Cred ca cei care sunt casatoriti si posteaza aici,nu ar fi rau sa inceapa prin a exprima pe ce criterii si-au ales ei partenerul de viata.Criterii care,intr-un fel sau altul nu pot fi elucidate pe deplin,fiindca,daca este sa calculam totul nu am mai face nimic,caci multe dintre parti au diferite trasaturi,pro si contra principiilor celui care incearca sa le judece.
Cred ca perioada optima a casatoriei este cunoscuta varsta de pana la 25 de ani,si asta pentru ca ea semnifica varsta care inca-si permite sa viseze in inocenta,sa creada si sa plamadeasca frumosul mai intens decat se arata acesta in realitate.Debutul in maturitate reprezinta tocmai inceputul constientizarii realitatii care,nu este chiar atat de frumoasa precum o eprima inocenta,tineretea inocentei.
Oamenii se formeaza mai degraba reciproc,intr-o casnicie,decat sa se analizeze anticipat pentru a lua aceasta decizie.Mai ales ca,inainte de o casatorie predomina sentimentul atasamentului si nu al constientizarii unei astfel de vieti,si anume casnicia.
Nu cred ca ai cum sa stii vreodata daca omul langa care consideri ca doresti sa-ti petreci restul zilelor,poate fi si cel mai adecvat.Oamenii se mai schimba,dar mai ales,abia traind impreuna putem vedea mai bine personalitatea celuilalt,traind "legati".
Ei bine,asta in cazul in care celalalt nu arata niste forme exagerate de neadaptare.
Unii dintre parteneri,gresesc la inceput din imaturitate,apoi invata din aceste greseli si se inteleptesc,devenind astfel mult mai de incredere,iar relatia mult mai stransa.
Si totusi,cu toate acestea cred ca se vede stofa omului,inca de la inceput.
Cand l-am cunoscut pe sotul meu,mi-am spus in mintea mea,asa ca o idee fara continut,ca acesta este omul alaturi de care mi-as putea petrece viata.Am continuat relatia placandu-mi de felul lui de-a fi;atent,iubitor,oarecum inteligent si grijuliu.Bine-nteles ca dadea ce era mai bun din el,iar eu asimilam acestea cu naivitate.Apoi,cand mi-a fost lumea mai draga si cand eram mai sigura pe personalitatea lui,a inceput sa calce in gropi.Am suferit foarte mult,nu mai era deloc omul de care ma indragostisem,dar nici eu cea care-l percepeam atat de bun.Dar am crezut in el,in materialul bun din care am simtit ca este facut,si am luptat sa-l ajut si sa ma ajut sa trecem peste greseala,aceasta reprezentand,de fapt,botezul relatiei noastre pentru perspectiva.
Am suferit,dar in cele din urma am ajuns de unde pornisem,la intelegere si la recapatarea increderii,iar in plus si la o mai mare maturitate si constientizare asupra imprevizibilului care poate sa ne pasca,indiferent de cat de precauti ne-am demonstra.
Pot spune ca datorita greselilor prin care am trecut cu el,am pornit pe calea casatoriei mai cu incredere,considerand ca-l cunosc destul de bine pe omul cu care doream sa fac acest pas,si asta-mi dadea mai mult echilibru in relatie.
Oamenii trebuie sa inteleaga ca fara toleranta sau iertare,bine-nteles acestea manifestandu-se cu masura,nu putem vorbi de relatii intre oameni.Iar cel mai important lucru este sa ne constientizam noi insine defectele si sa nu incercam a-l schimba pe celalalt,altfel vorbim de o permanenta confruntare fizica si psihica intre oameni,uitand sa traim cu adevarat.
|