[maggie]

au trecut 15 ani de la intamplarea aceasta... si nu am spus-o nimanui. De teama ca voi fi crezuta nebuna, bineinteles. Acum sunt protejata de anonimat - in primul rand. Apoi simt ca voua va pot povesti, si poate ma veti ajuta sa inteleg cat de cat ce mi s-a intamplat in acea seara.
Aveam 18 ani atunci. Nu eram credincioasa, cred ca eram chiar in perioada "agnostica" a adolescentei. Aveam un prieten (iubit) de aceeasi varsta. Aveam probleme in familie, parintii se certau, tata avea o legatura extraconjugala... Ma agatam de acel baiat cu toata puterea, pentru ca aveam nevoie de iubire. Dar el avea probleme mari la randul lui. Bea foarte mult, inca de la varsta aceea. Era gelos, ma acuza pentru fiecare privire pe care i se parea ca am aruncat-o altui baiat. Si era agresiv. Mi-era in permanenta teama, sa nu-l pierd, sa nu imi faca ceva, sa nu isi faca lui insusi ceva. Si in seara aceea ne certam iar - nici eu nu mai stiu. Eram in casa tatalui sau, si nu-mi mai amintesc de la ce a pornit cearta. A plecat, suparat, si eu am fugit dupa el. L-am gasit in parcul din apropiere, langa calea ferata.
Si de aici totul incepe sa devina ireal. Imi mai amintesc doar ca ne-am certat, el m-a lovit, si am cazut intre sinele de cale ferata. Atunci am vazut trenul venind...
Apoi, am intrat in alta lume. In fata mea statea o creatura pe care nu pot s-o definesc nici acum. Poate ca mi-e teama sa spun ce cred ca era. O creatura imensa, de care mi-e teama si acum. Inconjurata de foc, facuta din foc. Fara un chipdistinct, de fapt cu mai multe chipuri... mi-e imposibil sa o descriu in cuvinte omenesti. Mi-era teama, o teama mai mare decat sufletul meu, o teama din alta lume, parca, mi-era teama sa si privesc... chestia aia.... Nu, nu era negru. Nu avea coarne, nimic de genul. Era o faptura de foc curat - chiar foarte luminoasa de la acel foc. Incercam sa tip si nu aveam voce. Incercam sa fug si picioarele imi erau moi. Stateam... As fi vrut sa-i zic sa plece si nu puteam...
(dupa aceea, prietenul meu mi-a povestit ca m-am ridicat si am fugit din fata trenului, am alergat pana in scara blocului, unde am ingenunchiat si am ramas asa. I s-a parut ca nu mai respir, apoi a incercat sa ma zgaltaie si nu am raspuns, eram... plecata, dupa spusele lui, si vreme de 2 ore nu m-a putut misca de acolo, eram ca un bolovan. Apoi m-am inmuiat, el m-a luat in brate si m-a intins pe un pat, cu gandul sa ma stropeasca cu apa si sa cheme ambulanta).
M-am trezit pe pat, spunand o rugaciune, cu ochii pe icoana de pe un perete. In acea vreme nu ma rugam. Nici nu imi imaginam ca stiu sa ma rog. Dar m-am trezit spunand "Doamne, ajuta-ma!"... Si din ziua aceea am fost convinsa de existenta lui Dumnezeu, la fel de tare cum ma indoisem pana atunci...

Nu stiu daca veti da mare importanta povestirii unei pacatoase... Dar mi-a fost tare greu sa o scriu, si acum tremur de parca as sta in zapada... Si nu, n-am mai avut vedenii vreodata, nu sunt bolnava psihic, chiar mi s-a confirmat cu diferite imprejurari ca nu sunt...