Citat:
|
În prealabil postat de anamaria90
Cristi,nu e o stare temporara.de mica m-am simtit asa dar nu i-am dat importanta.acum as vrea sa pot schimba aceasta stare.nu caut senzatii tari asa cum a spus mirelat,simt lipsa unor prieteni adevarati(nu prieteni care sa tradeze de cate ori au ocazia)
|
Probabil ca in copilarie ai avut unele probleme, ai dus lipsa afectiunii celor din jurul tau , iar tu la randu-ti ai cautat sa oferi afectiune celor cu, care veneai in contact, atasandu-te cu incredere si foarte repede de cei din jurul tau, numai ca de foarte multe ori , prietenia si increderea ta nu erau rasplatite pe masura, avand multe deceptii, deziluzii. A crede ca ori si cine iti poate deveni un prieten devotat, de incredere, poate fi semnul unei credulitati duse la extrema, a unei gandiri copilaresti, pe fondul unui suflet foarte bun, prea bun, pentru realitatea cateodata, cruda si nedreapta, care ne maturizeaza in timp, schimbandu-ne perceptia fata de lumea inconjuratoare, fata de viata in general. Tu ai ramas , cu incapatanare, un copil, crezand ca "orice zboara se mananca". A ramane cu sufletul niste copii, nu-i de condamnat ci din potriva, dar mintea trebuie sa-si gaseasca repere solide pe parcursul inaintarii in varsta, odata cu trecerea anilor. Ce vreau sa-ti spun ca singurul prieten constant si adevarat pe tot parcursul vietii, este Bunul Dumnezeu. Apropiete mai mult de El, descopera-L, iubeste-L si vei vedea cum multe se vor schimba in bine in viata ta, pentru ca El stie cel mai bine, cele de trebuinta tie.