[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de adriana76

In DEX vad ca scrie: "SOBORNICÉSC, -EÁSCĂ, sobornicești, adj. (Înv.) Întemeiat pe hotărârile sinoadelor ecumenice; p. gener. ecumenic; sinodal. – Sobornic + suf. -esc."

Este DEX-ul online. Nu scrie ca ar insemna si catolica, dar ecumenic are tot sensul de universal, ca si cuvantul catolic, ba chiar intr-o masura chiar mai larga decat primul.

In cazul acesta cum puteti marturisi in Crez ca voi credeti intr-o biserica soborniceasca=ecumenica, si apoi sa fiti antiecumenisti? Cu atat mai mult cu cat chiar si sinoadele Sfintilor Parinti erau tot ecumenice?

Si cum de ortodocsii rusi nu au problema sa zica tot catolica in Crez? Si nici francezii convertiti la Ortodoxie? Si oare cei din Ierusalim cum zic? Eu tare cred ca tot catolica, dar o sa verific. Nu este mai buna informarea corecta a oamenilor decat ascunderea adevarului? Si Biserica catolica (universala) de la anul 381 nu avea ea un Papa? Avea, cum sa nu!... Dar acum mai are Papa?...

Acest cuvânt, "ecumenism" este deosebit de alunecos. Dacă cineva se prezintă drept ecumenist eu nu ştiu ce să înţeleg despre acela şi am neapărată nevoie de câteva detalii. Dar nu numai eu sunt nelămurit. Se pare că se întâmplă şi altora. Observ că nu toată lumea înţelege acelaşi lucru prin termenul de "ecumenism". Pe de o parte e ceva foarte la modă să te prezinţi ca "ecumenist", pe de altă parte pare un concept-bun-la-toate cam cum e conceptul de "idee europeană" sau de "globalizare", care este, doar la prima vedere, o expresie destul de apropiată a ecumenismului în plan politic.

Există un ecumenism bun şi un ecumenism rău ? Părerea mea este că da, iar argumentul cel mai la îndemână este acela că există o globalizare bună şi o globalizare rea. Ca şi alte concepte nobile, şi acesta a suferit o cădere, în textele vechi termenul "ecumenic" şi flexiunile sale aveau invariabil o conotaţie pozitivă. Sinoadele se mândreau să fie ecumenice, la fel patriarhii celei de a doua Rome. Care ar fi deosebirile, criteriile de discriminare (alt cuvânt pervertit) între "ecumenism bun" şi "ecumenism rău" ? Deosebirile cele mari stau la nivelul premizelor, iar asemănările la nivelul limbajului.

Ecumenismul bun pleacă de la adevărul revelat că oamenii, toţi oamenii de orice credinţă sau fără nici o credinţă sunt purtători ai chipului lui Dumnezeu. Dar, datorită păcatului ancestral şi pierderii harului, oamenii au început a se îndepărta de Dumnezeu. Dorind mântuirea oamenilor, a tuturor oamenilor dacă se poate, Dumnezeu a pus la punct o strategie de salvare: acesta este rostul Întrupării, al întemeierii Bisericii Catolice (i.e. ecumenice), al poruncii date de a răspândi peste tot cuvântul Domnului. Aceasta este misiunea Bisericii Catolice, Arcă a Salvării, Măslin Altoit, Popor Ales dintre neamuri. Acţionând din poruncă divină, din iubire faţă de oameni, Biserica este chemată la a aplica dorinţa lui Cristos de a fi o turmă şi un păstor. Ecumenismul cel bun vede în cel de altă credinţă, fie musulman, fie evreu, fie chiar idolatru, un om care a parcurs o parte mai mare sau mai mică din drumul spre Cristos, un om care are nevoie de încurajare petru a parcurge ce a mai rămas: Botezul şi îmbrăcarea în Cristos. În fraţii cei risipitori care au plecat din Biserică, ecumenismul cel bun cu îndelungă răbdare vede posibilitatea ca ei să se întoarcă spre Tatăl şi să stea la masa de obşte. Ecumenismul cel bun nu târguieşte credinţa, fapt asupra căruia Biblia nu dă nici un exemplu, ci o explică tuturor. Ecumenismul cel bun stă sub un anumit imperativ şi simte chiar o anumită urgenţă a mântuirii tuturor prin venirea tuturor în Biserică.

Ecumenismul cel rău pleacă, aparent, de la aceeaşi premiză iniţială. Şi el vede în ceilalţi chipul lui Dumnezeu. Numai că Biserica lui Cristos s-a spart în fragmente. Nici unul din fragmentele de azi nu mai corespunde pe deplin instituţiei divino-umane întemeiate de Cristos, fiecare fragment este îndreptăţit la moştenirea Bisericii şi deţine un adevăr parţial, adevăr care va fi restaurat prin restaurarea oglinzii sparte. Pentru ecumenismul rău nu există identitate între Biserica lui Cristos şi Biserica Catolică, (ori, dacă e aplicat ortodocşilor, un ortodox adept al ecumenismului rău nu crede că există identitate între Biserica lui Cristos şi Biserica Ortodoxă). O variantă ingenioasă a ecumenismului , frecvent întâlnită în lumea protestantă, este aceea în care se crede că Biserica lui Cristos există şi acum, dar într-un mod invizibil şi "tainic", aşa încât poţi fi formal înrolat în orice "denominaţie" şi să faci parte în acelaşi timp din Biserica Sa.
De altfel ecumenismul cel rău e mult mai relaxat: Biserica nici nu este necesară mântuirii, Dumnezeu având un plan de mântuire cu fiecare în locul în care se află. Astfel, musulmanul se va mântui dacă e un bun musulman şi hindusul se va mântui dacă e un bun hindus şi îi aduce în continuare pioase prinoase Zeului Copacilor. Chiar şi ateul se va mântui dacă este un bun ateu, îngrijind cum se cuvine gazonul din faţa casei, ecosistemul spaţiului public şi câinii comunitari.

Fiind atât de asemănător ecumenismului bun, mă tem că ecumenismul rău este operă a Înşelătorului, a Maimuţei lui Dumnezeu, a Stăpânului puterilor văzduhului care vrea să-i facă pe oameni să creadă că acel văzduh, care e domeniul său predilect şi mai sus de care nici nu poate să mai urce, este însuşi Cerul, astfel ca să fie cât mai mulţi pierduţi pe drum şi să rătăcească Calea, Adevărul şi Viaţa, care este Cristos, Mirele Bisericii Sale.