[antiecumenism]

Virgiliu Gheorghe- Sinele si identitatea omului zilelor noastre-conferinta

http://carteromaneasca.wordpress.com...re-conferinta/

Dumnezeu nu ne forteaza,nu ne ingradeste libertatea, la Dumnezeu venim liberi, numai diavolul (si slujitorii lui satanisti de pe pamant) ne forteaza,controleaza,manipuleaza,hipnotizeaza,ne ingradeste vointa si libertatea.

Caracterul hipnotic al vizionării TV
“Există mai multe motive pentru care efectul televiziunii asupra minţii umane poate fi considerat unul de natură hipnotică.
1. Bio- şi hipnoterapeuţii susţin că televiziunea permite nu numai o transmitere a forţei hipnotice, ci chiar o multiplicare a acesteia.
2. Neuropsihologii constată că răspunsul cortexului pe parcursul vizionării TV se situează în domeniul somnolentei sau al stării hipnogogice (de tip hipnotic). (Zingrone, 2002) Undele cerebrale alfa caracterizează atât starea de hipnoză, cât şi activitatea corticală a telespectatorilor în timpul vizionării. Încă din anii ’50 se cunoaşte faptul că undele alfa caracterizează starea de somn superficial sau de hipnoză, iar studiile mai recente arată că un individ este cu atât mai hipnotizabil, cu cât are unde alfa mai bine reprezentate în cortex. (Holdevici, 1995) Doctorii Emery afirmă că “starea de continuă fixaţie – ca un fel de transă – a celui care se uită la televizor nu este una de atenţie, ci de distragere, o formă de visare cu ochii deschişi sau de pauză”. (Mander, 1978)
3. Vizionarea TV poate fi încadrată cu uşurinţă în clasa fenomenelor de tip hipnotic dacă sunt avute în vedere caracteristicile stării hipnotice şi perfecta lor asemănare cu stările mentale trăite de telespectator în faţa televizorului.
A) “Aspectul exterior al persoanei hipnotizate (n.n. ca şi în cazul vizionării TV) este al unui individ pasiv, care reacţionează doar la comenzi venite din afară.” (Holdevici, 1995)
B) În ambele cazuri atenţia este captivată din afară şi este “orientată în mod special spre ceea ce spune şi face hipnotizatorul”, în cazul nostru televizorul.
E) În cadrul hipnozei se reduce controlul realităţii şi apare o toleranţă crescută pentru distorsionarea acesteia – logica transei _ conform căreia subiectul acceptă ca fiind logice situaţii pe care în stare naturală nu le-ar considera ca atare.” (Holdevici, 1995)
4. Dr. Ernest Hilgard spune că televizorul poate foarte uşor să-i aducă pe oameni într-o stare de tip hipnotic. El arată că “a sta liniştit, relaxat, într-o cameră întunecoasă, privind fix şi pasiv o sursă de lumină pe o anumită perioadă sunt primele componente ale inducerii hipnozei”. (Mander, 1978)
“Şederea în linişte, fără alte impulsuri senzoriale în afară de ecran, fără orientarea în afara razei de acţiune a aparatului TV este capabilă ea însăşi de a-i determina pe oameni să se poziţioneze în afara realităţii obişnuite, permiţând substituţia cu o altă realitate pe care televiziunea o poate oferi. Poţi deveni atât de implicat imaginativ, încât alternativele dispar temporar. Atunci subiecţii se lasă duşi de hipnoză (plutesc)”, subliniază J. Mander. (Mander, 1978)
5. O altă cauză în generarea stării semihipnotice în faţa televizorului este dată de cantitatea imensă de informaţii pe care o transmite un program TV, de puternica implicare emoţională, dar mai cu seamă, sub raport tehnic, de viteza cu care se deplasează camera video, de schimbările unghiurilor de filmare sau ale planurilor.
Toate aceste evenimente tehnice, menite să tină trează atenţia, au darul de a intensifica legătura hipnotică. Ele măresc stresul sistemului nervos, suprasolicitând funcţiile cognitive, şi, prin aceasta, intensifică fenomenul de inhibiţie a emisferei stângi şi măresc sugestibilitatea.
Dr. Freda Morris arată că, întrucât imaginile TV se mişcă mai repede decât este capabil telespectatorul să proceseze informaţia pentru a reacţiona, acesta nu mai poate face altceva decât să le urmărească. Viteza uriaşă, nenaturală de schimbare a imaginilor nu lasă posibilitatea analizei sau a reflecţiei asupra imaginilor, astfel că ele vor străbate mintea, în timp ce gândirea critică este blocată. Dr. Morris aminteşte de o tehnică de inducere hipnotică numită “confuzie”, care a fost experimentată de M. Erikson: “Îi dai persoanei (minţii) atât de mult de lucru, încât să nu-i laşi posibilitatea de a mai întreprinde nimic ea însăşi că subiect. Este vorba de un proces rapid şi continuu în care se cere subiectului să se ocupe succesiv de diverse lucruri, alternându-i centrul atenţiei cu rapiditate. În momentul în care supraîncărcarea este atinsă, iar pacientul dă semne de oboseală, tinzând să-şi decupleze atenţia, atunci hipnotizatorul intervine cu ceva care poate stimula relaxarea, şi atunci pacientul intră în transă hipnotică. Ceva asemănător se întâmplă şi în cazul televiziunii”. (Mander,1978)