Citat:
În prealabil postat de coralina
Mihnea, eu nu am despartit nicicand conceptul de post de cel de spovedanie, ci am vrut doar sa subliniez ca si in cazul celor necununati religios, postul reprezinta o nevointa, o pas catre iesirea din starea de pacatosenie.
Am intervenit la postarile Annei21 pentru ca mi s-a parut ca vede situatia in alb-negru pe cand viata reala este in marea ei majoritate cat se poate de gri. Idealul il stim cu totii si ne straduim, fiecare dupa puteri, sa ne pozitionam in imediata lui vecinatate. Insa mantuirea se face "cu materialul clientului", adica fiecare ne regasim in situatii (maritale, profesionale, samd) din cele mai diverse si ca atare e greu sa fim ighesuiti cu totii in acelasi sablon.
|
Imi pare rau ca par asa intransigenta, dar nu pot intelege cum in situatii simple si clare este necesara atata discutie.
Cea care a deschis topicul nu are case si copii si zeci ani convietuire in comun.
Ce e atat de complicat?
Prietena mea care tocmai a iesit din relatia de concubinaj suferea destul de mult ca evident avea o pozitie de "slugareala" in casa lui. A fost primita ca o printesa la inceput, dar pana la urma ajunge sa faca tot menajul, cumparaturi, si.. alte nevoi...
Toate "beneficiile" unei casatorii dar fara nici o responsabilitate.
Stiu ca par dura, dar cred ca si Fallen, daca ar fi onesta, ar recunoaste ca o astfel de relatie aduce suferinta si nesiguranta.
Cand s-au despartit, parintii lui erau sa moara de inima.. dar cum, dar vai, dar se intelegeau atat de bine! Mamei baiatului i-a fost rau de suparare zile intregi.
Toata aceasta nebunie a pornit de la lipsa de educatie morala si de la neintelegerea faptului (simplu, zic eu) ca ori e casatorie, ori ba.
Tinerii au tinut nu un post, ci TOATE posturile. Doar ca la biserica nu mergeau (nu se spovedeau, nu se impartaseau, doar posteau). Mi se pare o situatie absurda, fara suparare.
Eu cred ca trebuie sa faci enorm pt mantuire. Asta este opinia mea (pe care nu reusesc sa o pun in practica, bineinteles. Dar macar incerc sa nu ma mint). Adica daca nu esti constient in fiecare zi ca mantuirea este scopul vietii, apoi nu ajungi departe.
Postul de bucate, cand pentru altele iti gasesti scuze, nu are nici o valoare in sine, parca ar fi o "negociere" cu Dumnezeu.
PS. si eu sunt mama de baieti si sunt ingrozita de perspectiva ca baietii mei sa nu se comporte impecabil in relatiile cu fete. Nu mi se pare ca e putin lucru sau un pacat neglijabil.