Cred ca se cuvine a nu il uita pe Arghezi cu celebrii lui Psalmi... un Arghezi a carui cautare a divinitatii devine deja o obsesie tiranica, un Arghezi cuprins de îndoieli si care îsi pierde rabdarea...un Arghezi al carui ton este acela al unui Iov, al unui suflet ce se simte "singur si piezis"... minunat acest Arghezi al romanilor,fantastica creatia sa cea mai importanta PSALMII(publicati în Cuvinte potrivite), o cautarea neîncetata, speranta între nadejde si îndoiala, credinta si tagada:
"Tare sunt singur, Doamne, si piezis
Copac pribeag uitat în câmpie
Cu fruct amar si cu frunzis
Tepos si aspru-n îndârjire vie"
Nici rugaciunea nu mi-e rugaciune
Nici omul meu nu-i poate, omenesc
Ard catre tine-ncet ca un taciune
Te caut mut, te-nchipui, te gândesc".
"Doamne, tu singur vad ca mi-ai ramas�
Dar si tu vad ca-ncepi glumi cu mine
Nu mai am suflet, nici inima, nici glas
Îs buruiana. Sunt un maracine".
|