Zvon de Inviere,. la Cetatuia- Cea mai inalta manastire din capitala Moldovei asteapta miracolul Invierii. Aflata mai aproape de cer, fiorul sarbatorii crestine a coborat deja intre zidurile de piatra, vechi de 330 de ani -Manastirea cu cantece. Nu e nici o mirare ca la 30 septembrie 1911 Aurel Vlaic...

Zvon de Inviere,
la Cetatuia</b><b>- Cea mai inalta manastire din capitala Moldovei asteapta miracolul Invierii. Aflata mai aproape de cer, fiorul sarbatorii crestine a coborat deja intre zidurile de piatra, vechi de 330 de ani -</b><b>Manastirea cu cantece

Nu e nici o mirare ca la 30 septembrie 1911 Aurel Vlaicu a ales pentru primul sau zbor colina Manastirii Cetatuia din Iasi. Intr-adevar, de acolo, de pe marele val de pamant, simti ca ai putea cu mare usurinta sa te desprinzi incet si sa zbori. Urcat pe fereastra boltita a clopotnitei, cuprinzi cu privirea tot orizontul. Vestitele coline pe care e asezata capitala Moldovei isi arcuiesc spinarile sub lumina curata a primaverii. Sapte coline si sapte manastiri: Galata, Frumoasa, Trei Ierarhi, Golia, Bucium, Sfanta Teodora si mandra Catedrala Mitropolitana. Orasul iti sta intreg la picioare, incat ai senzatia ca te-ai putea apleca sa mangai acoperisurile cu mana. De peste trei veacuri, aici, catre miazazi, Cetatuia i-a fost orasului pavaza si suflet. L-a aparat. Iar azi, aproape ca nu poti fi numit iesean daca n-ai urcat macar o singura data, in noaptea sfanta a Invierii, acest deal binecuvantat de Dumnezeu.
Cu pletele cafenii dezmierdate de vantul diminetii de aprilie, fratele Catalin imi desluseste privelistea pe care o contemplam amandoi. Inapoia noastra, din biserica manastirii ajung ecourile unui obstesc imn de slava. Fratele tresare, chipul lui, foarte tanar, se incrunta putin, apoi se lumineaza de bucuria unei amintiri. Sunt convins ca se inchipuie acolo, inauntru, cantand laolalta cu fratii, vede parca si litera unde a poposit degetul preotului pe pagina Sfintei Scripturi. Vorbeste de un sentiment de inaltare, de zbor sufletesc, care nu l-a incercat nicaieri altundeva. E vorba, mai intai, de cantec. Se poate spune ca aici, la Cetatuia, oamenii Il canta pe Dumnezeu intr-un fel aparte. Intr-adevar, pasii m-au purtat pe la multe ctitorii monahale, dar nu am mai auzit nicaieri o biserica intreaga, cantand cu voce puternica, laolalta cu preotii. Sute de credinciosi infratiti prin cantec cu liturghia. "E, intr-adevar, ceva aparte", incuviinteaza fratele Catalin. "Cand incepe a treia parte a Sfintei Liturghii - Liturghia credinciosilor -, dupa binecuvantarea preotului, oamenii devin foarte atenti. Si deodata, cand spune parintele: <<...si Duhului Tau, cu mila pacii...>>, pornesc sa cante cu totii, femei si barbati, in acelasi glas. Venind de atata vreme aici, au invatat toate cantarile. Si va spun, cand incepe sa cante intreaga biserica, de acolo, din strana, simt ca parca asa, mi se inalta si mie sufletul spre cer. Imi vine sa zbor. Va dati seama, ca preot, ce bucurie ai sa slujesti intre asemenea credinciosi... Sa spui o ectenie si apoi sa vezi ca toti Il lauda pe Dumnezeu in urma ta e ceva cu adevarat inaltator, unic! De altfel, manastirea noastra a fost uneori si criticata fiindca e, probabil, singurul loc unde se canta omofor, toata lumea pe o singura voce. Unii zic ca nu-i bine, dar eu nu cred. Nu este oare acel stih al Scripturii care zice ca <<Toata suflarea sa laude pe Domnu>>? Nu e oare firesc ca fiecare sa participe la aceasta dumnezeiasca bucurie? Va dati seama ce este aici Invierea, atunci cand deodata cu soborul, canta ore in sir, mii de oameni..."
Rar o inflacarare atat de navalnica! Fratele Catalin are 20 de ani, e un tanar masiv, puternic, cu chip lat, roscovan, catatura hotarata, fara sovaieli. Omul acesta pare zidit, trup si suflet, dintr-un singur material. Nu are nuante, nici ascunzisuri, trucuri sau vorba mestesugita, ba uneori rabufneste intr-o sinceritate naiva, copilareasca. In mintea sa nu incap multe lucruri. De fapt, numai unul singur: gandul spre Dumnezeu. Intinde palma pe deasupra padurii tinere, ajutandu-ma sa-mi inchipui cum se vor vedea de aici toate vaile dimprejur, in noaptea sfanta a Invierii. "Rauri de faclii aprinse, coborand spre oras..." Incearca sa-si explice siesi cum de atatia credinciosi, chiar din afara Iasilor, aleg sa-si petreaca aici noaptea dinaintea Pastelui, si nu pe la parohiile lor. Mai intai, ar fi cantarile. Apoi locul, locul acesta inalt, ca si cum oamenii ar avea credinta ca iau lumina de undeva mai aproape de cer. "Este pelerinajul, drumul. Caci a urca pana aici inseamna totusi o jertfa. Drumul acesta spre manastire e de fapt Drumul Crucii, drumul pana la Golgota, pana ce ajungi sa fii eliberat, sa traiesti bucuria aceea nemaivazuta, ca o rasplata in urma nevointelor tale. Omul care a postit, care s-a sacrificat, care s-a rugat, ajungand aici si cantandu-i lui Dumnezeu, simte o bucurie enorma, se simte usurat, inaltat. Simte ca invie si el, odata cu Mantuitorul..."
Locul ar fi, asadar, o alta pricina a puhoaielor de multimi care urca in noaptea Invierii spre Cetatuia. Si, nu in ultimul rand, prezenta de patruzeci si sapte de ani intre zidurile manastirii a unuia dintre cei mai renumiti pastori de suflete din Moldova, astazi in varsta de 81 de ani, parintele protofinghel Teofan Mierla.