Adevarul este ca amandoi ne complacem in situatia asta, in sensul ca eu nu am curajul de a pleca si de atrai pe con propriu, iar el nu are vointa de a se schimba si de a renunta la patimile lui. Pe de alta parte, aceasta situatie ne permite sa evitam problema copiilor; nu e nici placere, dar nu e nici durere...Nu e insa nici maturizare, care cred ca nu apare decat odata cu acceptarea si trairea sexualitatii, adica a partii "animale" din om.
Nu stiu ce va fi mai departe; probabil nimic diferit...
In orice caz, m-am bucurat sa discut cu voi despre asta, mai ales ca e un lucru despre care nu vorbim cu nimeni in afara cuplului...:dozingoff:
|