[Decebal]

La 23 mai 1991, într-o cuvântare adresată episcopilor greco-catolici români, cuvântare ce incita la o adevărată cruciadă a catolicismului împotriva Ortodoxiei, suveranul pontif Ioan Paul al II-lea a făcut afirmaţii ce eludează adevărul istoric: „Evanghelizarea în România a avut origine latină până în Evul Mediu târziu, atunci când teritoriile româneşti au căzut sub dominaţia bulgară şi când s-a introdus limba slavă, cu ritul bizantin, ca limbă liturgică. Făcând parte din Biserica bulgară, românii s-au simţit de fapt în orbita Bizanţului, deja separat de Roma. Tentativele de a resuda vechea unitate nu au încetat de-a lungul secolelor, până la deplina stabilire a comuniunii, în timpul sinodului de la Alba Iulia din 7 octombrie 1698. Se ştie că în cursul acestei adunări, Episcopul Atanasie, împreună cu 2270 de preoţi, au făcut mărturisirea de credinţă catolică. Peste şapte ani, Biserica din România va celebra împreună cu Biserica universală a 300-a aniversare a acestui eveniment aşa de fericit şi binecuvântat.”

La acestea unii ortodocşi au făcut precizări:

- Creştinismul a fost cunoscut în Dacia încă din primele secole, la răspândirea acestuia contribuind Sf. Ap. Andrei, prin propovăduirea pe care a făcut-o în Scythia Minor (Dobrogea de azi), colonişti, militari şi negustori din cuprinsul Imperiului roman;

- Evanghelizarea, cum era firesc, s-a făcut în limbile greacă – în Scythia Minor, unde existau cetăţile greceşti Tomis, Histria, Callatis – şi latină, cuvintele de origine latină din terminologia noastră bisericească fiind o mărturie pentru încreştinarea şi romanizarea concomitentă a populaţiei geto-dace;

- La sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul celui următor în Transilvania existau formaţiuni politice româneşti, pe lângă fiecare conducător politic avându-şi scaunul un episcop eparhiot, în cetăţile Dăbîca, Biharea (unde abia în secolul al XI-lea a fost creată o episcopie latină, în locul celei ortodoxe), Alba Iulia (unde a fost înfiinţată, apoi, o episcopie catolică maghiară în locul celei ortodoxe) precum şi în alte centre, fapt ce demonstrează existenţa creştinismului ortodox românesc în acea perioadă, supus presiunilor catolicizante, precum reiese din Vita Sancti Gerardi şi din unele scrisori papale;

- Introducerea limbii slave şi a ritului slav-bizantin s-a făcut pentru apărarea Ortodoxiei româneşti, agresate de prozelitismul catolic, Roma şi Bizanţul disputându-şi la vremea respectivă sferele de influenţă din Europa centrală şi sud-estică;

- Istoricul român Silviiu Dragomir a demonstrat falsitatea „Cărţii de mărturie” din 7 octombrie 1698, de pe care lipseşte chiar semnătura mitropolitului Atanasie Anghel. Practicile iezuite sunt continuate şi azi, după cum o dovedesc afirmaţiile Sfântului Părinte, pentru că pe acea mărturisire de credinţă sunt doar 37 de semnături, aparţinând protopopilor. (Dar, printr-o mişcare de veritabil prestidigitator, sanctitatea sa a scos din mâneca mantiei papale şi a transcris, dintr-un condei, un număr de 2270 de preoţi). Şi toţi aceştia ar fi făcut mărturisirea de credinţă într-un sobor care nu a avut loc la acea dată.