MariaB
In raspunsul tau treci cu vederea esenta/fundamentul deosebirilor. Este drept ca eu nu am detaliat acele intrebari, presupunand ca subiectele respective sunt binecunoscute. Dar poate ca nu e asa.
Un lucru apare cu evidenta oricarui om care studiaza istoria bisericeasca: varianta romano-catolica a credintei este de data mai recenta si se deosebeste de vechea credinta pe care a parasit-o. Mai suparator este faptul ca (cel putin in trecut!) nici macar nu recunostea aceasta. BRC introducea dogme noi si apoi acuza pe "schismaticii" orientali ca nu le urmeaza. Mai mult, dupa trecerea unui timp, acuza pe aceiasi "schismatici" ca ei sunt cei care au schimbat credinta. Cam asa a procedat si cardinalul Humbert cand a depus anatema in biserica Sf. Sofia in 1054.
Daca asupra unor probleme putem discuta la nesfarsit, iti voi pune o intrebare care nu admite un raspuns logic aburitor (e si ca noi, e si ca voi - metoda de eschivare tipic romano-catolica):
Conciliul I Vatican (1870-1871) a proclamat infailibilitatea papala. Sinodul VI ecumenic (681) (recunoscut de intreaga Biserica) a condamnat pe papa Honoriu ca eretic monotelit.
Papa Leon al III-lea(795-816) a protestat împotriva adaosului Filioque introdus in 809 la un conciliu local al teologilor franci (Aachen), poruncind sa se scrie pe doua placi de argint Simbolul de credinta fara "Filioque" ("aceasta am pus-o eu, Leon, din dragoste pentru credinta ortodoxa!"). Papa Nicolae si cei care i-au urmat au sustinut Filioque. Care a fost infailibil: Leon sau Nicolae? Mai sunt si alte exemple de contraziceri.
Nu este oare evident dpdv logic ca infailibilitatea papala este o minciuna?
O sa revin asupra subiectului. As mai spune doar ca daca astazi romano-catolicii par asa de iubitori fata de ortodocsi, nu acelasi lucru se intampla in trecut. Fara sa tina seama de iubire si de unitatea crestina, teologii occidentali de dupa schisma au combatut fara incetare "erorile grecilor", adica de fapt credinta Bisericii primare, pe care ei au parasit-o. Studiul istoriei dogmelor arata falia care s-a produs in teologia occidentala incepand cu Augustin (un premergator) si continuand cu teologii de neam germanic (dupa sec. 8), de curand convertiti si fara o legatura cu viata Bisericii primare, plini insa de mandrie si agresivi fata de inaintasii lor.
BRC nu a incetat sa-si numeasca conciliile ca fiind "generale" (=ecumenice), in timp ce in ortodoxie n-a mai existat vreun sinod ecumenic. Cine a dat dovada de iubire cu adevarat? Cine doreste intoarcerea fratilor rataciti?
Roma vrea unitate prin supunerea fata de papa. Ortodoxia vrea unitate prin respectarea adevarului. Nu este evident asta si din argumentele cu care vin cele doua parti?
RC spun: poti sa zici crezul si cu filioque si fara, poti sa crezi in purgatoriu sau nu, poti sa ai epicleza sau nu (in BRC asa zisa epicleza=invocarea Duhului Sfant are loc DUPA sfintirea darurilor; dar atunci care mai e rolul ei?), s.a.m.d, important este sa fii in ascultare fata de papa, sub umbrela sa protectoare. Mentalitate occidentala: infailibilitatea unei persoane (papa - la romano-catolici) sau a unei carti "dictate" (Sf. Scriptura - la protestanti).
|