Citat:
În prealabil postat de Carine
Cel ce priveste inainte dar nu tine cont de trecut, risca anumite lucruri...Si in plus aici aveti ocazia sa scrieti exact ceea ce ganditi, fara a risca sa zicem ceva nepotrivit, cum e atunci cand dam un sfat, ca tot se zice ca dam prea multe citate. De ce sa nu ne punem un pic creierasul in functiune, ca nu-i asa greu.
|
Copilaria a fost pentru mine perioada in care am aflat prima oara de existenta Lui Dumnezeu,de aceea nu voi putea sa uit niciodata copilaria.De cand eram copil am simtit ca Dumnezeu exista dar numai ca nu puteam sa-L inteleg.Imi aduc aminte parca pe la vreo 12 ani sau 13 numai stiu exact eram in vizita cu parintii la niste rude.Ma jucam impreuna cu copilul lor si odata mi-a venit sa-i fur una din jucarii.Atunci mi-a venit in minte un gand:oare nu se va supara Dumnezeu daca iau pe ascuns ce nu e al meu.Desi vroiam atat de multa ca acea jucarie sa fie a mea,totusi nu am luat-o.De mic am copilarit cu filme de actiune si indrageam foarte mult pe uni actori ca:Van Damme,Arnold,Bruce Lee,Stalone,etc.Imi amintesc ca odata dupa ce am vizionat un film,m-am intristat si am zis in sine:Oare ce se va intampla dupa ce ei vor muri?Daca mie imi sunt atat de dragi acesti actori,cand ma voi face mare,ei vor fi batrani si nu vor mai putea juca in filme,oare cine ii va putea inlocui,eu tot pe ei as vrea sa-i vad,nu pe altii!Atunci mi-a venit in minte un raspuns vag,parca de undeva de departe ca viata este mai mult decat ceva trecator si ca oamenii nu pot muri,altminteri nimic nu ar mai avea sens,nici filmelesi nici actorii.Eu m-am jucat cu jucariile pana pe la vreo 14 ani si credeam ca nu voi renunta a ma juca cat voi trai.Chair am zis mamei mele:eu ma voi juca si cand voi fi batran,nu pot concepe viata fara jucarii!Nu mi-au placut niciodata adultii,ii consideram plictisitori,inspaiamantatori si greu de inteles,vroiam sa raman mereu copil.Simteam cum inaintarea in varsta imi putea compromite simtamantul de copil,nu vroiam sa cresc,vroaim sa raman cat mai aproape de varsta copilariei.Apoi au inceput sa intre in mine felurite pacate de moarte,care mai apoi s-au transformat in patimi si incet incet constiinta a inceput sa se acopere cu negriciunea faptelor urate si pacatose.Raul a fost in mine inca de mic copil,mostenirea pacatelor parintesti care mai apoi s-au transformat in patimi.Sufletul meu cauta fericirea in lumea asta si nu o gasea.Stiam ca Dumnezeu exista(doar ma cercetase candva)dar nu puteam sa-L inteleg.Eu am fost crescut in mare parte de bunici iar cand ma rentorceam la oras,la scoala,tare ma intristam,nu simteam dragostea celor din jur asa cum o simteam pe a bunicilor.Chiar ma intrebam adesea,oare voi putea sa plang cand nu vor mai fi langa mine?Nu am simtit nicodata sa fac rau cu adevarat unui om,desi judecam pe oameni nu tinea mult si imi trecea orice suparare.Ma atasam sufleteste de multi oameni pe care ii intalneam si ma intristam cand ma gandeam ca poate nu ii voi mai vedea niciodata.Uneori ma intrebam ce se va intampla cu ei si daca ii voi mai revedea vrodata.Iata mila si dragostea Lui Dumnezeu,cand eram mic m-a cercetat dar numai ca eu nu L-am putut intelege si nici cunoaste,caci nimeni nu mi-a vorbit despre El atat cat ar fi trebuit,dar El nu ma lasat ci mai apoi prin suferinta prin care am trecut am ajuns sa-L cunosc din nou,de data aceasta sa-L si inteleg.Numai ca din cauza indiferentei mele si a multelor pacate L-am peirdut din nou iar acum dupa ce mi-a dat cel mai frumos dar(pe Sfintii Pariniti)sper sa Il pot gasi din nou!Copilaria nu o voi uita niciodata pentru ca atunci am simtit pentru prima oara prezenta vie a Domnului Iisus Hristos in sufletul meu!Doamne ajuta!
