"Parintele Galeriu a plecat dintre noi. Nu s-a grabit. Cu gesturile lui molcomite si puternic interiorizate, a sorbit pana la ultima picatura din cupa suferintei: inchisoarea, umilintele de tot felul si boala cea grea. Nu s-a plans niciodata de nimic, refuzand neinduplecat sa vorbeasca vreodata despre sine. "Faptele dau marturie, nu gura noastra pacatoasa", zicea parintele, schimband subiectul. Odata, dupa 1990, s-a trezit cu hotii in casa. Nu s-a pierdut cu firea si nici nu i-a infruntat. A zis doar atat: "Iubitii mei, luati tot ce vreti, ca de asta ati venit, si poate ca aveti nevoie". Dupa un moment de uluiala, cei doi talhari nu numai ca au rascolit camera dupa bani si lucruri de valoare, dar l-au batut crunt pe parintele, cu pumnii si cu picioarele, pana au obosit. Cateva zile mai tarziu, cand hotii au fost prinsi, parintele i-a privit in ochi si a refuzat sa dea declaratie impotriva lor - renuntand de bunavoie si la lucrurile furate. A iertat daruind. Echimozele si loviturile de pe fata le-a pus pe seama unei cazaturi. Nu s-a lasat tulburat de intamplare. Desi a fost batut atat de tare incat nu se mai putea ridica din pat, duminica, adunandu-si puterile, a intrat in biserica si a rostit cateva ectenii, cum a putut.
Asa era parintele - bunatatea"
|