PITESTI
O temnită mai mică decât Aiudul. Are celule izolate dar si camere comune. Am fost primiti cu ostilitate, care în scurt timp va deveni brutalitate.
Aici am întâlnit tinerii nou arestati. Toți erau studenti. Majoritatea lor erau personalităti bine definite si frumos pregătite. Erau elita tineretului acelei generatii. Încă de la început nu s-au făcut deosebiri de culoare politică, ci toti formam un grup compact anticomunist. Printre ei se distingeau unii de o valoare deosebită, dar cei care formau atmosfera erau vechii detinuti, între care si Valeriu.
Dat fiind regimul de teroare, mâncarea îngrozitoare, cazarea sufocantă, lipsa de aer si de contacte cu lumea, tinerii, cu entuziasmul lor caracteristic, au declarat greva foamei si au făcut oarecare vâlvă. Valeriu s-a opus, intrând în conflict cu ei. Le-a spus:
- Aici suntem detinuti si numai pe căi legale si pasnice putem să obtinem niste drepturi, căci represaliile posibile pot să fie foarte grave pentru noi. Atât legea cât si puterea sunt în mâinile autoritătilor. Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să putem rezista.
I s-a răspuns:
- Nu pot ei să ne dea suferintă atât cât putem răbda noi!
- Să nu ispitim, le-a zis Valeriu, să nu ne trufim. Tot omul are o limită a suportabilului. Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să nu mai putem suporta.
- Esti defetist! Esti blazat! Esti un resemnat! Esti un învins!
La toate acestea Valeriu a răspuns senin si convingător dar nu a fost ascultat.
- Port cu mine o imensă suferintă, le-a explicat el, din care cu ajutorul lui Dumnezeu am iesit curat. Experienta trecutului mă face să fiu prevăzător. Acum încă nu este greu. Am mare credintă si nădejde dar mă misc cu întelepciune pentru a ajunge la tintă.
În scurt timp am fost chemat, împreună cu alti detinuti mai vechi, de directorul penitenciarului, care ne-a spus:
- Potoliti-i! Fiti calmi, căci nici nu stiti ce vi se pregăteste. Chiar de ati fi de fier si tot veti fi înmuiati!
Nu pricepeam exact ce voia să spună directorul dar mai târziu am văzut că avea dreptate. Realitatea din Pitesti a depăsit nu numai asteptările noastre, ci si toată fantezia literaturii universale.
Temnita a fost întesată până la refuz cu tineri studenti asezati în celule fie de-a valma, încât se sufocau, fie de unii singuri, după criterii neîntelese de noi, probabil pentru o experimentare pe viu a diverselor modalităti de tortură.
Militienii au început să bată detinutii la discretie, pentru ceva anume ori pentru simpla lor plăcere. A excelat un temnicer, Georgescu, un biet prăpădit putin înapoiat mintal, un dezechilibrat căruia i s-au băgat în cap grade si avansări. Întrucât lucra si cu Securitatea si cu directorul se considera mare exponent al partidului si cu plăcere criminală bătea până la sânge. Umbla ca o pisică la vizete, asculta, deschidea usa si bătea. Bătea cu pumnii, călca în picioare, bătea cu ciomagul, ba si-a procurat si o rangă de fier. Tot el a asmutit si pe ceilalti temniceri să-i urmeze exemplul.
- Bă, striga el ca scos din minti, pentru copilasii mei sunt gata să vă omor. Dacă Securitatea îmi dă ordin să vă omor, e gata. Securitatea are puterea în mâini si nu scăpati nici morțt, banditilor!
“Banditule” era apelativul cu care ne numea îndeobste. La aceasta adăuga înjurăturile cele mai murdare. Era si foarte superstitios. Când un detinut i-a zis: “Dumnezeu să vă ierte!” i-au iesit ochii din cap si l-a călcat în picioare până când acela si-a pierdut cunostinta.
De la Georgescu au rămas multe expresii vrednice de o antologie macabră: „Băiatule, ai făcut, n-ai făcut, pentru mine ai făcut!” si deci jap-jap si te snopea în bătaie; „Băete, eu stiu si laptele pe care l-ai supt!”; “Băiatule, eu sunt Dumnezeul vostru!”; „Băete, eu lucrez pe două fire: derectorul e derector; securitatea dă ordine, mie nu mi-e frică de derector!”; „Băete, dacă nu-ti bagi mintile în cap, eu îti scot creierii din cap!”; „Băete, din mâna mea nici Dumnezeu nu te scapă!”; “Bă, eu vă scot creierii bucătică cu bucătică si scot din ei ideile voastre banditesti!”
Temniceri ca Georgescu erau recrutati din pleava societătii, oameni redusi mintal, cu tare psihice, injectati cu două droguri: pe de o parte, constiința unei înalte si sublime misiuni date de Partid si de Internatională, de popor si de proletariat, ca să distrugă pe toti “contrarevolutionarii”, “burghezii”, “imperialistii”, “fascistii” și “misticii”; pe de altă parte, ura de moarte împotriva tuturor dusmanilor revolutiei, încât să-i poate ucide cu indiferenta cu care se ucid mustele ori viermii.
Erau deci niste idioti fanatizati, niste brute fără ratiune. Astfel de oameni ascund toate societătile. Ei sunt bestii frânate, canalii nerealizate, criminali potentiali care atunci când sunt speculati în tot ce au mai rău în ei se dezlănțuie bestial. Cu toate acestea, ei n-ar fi ajuns criminali dacă nu erau pusi să o facă.
Marii vinovati sunt acele minti diabolice care au inventat sistemul, mecanismul acesta al dezumanizării. Ei sunt marii maestri ai negatiei, ai non-valorilor, ai răsturnărilor, ai decapitării umanului. Există un soi de creier cu pretentii divine, deci absolute, care crezându-se si dorindu-se atotputernic, a conceput un mecanism psihic si altul social, total si nelimitat, perfect ca o formulă matematică, logic ca tabla înmultirii, care-si propune să structureze omul si lumea după o stiintă totală, împinsă până la ultimele limite, ca un mecanism desăvârsit.
|