[geo.nektarios]

Semnele sfârşitului şi motivul nevăzut al sfârşitului lumii

Conform Sfintei Scripturi, deşi nu se va putea prevedea cu siguranţă momentul sfârşitului lumii, totuşi vor fi unele semne care pot să indice cu oarecare probabilitate apropierea sfârşitului. Desigur că şi aceste semne sunt supuse unei ambiguităţi. De aceea, Sfânta Scriptură spune pe de o parte că sfârşitul va veni pe neaşteptate, dar pe de altă parte, dă unele semne ale apropierii lui.
Sfântul Apostol Petru înfăţişează caracterul ambiguu al apropierii sfârşitului, declarând că şi atunci unii se vor îndoi de apropierea lui. De aceea sfârşitul va veni "ca un fur". "întâi trebuie să ştiţi că în zilele cele de apoi, veni-vor cu batjocură batjocoritorii, care vor umbla după poftele lor şi vor zice: Unde este făgăduinţa venirii Lui? Că de când au adormit părinţii, toate rămân aşa ca de la începutul zidirii... Iar ziua Domnului va veni ca un fur; atunci cerurile vor pieri cu vuiet mare; stihiile arzând se vor desface şi pământul şi lucrurile de pe el vor arde cu totul (2 Pt. 3, 3-4, 10).
Pe de o parte semnele sfârşitului date de Scriptură par să fíe foarte caracteristice. Dar pe de altă parte, din cauza echivocului care va persista, nici aceste semne nu pot fi identifícate cu siguranţă deplină. Ele sunt: 1) predicarea Evangheliei la toate popoarele (Mt. 24, 14); 2) convertirea poporului iudeu la creştinism (Rom. 11, 25); 3) înmulţirea fărădelegii şi răcirea dragostei între oameni (Mt. 24, 10, 12), căderea multora de la credinţă, amăgiţi de prooroci mincinoşi (Mt. 24, 4 şi urm.), înmulţirea războaielor şi a veştilor de războaie (Mt. 24, 67), mari catastrofe în natură (Mt. 24, 7, 29); 4) venirea lui Enoh şi Ilie (Apoc. 19, 1); 5) venirea lui Antihrist (2 Tes. 2, 3-11; 1 In. 2, 18) care va lucra împreună cu apostolii săi mincinoşi tot felul de semne ca să amăgească pe oameni; substituindu-se lui Hristos, el va prigoni cu furie pe aleşii Domnului (Mt. 24, 5, 11); 6) arătarea pe cer a "semnului Fiului omului" (Mt. 24, 30), adică a crucii.
Semnele 1 şi 3 sunt ceva prea general, ca să se poată cunoaşte exact când s-au produs. Convertirea poporului iudeu nu ştim în ce sens are să se înţeleagă. Celelalte semne cuprind pe de o parte ceva misterios, pe de alta nu vor avea o aparenţă lipsită de echivoc. De aceea mulţi vor putea să le indice ca prezente, înainte de a se produce real, şi mulţi vor putea contesta realitatea lor, când se vor produce de fapt.
Astfel istoria va putea ajunge obiectiv de multe ori aproape de sfârşit, dar oamenii nu vor putea subiectiv să cunoască aceasta; sau unii oameni o vor considera aproape de sfârşit, fără să fie de fapt. De aceea ei vor continua să se căsătorească şi să se ocupe cu celelalte treburi ale lor, chiar în preajma sfârşitului ei real. Istoria nu va ajunge la sfârşit prin ea însăşi, ci prin voia lui Dumnezeu.
Dumnezeu îi pune capăt când vrea, dar aceasta, se pare că atunci când continuarea ei nu ar mai avea într-adevăr un rost, chiar dacă multor oameni li s-ar părea dimpotrivă. Numai din viaţa lor de dincolo vor vedea şi ei că o continuare a istoriei ar fi fost inutilă. De aceea Scriptura cere ca oamenii să fie pregătiţi pentru sfârşit, dar nu să fixeze un soroc al lui (Mt. 24, 42).
Unii Părinţi bisericeşti văd motivul sfârşitului lumii la un moment dat, într-un plan intern al lui Dumnezeu. Sfârşitul ei va veni prin Dumnezeu, atunci când ea şi-a împlinit rostul conform planului lui Dumnezeu.
Ambele aceste idei: sfârşitul lumii prin Dumnezeu, dar atunci când ea îşi va fi împlinit rostul prevăzut de Dumnezeu, se cuprind în afirmarea Sfântului Maxim Mărturisitorul şi a Sfântului Simeón Noul Teolog, că întâi trebuie să se împlinească lumea de sus şi apoi va veni sfârşitul. După cel dintâi, lumea de sus se va împlini când toate mădularele se vor strânge în jurul capului - Hristos, casă fie trupul lui Hristos complet[COLOR=#0000ff][1][/COLOR]. Cel de al doilea dezvoltă ideea aceasta, adăugând că pentru a se întregi trupul lui Hristos cu toţi cei mai înainte rânduiţi, trebuie ca aceştia să se nască pe pământ. "Deci, fiindcă Biserica este trupul lui Hristos şi mireasa Lui şi lumea de sus şi locaşul lui Dumnezeu, iar mădularele trupului Lui sunt toţi sfinţii; şi fiindcă nu s-au născut încă toţi, nici n-au bineplăcut, este vădit că nici trupul lui Hristos nu e complet şi nu s-a umplut încă lumea de sus, adică poporul Bisericii lui Dumnezeu, ci se află încă mulţi în lume şi până azi mulţi care nu cred, dar vor crede în Hristos. Sunt şi mulţi păcătoşi şi risipitori care se vor pocăi şi mulţi neascultători care vor asculta. Şi încă mulţi se vor naşte şi vor bineplăcea lui Dumnezeu până la glasul trâmbiţei din urmă. De aceea e de trebuinţă sa se nască toti cei mai-înainte-ştiuti de Dumnezeu şi să se umple lumea Bisericii de deasupra lumii acesteia, a Ierusalimului celor întâi-născuţi, în cele cereşti. Şi atunci se va umple plinătatea trupului lui Hristos de cei ce sunt mai înainte-rânduiţi de Dumnezeu ca să se facă după chipul Fiului Său, care sunt fiii luminii şi ai zilei aceleia. Aceştia sunt toţi mai înainte-rânduiţi şi scrişi şi măsuraţi şi se vor uni şi se vor lipi de trupul lui Hristos şi atunci va fi întreg şi desăvârşit trupul lui Hristos şi nu va mai lipsi nici un mădular"[COLOR=#0000ff][2][/COLOR].
Ideea a exprimat-o mai înainte Sfântul Grigorie de Nyssa care zice: "Prin cei ce se adaugă continuu la credinţă, Hristos Se zideşte pe Sine însuşi. Şi El va înceta să Se zidească pe Sine, când va ajunge la măsura de creştere şi desăvârşire a trupului şi nu va mai lipsi ceva care să trebuiască să se adauge prin zidire, toţi fiind zidiţi pe temelia proorocilor şi apostolilor... Dacă deci, cap fiind El, îşi zideşte corpul Său în continuare prin cei ce se adaugă mereu, închegându-i şi articulându-i pe toţi în ceea ce i se potriveşte fiecăruia după măsura lucrării lui, ca să fie, fie mână, fie picior, fie ochi, fie ureche, fie altceva din cele ce completează trupul, pe măsura credinţei fiecăruia, iar făcând aceasta Se zideşte pe Sine, precum s-a zis, e clar că sălăşluindu-Se în toţi, pe toţi îi primeşte în Sine, pe cei ce se unesc cu Sine prin împărtăşirea de trupul Său şi pe toţi îi face mădulare ale trupului Său, ca să fie mădulare multe, dar un trup"[COLOR=#0000ff][3][/COLOR].
Sfârşitul lumii va veni deci când se va completa lumea din punct de vedere spiritual, sau trupul lui Hristos, ca o spiritualitate unitară şi armonică. Unitatea acelei lumi trebuie să cuprindă totalitatea formelor de încorporare individuală a spiritualităţii divino-umane a lui Hristos. Desigur deplinătatea unirii se va realiza dincolo. Dar dincolo se realizează cele năzuite aici.