Citat:
Īn prealabil postat de Fani71
Cum nu pomenesc? Am tot pomenit faptul ca trebuie sa ne si acceptam si asumam suferintele, sa le traim tot cu Dumnezeu si sa ne intarim prin ele.
De aftfel as dovedi ca sunt o adolescenta imatura daca as spune ca viata unui om casatorit este compusa numai din bucurii.
De exemplu, sotul meu are o boala declarata incurabila. Crezi ca viata mea este formata numai din bucurii si placeri? Si totusi, prefer sa vorbesc despre bucuii si de suferinte sa vorbesc mai putin. Bucuria este centrala pentru crestin. Ni se cere sa ne bucuram si sa multumim Domnumlui in toate.
Ce inseamna necesitate, insa? Orice am face, sufeim in viata. Suferinta incepe de la prima respiratie, cand copilul iese din burta mamei si da de frigul de afara, este frustrat ca nu primeste hrana in secunda in care ar vrea, sau ca nu este schimbat, sau la primele colici...
Cand esti casatorit, ai mereu si greutati si necazuri. Chiar viata in doi, am tot spus, nu este usoara si necesita sacrificii si daruire de sine.
Si nu, nu mi se pare o diferenta de la cer la pamant viata unui calugar de cea a unui om casatorit. Sunt cai diferite, pur si simplu, spre acelasi tel: mantuirea.
Bucuriile isi au si ele locul lor pe aceasta cale. Dumnezeu ne mai si mangaie, altfel ar fi foarte greu.. Si daca ii multumim pentru asta, ne folosim duhovniceste.
Nu m-ai inteles. Unde am spus e ca trebuie sa 'primim toate placerile cu bratele deschise'? Departe de mine, am spus ca le putem primi pe cele care ni se dau, fara sa le refuzam, cu cumpatare. Si am vorbit si despre necesitatea postului.
Nu scrie cum traia cizmarul in Pateric. Scrie numai ca traia o viata de familie si muncea. Dar era smerit: isi stia scaderile si greutatile. Cam asta ni se cere si noua. Sa traim ce ne da Dumnezeu cu multumire (atat pentru dureri cat si pentru bucurii) si sa ne dam seama de micimea noastra.
Am spus ca nu reusesc inca dar incerc.
Cum fac? Pai ma gandesc adesea la ceea ce nu reusesc si asta ma face sa ma mai smeresc. Ma gandesc ca nu multumesc cand si cat ar trebui, ca depinde de unele lucruri (de ex. de internet), ca imi lipseste rabradea si organizarea, ca.. dar nu are rost sa fac aici spovedanie publica. Am destule surse de smerenie in viata mea!
Dar tu, atunci, cum faci sa nu ai placeri? Mananci incercand sa nu simti gustul, sau iti ceri iertare pt ca ti s-a parut bun, sau cum? daca sotul te saruta, incerci sa nu simti nimic, sau cum? Daca iti place mirosul unei flori, zici: piei, ispita?
:-)
Ce inseamna a-ti trai viata din plin?
Eu nu vad acest lucru posibil, decat atunci cand ajungi sa nu iti mai trebuiasca aceste placeri; cand renunti de buna voie la ce nu e absolut necesar; cand renunti chiar la tine in favoarea celorlalti; cand traiesti pentru Hristos, nu pentru tine.
Da, aici suntem de acord. Sigur, asa ar treui sa traim, dar daca traim asa Dumnezeu ne da si bucurii.
Si cum zicea Sophia, cred ca ne ai da si mangaieri si ajutor, ca altfel nu am rezista. Pana sa ajungem noi sa fim complet indiferenti la aceste mangaieri, ehe, e cale unga.
Tu ai auzit de ispita de drepata?
Exista si sfinti care au trait bine merci si trupeste, au avut 10 copii, nu sunt martiri dar sunt sfiniti, de ex. parintii sfantului Vasile, care au avut parca 11 copii dintre care 5 sfinti.
Ca exista mai putini in calendar? Pai sfintii in totalitate numai Dumnezeu ii stie. Nu se stie de toti sfintii casatriti pentru ca este un mod de viata mai banal, mai discret.
|
Un raspuns plin de diplomatie, ca de obicei. Cand vii cu argumente din viata ta personala, nu e concludent, nefiind verificabil.
Noi aici discutam in principiu, ca sa ne lamurim in anumite privinte.
Intr-adevar Sf. Vasile a avut frati sfinti, dar acest lucru se datoreaza in primul rand vietii ingeresti pe care au dus-o:
http://www.sfantulvasilecelmare.info/viata.php
Ei nu au cunoscut viata de familie, ramanand necasatoriti, si au fost dintru inceput dedicati lui Dumnezeu, prin asceza.
Am auzit de ispita de dreapta, dar inca nu am ajuns acolo. Vrei sa spui ca ai ajuns la ispitita de dreapta? Stii ce presupune acest lucru, nu? Prea multe osteneli, asta presupune.
Ajutorul pe care il primi de la Dumnezeu, este ca nu ne arata pacatele in fiecare secunda, ca nu am rezista. Placerile noastre vin din aceasta lume si in toti anii vietii mele nu am auzit nici un om laudandu-L pe Dumnezeu pentru frumusetea unei fiinte; ba mai degraba dorind sa pacatuiasca cu ea/el. Culoarea si parfumul unei flori mai usor ne duc cu gandul catre Dumnezeu. Apoftegma din Pateric nu pare a fi prea cunoscuta... si ma indoiesc ca oameni obisnuit ca noi gandesc asa. Imi este deci greu sa cred ca este cineva pe acest forum, ca sa nu dau nume, care da lauda lui Dumnezeu de cate ori vede un chip frumos. Si daca totusi exista vreunul, il rog sa ma ierte ca am facut aceasta afirmatie; dar in cazul acesta se inscrie la exceptii si nu costituie o regula.
In concluzie, Fani, cum nu discutam despre tine personal, ci despre afirmatiile noastre pe diversele teme, nu m-ai convins ca viata pe care o duc mirenii nostri, inclusiv noi, este cea care ne va aduce mantuirea. Pana nu ne curatam de pacate si patimi, nici nu am inceput sa punem inceput bun.
Citat:
Īn prealabil postat de Fani71
"Sigur, asa ar trebui sa traim, dar daca traim asa Dumnezeu ne da si bucurii."
|
Problema nu e ca Dumnezeu ne da bucurii, ci ca ni le luam singuri, inainte de a le fi meritat; si pe altele decat cele pe care ni le-ar da Dumnezeu.
Citesc acum din Sfintii Parinti, de aceea am si citate la indemana, si ei ne invata altceva despre drumul spre mantuire. De ce sa nu-i urmam pe ei, in limita puterilor noastre? Am sti macar ca suntem pe drumul cel bun.