Moshule, ma ispiteste finalul postarii tale...:)
Si uite: eu cred ca relatia mea cu Dumnezeu este vesnica. Precum imi e si viata, intrucat eu cred ca este imposibil sa mor. Oamenii nu mor niciodata, sunt convins de asta, sunt sigur Moshule. Sufletul este nemuritor. Dumnezeu nu isi omoara fapturile, nici nu ii lasa sa piara. Calea lor va pieri (poate), lucrurile lor vor pieri (mai degraba), dar fiinta lor nu va pieri, ci se va indumnezei sau se va intuneci. Pentru vecie.
Mai cred ca viata mea imi apartine. Mi-a daruit-o Dumnezeu si stiu ca niciodata nu mi-o va lua inapoi. Pentru ca un gentleman nu isi retrage darul niciodata. Iar Domnul nostru este Gentleman, iti reamintesc.

Esti oare dispus sa acorzi vreun credit acestor convingeri ale mele?
Eu nu prea pot sa accept finalul postarii tale, oricat m-as sili, deoarece suna deznadajduitor, sa ma ierti...

Oamenii sunt fiinte create pentru vesnicie. Ce fel de vesnicie dobandeste fiecare, asta deja e alta poveste...:)

Si eu am coborat in adincul sufletului meu, mai exact am fost coborit acolo (si de fapt, daca ai fost cumva coborat, dus prin vazduhurile dinlauntrul omului, stii ca e vorba despre o clipa anume cand coborarea devine spontan inaltare, spre uimirea ta totala, desi procesul incepe intr-adevar cu o coborare...), de multe ori si am gasit exact cum spuneam: ca sunt nemuritor. Acum ma preocupa doar ce fel de om nemuritor devin eu. Asta e singura problema. Ce fel de om nemuritor. Om-intuneric sau om-lumina? Tertum non datur.
Stiu ca Dumnezeu vrea sa devin lumina vesnica. Toata Biserica mi-a spus-o, mereu. (Pentru ca Ea, Biserica, tocmai cu asta se ocupa: faureste luminatori. De cand se naste pruncul, din clipa Botezului, germinatia unui nou luminator a si inceput, mai tainic sau mai explicit.) Si mai stiu ca acelasi lucru voieste sa devii si tu. Si orice om. Dar cine dintre noi oamenii se va invrednici de asta, cine va deveni un luminator, iaca asta nu mai stiu... Post binecuvantat, Moshule! AMIN+