Citat:
|
Īn prealabil postat de mirelat
Citat:
|
Īn prealabil postat de ancah
Ce ciudati sunt oamenii: cand sunt plecati, vor acasa; cand sunt acasa, le e dor de duca. Oare cine ne inspira noua aceste ganduri? Sa fie oare de la Dumnezeu?
|
eu una nu ma simt straina aici, poate pentru faptul ca sunt sociabila din fire si ma adaptez destul de repede schimbarilor de mediu.
ma gandesc insa cu drag si la patria-mama, asta nu se uita niciodata. |
Si pentru mine e surpriza ca simt dorul de tara atat de pregnant; dar nu l-am simtit de la inceput, fiind incantata de locurile in care ma aflam. Vine totusi un moment...
Am urmarit un documentar despre sasii din sudul Germaniei. O doamna povestea ca sotul ei s-a hotarat sa viziteze Romania dupa niste ani de sedere in Germania, tara lor de origine, chit ca primii germani au venit si au colonizat locuri din Transilvania si Banat incepand din secolul XIII. L-a intrebat pe sot cum este in Romania si acesta i-a spus : Bine! Cum adica "bine"? a intrebat ea, si surprinsa si curioasa a mers si ea in satul in care isi petrecuse buna parte din viata ei. A povestit apoi, ca i-a scazut la normal tensiunea, nu mai lua medicamente si se simtea excelent! Si asta doar pentru ca se afla in satul ei.
Altcineva, din SUA, avea sistematic dureri de cap si doctorul i-a recomandat sa mearga din cand in cand in Romania, caci dorul de tara se traducea in dureri de cap. Dupa ce a inceput sa vina din cand in cand in vizita, i-au disparut durerile de cap.
Toate aceste sunt durerile sufletului, pe care doar revenirea in locul de bastina le poate vindeca.