea mai simpla carte din lume,este plina de contradictii.Pentru ei,fiecare cuvant si fiecare expresie are o singura semnificatie definita dinainte.Ori are dreptate Apostolul Pavel care spune ca justificarea se face prin credinta,ori Apostolul Iacov,care scrie:”Ce folos ,fratii mei,daca zice cineva ca are credinta ,iar fapte nu are ?Oare credinta poate sa-l mantuiasca?…Dar si demonii cred si se cutremura!”Acesta este motivul pentru care multi teologi protestanti au caracterizat Epistola lui Iacov drept „pleava” si nevrednica de a se numara in randul cartilor Noului Testament .Dar chiar si Apostolul Pavel pare sa se contrazica,vorbind la un moment dat despre justificarea prin credinta si alta data despre rasplata „fiecaruia dupa faptele lui”.De aceea au inceput protestantii sa vorbeasca despre…”doua justificari”.
Gandirea Apopstolilor si a Parintilor este atat de limpede ,atat de simpla,si totusi in mainile teologilor rationalisti ea a fost invaluita de ceata si de intuneric.Ei vor ca crestinismul sa fie un sistem.Un sistem nu admite antiteze.Totul trebuie sa fie la locul sau,clasificat cumse cuvine.In gandirea lor marginita,orice antiteza este o contradictie.Dar realitatea este plina de antiteze.Omul se apropie de adevar doar atunci cand accepta antitezele asa cum sunt,fara a incerca sa le atenueze.
Ortodocsii ar trebui sa-L premareasca pe Dumnezeu si sa-I aduca multumiri ca in Biserica Ortodoxa nu a aparut niciodata o astfel de problema.Dezbaterea in privinta justificarii,care continua in Apus de atatea secole,este lipsita de orice continut.mantuirea nu se acorda ca rasplata pentru un lucru bun pe care l-a infaptuit omul,fie vorba de credinta,ori de fapte.Mantuirea nu este o rasplata,nici osandirea nu este o pedeapsa.Un astfel de concept,la fel ca toate conceptele rationaliste,este antropocentric.Este o proiectare in lumea spirituala a ceea ce se intampla in viata cotidiana a oamenilor in societate,unde un cuvant bun sau o fapta buna este rasplatita ,iar un cuvant rau ori o fapta rea este pedepsita prin legile decretate de om.
La fel ca grecii antici,occidentalii L-au imaginat pe Dumnezeu dupa asemanarea oamenilor.Ei Il considera un judecator care judeca si pedepseste pe baza legilor existente.Judecata lui Dumnezeu nu are insa o semnificatie razbunatoare sau juridica.Dumnezeu nu pedepseste pentru a-Si satisface propria judecata.Un astfel de concept este cu totul necrestinesc.Dumnezeu nu pedepseste niciodata pe nimeni;El doar dojeneste,asa cum un parinte isi dojeneste fiul pentru a-l indrepta.nici macar gheena nu este un loc al chinului ,ci al auto-exilarii,departe de prezenta lui Dumnezeu .Este o conditie a orbirii deliberate,un loc care nu primeste niciodata razele soarelui.Dumnezeu este just ,adica bun:din acest motiv El nu are nici o legatura cu cei nedrepti,adica cu cei rai.Si aceasta nu pentru ca Dumnezeu nu vrea sa se apropie de pacatosi,ci pentru ca oamenii rai resping dreptatea lui Dumnezeu si nu vor sa aiba nici o legatura cu El.”Nu El este potrivnic,ci noi;Dumnezeu nu este niciodata potrivnic” (Sf Ioan Hrisostom,Predica xi despre II Corinteni 3 ).
Mantuirea ,la fel ca si cunoasterea ,este o chestiune de comuniune cu Dumnezeu.Faptele si credinta ,virtutile si stradaniile sunt acele lucruri care-I deschid Domnului usa inimii noastre.Dar mantuirea nu se primeste prin fapte,nici prin credinta,nici prin virtuti,nici prin stradanii,nici prin toate acestea la un loc.Un om ar putea avea toate acestea si sa nu aiba parte de fagaduinta Duhului,sa nu devina un locas al Sfintei Treimi.Mantuirea,la fel ca si cunoasterea,este insufletirea omului prin harul si revelatia lui Dumnezeu,de care inimile neprihanite sunt socotite vrednice in aceasta viata in functie de masura neintinarii lor.Nu este o rasplata impusa de Dumnezeu prin osteneli si cazne,care s-ar putea sa nu fi purificat inima de fel,si nici nu este o rasplata pentru credinta intelectuala ,care s-ar putea sa nu fi schimbat catusi de putin viata omului.
|