View Single Post
  #72  
Vechi 21.04.2024, 19:28:49
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.237
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Nietzsche Vezi mesajul
Acum înțeleg de ce nu ați putea accepta o asemenea teorie pentru ca nu este în tradiția Bisericii Ortodoxe și implicit ar destabiliza doctrinele. E de înțeles, însă doar am vrut sa fac o precizare.
Doctrinele sunt valabile numai în măsura în care sunt adevărate, așa încât orice dezbatere sinceră, care are ca scop aflarea/înțelegerea adevărului nu poate fi decât binevenită. Ele au fost validate de sinoade după zeci de ani de controverse raționale, logice, teologice, filozofice, motiv pentru care cred că nu trebuie să le transformăm în tabuuri, nici măcar de dragul unei unități, care ar fi doar declarativă, iar nu bazată pe înțelegerea adevărului.

Dacă înțeleg bine, în esență tu susții că monofizismul ar avea mai mult sens (sau ar fi mai ușor de înțeles?) decât ideea unei singure persoane divine care S-a unit cu firea omenească fără a renunța la cea dumnezeiască. Însă această din urmă idee, cea agreată de Biserică, eu o găsesc ca fiind singura valabilă pentru că numai în felul ăsta firea omenească - inclusiv a mea și a ta - poate fi îndumnezeită, adică mântuită. Dacă Dumnezeu nu se unește cu omul (deci cu firea umană), acesta din urmă va rămâne pentru totdeauna exterior dumnezeirii, deci muritor. Luând firea umană, Dumnezeu-Cuvântul Se unește cu întreaga umanitate, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea (deci în libertate) de a parcurge drumul invers, de jos în sus.

Este mai mult decât logică aici; în această unire este vorba de o imensă (pentru că dumnezeiască) iubire, motiv pentru care Hristos este numit Mirele Bisericii. Noi suntem Mireasa Lui, a Celui care ne-a iubit de la început, Care S-a jertfit din dragoste pentru noi, iar din această jertfă ne dă Viață, ne dă chiar trupul și sângele Lui.

Este vorba despre o unire mistică, iar speculația filozofică nu este suficientă pentru a pătrunde taina și ar risca să ne îndepărteze de esențial. Rațiunea singură, dacă nu-i unită cu iubirea, nu poate ajunge la Adevăr, motiv pentru care și avem atât de multe neînțelegeri, disensiuni, conflicte. Chiar înlăuntrul fiecărei persoane se petrec aceste scindări, motiv pentru care Biserica vrea ca, prin lucrarea Duhului Sfânt, să refacă această unitate, recomandând ca rugăciunea să se facă atât cu mintea, cât și cu inima.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
Reply With Quote