Binecuvantata ideia de a deschide o discutie pe aceasta tema.Datorita necunoasterii sau a falsei cunoasteri multi oameni cred ca in situatii limita ale vietii,atunci cand parca totul este impotriva ta,isi pot rezolva dezechilibrele apeland la un psiholog sau la un psihiatru,intr-un cuvant folosind psihoterapia (care, pentru cei cu bani este si la "moda").
Evident,daca persoana este in stare de soc,v-a fi necesara internarea acesteia intr-o sectie specializata pentru a primi ajutor medical dar,imediat sau simultan cu acesta trebuie sa intervina si preotul care chiar daca persoana in suferinta nu solicita sa-i ofere si alternativa duhovniceasca a iesirii din aceasta stare.
Si aici,ar fi ideal ca psihologul (si exista multi psihologi care conlucreaza cu preotul) sa-i prezinte ambele modalitati de tratament.Sinuciderea,atat de des intilnita in zilele noastre este gestul respingerii totale a lui Hristos ca Mantuitor al viatii noastre.
Spovedania,pocainta ,credinta,nadejdea si dragostea sunt leacuri pentru suflet mai tari decat toate tranchilizantele pe care ni le prescrie psihiatrul!Dar,cum in zilele noastre preocuparea unor preoti pentru salvarea sufletelor este direct proportionala cu salariul pe care il primestc, sa nu ne miram ca unii fac rand la usile cabinetelor de psihiatrie.Asta nu inseamna ca acel care alege aceasta cale de vindecare a sufletului nu v-a gasi un duhovnic care sa-l ajute dar,fara dorinta de a te vindeca nu exista vindecare!