[Iustin32]

În prealabil postat de vasinec

Nu confundati doctrina bisericii adventiste cu scrierile unei femei (daca or fi ale ei) Si adventistii contesta unele din aceste scrieri, dar nu contesta niciodata ce spune Sfanta Scriptura.

Daca vreti sa studiati doctrinele, le gasiti aici:
http://www.intercer.net/article.php?id=988

Apoi, sa-mi spuneti ce miciuni ati gasit (greseli se poate sa gasiti, dar minciuni nu).

Dar, topicul se intituleaza "Adventistii neaga viata sufletului dupa moarte" (cum in mod rautacios l-ati numit chiar dvs.; adventistii neaga viata sufletului intre momentul mortii si al invierii, dar dupa inviere recunosc viata sufletului). [/center]
[/center]

[SIZE=3]E aproape acelasi lucru si nu se bazeaza pe Sfanta Scriptuara, ci pe modul eronat si eretic in care Sotii White au preluat acesta doctrina de laGEORGE STORRS (1796-1879) , congregaţionalist, apoi pastor metodist si CHARLES FITCH (1805-1844) , pastor congregaţionalist, apoi presbiterian şi mai târziu millerit, doi rataciti de la Adevar care prin studierea Bibliei fara calauza si sfat al Bisericii au ajuns la aceasta concluzie in totala contradictie cu invatatura si practica Apostolica in care se vede clar ca orice hotarare cu caracter dogmatic sau disciplinar se lua in sinodul Apostolic in care fiecare din Apostoli a luat cuvantul, iar la urma au luat o hotarare in unanimitate:
[COLOR=Red]25. Noi am hotarat, adunati intr-un gand,[/COLOR] ca sa trimitem la voi barbati alesi, impreuna cu iubitii nostri Barnaba si Pavel,
26. [COLOR=Red]Oameni care si-au pus sufletele lor pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos. [/COLOR]
27. Drept aceea, am trimis pe Iuda si pe Sila, care va vor vesti si ei, cu cuvantul, aceleasi lucruri.
28. Pentru ca, [COLOR=Red]parutu-s-a Duhului Sfant si noua,[/COLOR] sa nu vi se puna nici o greutate in plus in afara de cele ce sunt necesare: Faptele Ap. 15 [/SIZE] Majoritatea milleriţilor credeau că omul, prin natură, este dotat cu suflet nemuritor. Primul care a fost absorbit de studierea problemei antropologiei biblice a fost GEORGE STORRS (1796-1879) , congregaţionalist, apoi pastor metodist. Influenţat de o broşură scrisă de Henry Grew (Starea intermediară) , a început să studieze destinul final al omului şi starea sa în moarte.

A ajuns la concluzia că omul nu posedă o nemurire inerentă şi că nemurirea va fi un dar al lui Hristos după parusie, iar cei răi vor muri în aşa-zisa „moarte a doua". El şi-a publicat concluziile în şase predici intitulate:

„Sunt sufletele celor nedrepţi nemuritoare?" (1842). În acelaşi an a aderat la mişcarea millerită. Cele şase predici au fost tipărite anul următor în Anglia.

Datorită lui CHARLES FITCH (1805-1844) , pastor congregaţionalist, apoi presbiterian şi mai târziu millerit, Storrs a îmbrăţişat speranţa adventă, devenind unul din exponenţii mişcării. Charles Fitch, la rândul său, în ziua de 25 ianuarie 1844 a acceptat doctrina nemuririi condiţionate şi în urma sa alţi conducători milleriţi. După marea decepţie, Storrs s-a despărţit de mişcarea millerită, atribuind-o „influenţei mesmerite".

William Miller nu a acceptat vederile lui Storrs şi Fitch. Dar printre cei care au întrezărit lumina biblică din această învăţătură se aflau şi părinţii Ellenei Harmon.

Într-una din cărţile ei 18 viitoarea soţie a lui J. White descrie o conversaţie pe această temă ce a avut loc în casa lor în timpul când ei urmau să părăsească biserica metodistă, în vara anului 1844.

După decepţia din 22 octombrie 1844, cu ocazia conferinţei din Albany, New York, (29 apr. 1845) , s-a făcut un mic progres către doctrina nemuririi condiţionate, recunoscând că moştenirea sfinţilor nu este primită cu ocazia morţii, ci după a doua venire.

Apoi au urmat luările de poziţii ferme din partea E.G. White, J. White şi J. Bates în anul 1847, recunoscându-se că omul este inconştient