Este interesant sa vorbim despre ganduri. Ne plasam intr-o zona a cunoasterii pe care oamenii o investigheaza de multi ani fara prea mari performante. Pe undeva este normal sa nu prea ne descurcam pentru ca avem de a face cu un paradox. Creierul se studiaza pe el insusi folosind doar 5-7% din propria capacitate pentru a se intelege in intregul sau care contine capacitati imposibil de imaginat si, ca urmare, imposibil de inteles cu un arsenal folosibil atat de sarac. Din aceasta cauza, nici macar o definitie multumitoare a gandului nu se gaseste, el fiind asimilat unui rezultat al procesului de gandire sau concentrarii activitatii psihicului asupra unui lucru etc. dar, dupa cum se vede, aceste incercari de definire nu sunt decat strigate disperate de neputinta pentru ca folosesc sintagme la fel de cetoase cum ar fi "proces de gandire" sau "activitate psihica". Ar parea sa se acrediteze ideea ca gandul este produs de creier in contextul functionarii sale. Oare asa sa fie? S-ar putea, dar atunci de unde expresiile: "mi-a venit un gand", "mi-a trecut prin minte..." si altele asemenea care sugereaza ca, de fapt, gandul este exterior creierului, vine din afara omului. Atunci ce este el? Cum calatoreste? Cum intra in contact cu omul (cu creierul omului)? Sa intelegem ca ar fi vorba de acele forme de existenta pe care le numim duhuri? Daca da, atunci avem de a face cu duhuri bune si duhuri rele. Ar insemna ca ele circula liber prin univers. Cand ajung la om, isi prezinta oferta, iar omul alege in deplina libertate. Daca alege numai ganduri rele este vai de el. Daca alege numai ganduri bune este un sfant. In realitate, insa, omul alege si ganduri bune si ganduri rele, iar comportamentul sau general, atitudinea, cuvantul, actiunea sunt determinate de directia in care inclina balanta gandurilor acceptate de el (spre bine sau spre rau). Ar putea fi o varianta de abordare a conceptului de "GAND". De aici se pot dezvolta o sumedenie de intrebari si posibile raspunsuri. Imi cer scuze ca am scris atat de mult.
|