[Traditie1]

Mulţi psihologi consideră că sănătatea psihologică a omului constă în faptul de a nu avea conflicte psihologice interioare, iar lucrarea psihoterapeutului asupra pacientului are drept obiectiv „refacerea ordinii şi a echilibrului său sufletesc interior“. Pentru aceasta, psihoterapia nu ia în considerare „cazul“, ci „psihobiografia“ bolnavului.
Sănătatea sufletului, din perspectivă creştină, nu se reduce doar la un echilibru psihologic, ci problema este mult mai profundă. Creat după chipul lui Dumnezeu, sănătatea spirituală a omului se menţine păstrând legătura cu acest chip, adică cu Hristos. Puterile sufletului, când activează conform firii, sunt sănătoase. Toate cele zidite de Dumnezeu au început şi sfârşit. Totuşi, Dumnezeu a dorit să zidească şi să facă sufletul nemuritor. Astfel, sufletul este nemuritor prin har. Prin urmare, nu putem concepe ca sufletul să fie şi sănătos, şi independent de Dumnezeu.
Păcatul este boala sufletului. „Nu este simplă boala păcatului, ci felurită şi în multe chipuri, şi născătoare de multe vlăstare ale stricăciunii, din care răul se revarsă din plin şi merge înainte până se va opri prin puterea vindecătorului (a preotului duhovnic)“ (canonul 102 Trulan).
Metoda ascezei creştine, care ne propune paza minţii, purificarea ei prin pocăinţă şi rugăciune, împlinirea poruncilor Mântuitorului, ne ajută să ne desprindem de robia faţă de cele trupeşti şi să conştientizăm vulnerabilitatea sufletelor noastre. Pe de altă parte, nimeni nu poate ajunge la cunoaşterea de sine doar prin raţionamente şi cercetări analitice, dacă nu şi-a purificat mintea. Cei care nu s-au lepădat de obişnuinţele păcătoase şi care nu şi-au purificat mintea nu-şi dau seama de starea lor decăzută şi ocolesc singura cale prin care se poate pune început bun cunoaşterii de sine. Vindecarea omului se realizează progresiv, străbătând cele trei trepte ale vieţii duhovniceşti: curăţirea inimii de păcate, luminarea minţii şi îndumnezeirea.

Din psihologie este buna doar intentia, aceea de a analiza sufletul omenesc si a-l ajuta sa-si gaseasca echilibrul.

Dar metodele sunt în totalitate gresite, ca si concluziile si diagnosticele, deoarece sufletul omenesc nu poate fi cunoscut decât în lumina lui Hristos. Mecanismele psihologice nu sunt cele predate în facultatile de psihologie ci cele descrise în Scara, Pateric si alte carti ascetice. Acestea reprezinta psihologia sanatoasa.

Psihologia laica vede omul ca pe o fiinta care îsi poate gasi echilibrul în sine însusi sau în lumea materiala, ceea ce nu e adevarat. Omul are nevoie de absolut si vesnic. De asemeni psihologia predata în facultati vede chinurile constiintei pentru pacate ca ceva anormal, ceea ce e adevarat partial (fiindca exista si falsa constiinta) dar în buna masura e fals. Psihologii si psihiatrii vad normalitatea ca pe o stare lipista de tulburari, schimbari, crize, ceea ce este de fapt o amputare a personalittaii umane. Crizele fac parte din viata noastra, ele ne formeaza mai mult decât starea de multumire si fericire.

De asemeni psihologia, ca si alte stiinte, este un domeniu excesiv teoretizat; sufletul omenesc nu poate fi cunoscut citind tratate si ascultând profesori, este un proces intuitiv. Bisnitarii si vrajitoarele folosesc o psihologie practica de cunoastere (si manipulare) a clientilor (vixctimelor) lor care e mai realista decât cea cu care ies psihologii din scoala si pe care o practica majoritatea.