[SIZE=3]Domnule maraiann/vasinec, pentru că niciodată nu ați adus un argument concret în favoarea inexistenței conștiente a sufletului după moarte și în favoarea inexistenței Iadului, așa cum susține secta din care faceți parte, decât niște frânturi de citate din VT, o să reiau argumentele Bisericii din Biblie în favoarea existenței sufletului după moarte. Aceste versete nu le-ați comentat niciodată, nici dumneavoastră, nici alți pastori din secta adventistă.[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]1 Petru 3.18 „Pentru că și Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar VIU FĂCUT CU DUHUL, CU CARE S-A COBORÂT ȘI A PROPOVĂDUIT ȘI DUHURILOR ȚINUTE ÎN ÎNCHISOARE, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aștepta, în zilele lui Noe, și se pregătea corabia în care puține suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă”. [/SIZE]
[SIZE=3]Am încercat să dau citatul complet. Sf. Petru se referă clar la cele trei zile ale Mântuitorului în care a fost mort cu trupul și la pogorârea Sa în Iad unde erau duhurile unor oameni care trăiseră demult pentru că face și precizarea „în zilele lui Noe”[/SIZE]
[SIZE=3]Apoi în aceași carte Biblică și referindu-se la același episod Sf. Petruface precizarea :[/SIZE]
[SIZE=3]1 Petru 4.5-6 „Ei își vor da seama înaintea Celui ce este gata să judece viii și morții. Că spre aceasta S-A BINEVESTIT MORȚILOR, CA SĂ FIE JUDECAȚI CA OAMENI DUPĂ TRUP, DAR SĂ VIEZE DUPĂ DUMNEZEU CU DUHUL. “[/SIZE]
|