foarte adevarat ceea ce s-a spus aici ; dragostea de Dumnezeu nu se poate fara pomenirea luminoasa a lui Dumnezeu , pomenire a lui Dumnezeu care insa nu este neaparat sa aiba o forma specificata ca si rugaciunea lui Iisus ; vedem ca in cartea sf Siluan pomenirea lui Dumnezeu nu are o forma de rugaciunea Lui Iisus si cu toate acestea este extrem de deasa , ca si in cartea parintelui Porfirie ; interesant , nu ? de aceea nu trebuie eliminata pomenirea lui Dumnezeu caci prin asta se va micsora dragostea noastra fata de El ... am putea spune ca cu cat Il pomenesti mai mult pe Dumnezeu in sufletul tau cu atat te va pomeni si El mai mult in cer ...

as vrea sa mai spun un cuvant aici despre felul cum a trait intreaga ei viata pe pamant Maica Domnului ... sfintii parinti au spus despre ea ca atunci cand avea de a face cu oamenii sau cand vorbea cu cineva , nu facea asta ca si cum ar vorbi cu ei , ci ca si cum tot ce spunea si facea le facea lui Dumnezeu ... cand vorbea cu cineva parca nu vorbea cu acea persoana ci parca vorbea cu Dumnezeu ... gandul ei era mereu absorbit in Dumnezeu , si in lumina interioara simtea permanent prezenta lui Dumnezeu , si astfel , tot ce facea sau spunea , le facea in fata Lui si le facea pentru El , inchinate Lui ... de aceea ea nu avea amestec cu oamenii chiar si atunci cand statea intre ei si vorbea cu ei , si astfel nu se putea sa cada vreodata in plasa vrajmasului sa tina la cineva mai mult decat trebuie si sa devina dependenta fata de cineva sau fata de ceva din aceasta lume ... deci atunci cand cineva se adreseaza altei persoane fixandu-si atentia asupra acelei persoane isi face rau si siesi si acelei persoane chiar daca vorbeste frumos cu acea persoana sau o vorbeste de bine ... se creeaza astfel o dependenta patimasa care mai tarziu se va ivi ca o piedica in momentul rugaciunii ... deci , de fapt , asa cum spunea si sf Maxim Marturisitorul , iubirea fata de Dumnezeu este una si aceeasi cu iubirea fata de aproapele ...
deci , cum a zis si doamna Anca , nu prea e bine sa intram in amanunte despre cei care traiesc in mod patimas anumite sentimente , deoarece ii vom jigni si supara ... si atunci ....... insa in general vorbind , discutia despre patimi nu este off-topic cum s-a zis ... nu vreau sa spun desigur ca m-ar fi deranjat cumva pe mine daca cineva ar discuta aici sau altundeva altceva decat numele topicului , caci nu ma afecteaza pe mine situatia asta deloc ... Hristos este Calea , Adevarul si Viata ...
dar daca am intrat deja intr-o discutie cu vrajmasul ( si asta este problema in realitate ) si am ajuns deja sa avem imaginatii sau ganduri care ne ataca si ne impiedica de la iubirea lui Dumnezeu care este in inima noastra duhovniceasca , atunci , singura cale de a ne elibera de acele ganduri nu este a ne lupta cu ele ci a le ignora si a le lasa in pace ; a nu le deranja si a ne continua rugaciunea noastra dand vina numai pe noi insine si nu pe altii sau pe alte ganduri ; este foarte important aceasta , si asta este pasul care nu va duce la eliberare cu adevarat : sa nu dam vina pe altii ci pe noi : ca daca am ajuns in situatia asta este pentru ca NOI am discutat cu gandurile patimase si nu ca alti gandesc acele ganduri ... caci si asta este un lucru foarte important de stiut : ca daca nu noi vrem un anumit lucru sau sa il gandim noi , dar acel lucru ne lupta prin ganduri ,acele ganduri sunt de fapt ale altor persoane , acele ganduri nu exista asa pur si simplu in atmosfera fara sa fie gandite de alte persoana ... nu pot exista ganduri decat daca sunt puse la cale de o minte care le doreste ... deci daca noi nu dorim acele ganduri , ele sunt ale altora ... si ca sa scapam de ele nu trebuie sa le dam atentie sau sa le respingem : ele exista pur si simplu si atata , noi ne continuam rugacunea independent de ele ... deci , gandurile altora , ca si intreaga existenta exterioara , se reflecta ca pe o oglinda care se afla la periferia inimii noastre , deci ele se reflecta numai , iar noi nu trebuie sa ne speriem de acest fenomen ; le lasam sa se reflecte acolo si continuam rugaciunea noastra in interiorul mintii si inimii ... noi coexistam cu ceilalti deci si cu gandurile lor , dar facem ce stim noi ca este bine ... deci asta este : identificam permanent ceea ce este al altora , deci ce nu isi doreste inima noastra , si lasam in pace pe toti fara sa ne speriem de ganduri ... daca insa am intrat deja in discutie cu gandurie , dam vina pe noi , nu pe altii , ca ei gandesc ce gandesc ; noi suntem vinovati ca am dat atentie la gandurile lor ... iar daca ne-am speriat de ganduriel care s-au reflectat pe oglinda sufletului nostru si am ajuns sa ne vedem atacati de ganduri si stapaniti de ele impotriva vointei noastre , procedam la fel : nu le mai dam atentie acelor ganduri si ne invingem propria noastra teama de ele , adica le lasam in pace sa existe ...

de aceea , nici eu , ceea ce am scris pe aici , sa nu credeti ca v-am spus voua acestea ; nu , i le-am spus lui Dumnezeu pe care Il iubesc ... nu doresc sa influentez pe cineva sa creada ce am spus eu , caci altii cred altceva , ci vreau numai sa ii cant o cantare Lui Dumnezeu pe care Il iubesc ... in rest , fiecare sa faca ce vrea ...