Sovidiu
Cu parere de rau constat ca in general nu se cunoaste care este "fisa postului" pentru un papa modern. Sper sa gasim timpul necesar pentru a expune un punct de vedere ortodox, pentru ca altfel ne veti banui ca noi cautam nod in papura. Aveti putina rabdare si urmariti acest topic. De fapt exista deja destula informatie despre subiect la celelalte rubrici despre romano-catolicism, dar nu este suficient de sistematizata.
Pana una alta, iata ce zicea cardinalul Strossmayer la Conciliul I Vatican, atunci cand s-a opus proclamarii infailibilitatii papale:
Interventia Cardinalului Strossmayer la Conciliul I Vatican
"De la īnceputul acestui conciliu, primind imediat dreptul de a asista la sesiunile lui solemne, am urmărit cu mare atentie toate discursurile pronuntate īn această adunare, īn speranta ca o rază cerească să vină să pătrundă īn īntelegerea mea şi să-mi lumineze ratiunea, pentru a putea adera cu o convingere sinceră la deciziile acestui sfīnt conciliu. Constient de responsabilitatea mea fată de Dumnezeu īntr-o problemă atīt de gravă, m-am pus să studiez cu asiduitate Sfintele Scripturi: Vechiul şi Noul Testament. Am căutat īn această nepretuită culegere de adevăruri sfinte răspunsul la următoarea problemă: este adevărat că sfīntul primat, presedintele acestei adunări este realmente succesorul Sfīntului Petru şi vicarul (loctiitorul - n.n.) lui Christos?
De la īnceputul căutării unui răspuns de netăgăduit la această problemă, a trebuit să mă transpun īn spiritul epocii īn care nu exista nici galicanism, nici ultramontanism, ci īn care adevărurile Bisericii erau propovăduite de Discipolii lui Christos: Sfīntul Pavel, Sfīntul Petru, Sfīntul Ioan şi Sfīntul Iacob, a căror autoritate nu poate fi contestată de nimeni.
Am deschis sfintele pagini ale scrierilor apostolice şi ce-am găsit? Să īndrăznesc să spun? As putea să mă exprim? Nu am putut descoperi nici un indiciu, nici o aluzie ca papa să fie succesorul Sfīntului Petru şi vicarul (loctiitorul - n.n.) lui Christos. Nici un capitol, nici un verset nu face mentiunea faptului că Christos a conferit Sfīntului Petru primatul asupra celorlalti Apostoli.
Dacă Sfīntul Petru ar fi fost īnvestit cu īnalta misiune de a-l reprezenta pe Christos, cum după credinta noastră īl reprezintă īn zilele noastre Sanctitatea Sa Pius al IX-lea, ar fi fost posibil ca Christos să fi pronuntat cuvintele consacrării īn această demnitate: "Cīnd Mă voi īntoarce la Tatăl Meu, de tine vor trebui apostolii să asculte, cum ei ascultă de Mine, şi tu vei fi vicarul meu pe pămīnt!". El nu a spus ceva asemănător.
Christos a promis īnsă tuturor Apostolilor dreptul de a judeca toate triburile lui Israel, fără a da prioritate Sfīntului Petru.
Ce concluzie putem trage din tăcerea lui Christos despre drepturile exclusive ale Sfīntului Petru? Nu există decīt o singură solutie valabilă: aceea că Christos nu a vrut să facă din Sfīntul Petru conducătorul Apostolilor.
Cīnd Christos si-a trimis Apostolii să propovăduiască Evanghelia, le-a dat tuturor puterea de a lega şi dezlega. Tuturor Apostolilor le-a dat făgăduinta Sfīntului Duh. Or, dacă ar fi dorit să facă din Sfīntul Petru Vicarul Său, lui i-ar fi putut īncredinta comandamentele puterilor sale spirituale. Evangheliile ne īnvată că Christos a interzis lui Petru, ca şi celorlalti Apostoli, de a dori puterea şi autoritatea asupra credinciosilor, īn felul regilor păgīni (Luca 12). Christos ar fi putut pronunta aceste cuvinte, dacă l-ar fi destinat pe Petru a fi papă? Or, după traditiile noastre, papa tine īn mīinile sale două spade, simboluri ale puterii spirituale şi temporale.
Īncă un fapt care m-a obligat să reflectez: dacă Petru poseda puterea unui papă, ar fi putut fi trimis cu Sfīntul Ioan, cu ceilalti Apostoli, să propovăduiască Evanghelia īn Samaria? Ce gīnditi, venerabilii mei confrati, dacă ne-ar fi īngăduit să trimitem īn acest moment pe Sanctitatea Sa Pius al IX-lea cu Monseniorul Plantier la Constantinopol, cu misiunea de a-l convinge pe patriarh de a pune capăt schismei?
Dar există un fapt īncă mai important.
Iată că la Ierusalim se reuneste un conciliu pentru a rezolva o problemă care dezbină credinciosii. Dacă Petru ar fi fost papă, nu lui i-ar fi revenit convocarea sinodului şi proclamarea deciziilor sale? Sfīntul Petru a participat la sinod, printre ceilalti apostoli, īnsă Sfīntul Iacob este cel care a convocat sinodul, ale cărui hotărīri au fost proclamate īn numele tuturor apostolilor, după dreptul prioritătii de vīrstă.
Astfel procedăm noi īn Biserica noastră?
Pe cīt studiez Sfintele Scripturi, pe atīt devin convins că īn timpurile apostolice, Sfīntul Petru nu a fost considerat niciodată ca īntīiul īntre apostoli.
Noi īnvătăm că Biserica a fost īntemeiată pe Sfīntul Petru, īn timp ce Sfīntul Pavel, a cărui autoritate este incontestabilă, afirmă că ea a fost īntemeiată pe credinta apostolilor şi a profetilor şi că piatra unghiulară este Christos Īnsusi.
Acelasi Apostol Pavel credea atīt de putin īn suprematia lui Petru, īncīt īi dezaproba īn mod deschis pe toti cei care aveau obiceiul de a spune: "noi suntem ai lui Apollo, iar noi ai lui Pavel", după cum altii spuneau: "noi suntem ai lui Petru".
Ar fi putut el adresa asemenea reprosuri adeptilor Vicarului lui Christos?
Acelasi Apostol Pavel, enumerīnd marile vocatii ale Bisericii, vorbeste de apostoli, de profeti, de evanghelisti, de părinti ai Bisericii; putem noi presupune, onoratii mei frati, ca Sfīntul Pavel, marele apostol al neamurilor, să uite cu totul să mentioneze cea mai importantă dintre vocatii papalitatea - dacă ar fi fost convins de originea ei divină?
Dimpotrivă, după toată probabilitatea, ar fi consacrat o lungă epistolă unei probleme de o asemenea importantă. Nu am găsit nici o aluzie, nici o urmă de autoritate papală īn epistolele Sfīntului Pavel, ale Sfīntului Ioan, sau a Sfīntului Iacob.
Tăcere a acestor sfinti, a căror competentă este neīndoielnică, mi s-a părut īntotdeauna uimitoare şi chiar inexplicabilă dacă Sfīntul Petru era īn mod papă īnzestrat cu prerogative supreme. Īnsă ce m-a surprins mai mult, este tăcerea Sfīntului Petru īnsusi. Dacă era cu adevărat vicarul lui Christos, pentru ce motiv nu se manifesta ca atare? Nu a avut-o după Pogorīrea Sfīntului Duh, cīnd a pronuntat primele sale cuvīntări. Nu s-a manifestat ca papă nici īn primele sale epistole, amīndouă adresate Bisericii.
Afirm deci că ideea papalitătii nu a existat īn timpurile apostolilor. Dacă ne īncăpătīnăm a dovedi contrariul, trebuie să aruncăm la foc toate Sfintele Scripturi ori să le ignorăm īn īntregime.
Īnsă aud din toate părtile strigătele: "Sfīntul Petru nu a fost la Roma? Nu a fost el răstignit cu capul īn jos? Nu īn acest oras etern se află străvechiul scaun de pe care īnvăta adevărurile evanghelice, şi altarele pe care, celebra Sfīnta Liturghie?"
Onorabilii mei frati, prezenta Sfīntului Petru la Roma nu se sprijină decīt pe traditie şi nu pe un fapt istoric. Dar chiar dacă admitem că el a fost episcop la Roma, putem trage concluzia ca episcopatul roman să-i confere īntīietate asupra tuturor celorlalte Biserici?
Negăsind nici o urmă a papalitătii īn timpurile apostolilor, mi-am spus: voi găsi ceea ce caut īn cronicile Bisericii. L-am căutat pe papă īn primele secole ale erei crestine, dar īn zadar. Nu l-am găsit.
Sper că nimeni dintre voi nu se īndoieste de autoritatea marelui episcop al Hipponei, fericitul Augustin. Acest Părinte al Bisericii a fost secretar la conciliul din Mileve. Printre deciziile acelei venerabile adunări găsim aceste cuvinte remarcabile: "Acela care doreste să facă apel la cei care se găsesc peste mare nu va putea fi primit īn nici o comunitate din Africa".
Episcopii din Africa aveau atīt de putină consideratie pentru episcopul Romei, că excomunicau pe toti cei care īi adresau plīngeri.
Aceiasi episcopi, la sinodul din Cartagina, l-au avertizat pe Celestin, episcopul Romei, că nu trebuie să primească nici apeluri, nici reclamatii de la nici un episcop, preot ori cleric african, şi că nu trebuie să introducă īn Biserică orgoliul uman.
Or, este un fapt bine stabilit că din primele veacuri ale Crestinătătii, pontiful Romei a īncercat a reuni toate puterile, īnsă tot atīt de sigur este că nu poseda atunci nici o suprematie, care īi este atribuită īn prezent de ultramontanisti.
Īn caz contrar, episcopii Africii, inclusiv Sfīntul Augustin, si-ar fi apărat ei dreptul de a face apel la tribunalul lor suprem?
Sunt īntru totul de acord īn a recunoaste că Patriarhul Romei ocupa primul loc printre demnitarii Bisericii. "Decernăm primul loc printre episcopi Papei de la Roma şi al doilea - Prea Sfīntului Arhiepiscop de Constantinopol-Noua Romă".
"Īnclină-te, asadar, īnaintea suprematiei papei" - īmi spuneti. Nu fiti prea grăbiti īn concluziile voastre. Legea lui Justinian nu a fost făcută pentru a vă justifica doctrina. Prioritatea este un lucru şi puterea jurisdictională altul.
Importanta episcopilor romani depindea de importanta orasului unde se afla scaunul lor.
Vin să spun că din primele secole ale erei noastre, patriarhii Romei au emis pretentia de a fi conducători supremi īn Biserică. A lipsit putin ca ei să nu-si atingă scopul, īnsă, din fericire, īmpăratul Teodosie trebuia să aibă aceeasi putere ca cel de la Roma.
Părintii sinodului de la Calcedon au recunoscut, de asemenea, aceleasi drepturi şi aceeasi putere episcopilor celor două Rome, Vechea şi Noua (can. 28).
Cīt despre titlul de episcop ecumenic care s-a dat ulterior papilor, sfīntul Papă Grigore I, īn speranta că succesorii săi nu vor īndrăzni niciodată să se īmpodobească cu el, a scris: "Nici unul dintre succesorii mei să nu comită această impietate; căci crestinii nu cedau tentatiei de a-si atribui un titlu care inspira neīncredere confratilor lor".
Aceste mărturii incontestabile (si vă pot prezenta sute) nu dovedesc cu o claritate orbitoare că primii episcopi ai Romei nu au fost niciodată considerati ca ecumenici, nici ca fiind sefi ai Bisericii?
Pe de altă parte, este cunoscut de către toti că īntre anul 325, cīnd s-a reunit primul sinod de la Niceea, şi 380, anul cīnd s-a tinut al doilea sinod ecumenic de la Constantinopol, printre cei 1.109 episcopi care au participat la sase sinoade ecumenice nu putem număra decīt 19 episcopi din Apus. Este, de asemenea, cunoscut că sinoadele ecumenice au fost convocate fără avizul şi adesea contra dorintei papilor.
Ajung acum la argumentul major pe care vă bazati doctrina. Afirmati că Sfīnta Biserică a fost fondată pe piatră - super petram - şi că această piatră a fost Petru-Petrum. Dacă acesta ar fi adevărul, toate discutiile ar fi inutile. Īnsă strămosii nostri, şi acestora cu sigurantă nu le lipsea competenta, gīndeau cu totul altfel.
Sfīntul Chiril (īn a patra sa carte despre Sfīnta Treime) scria: "Cred că sub cuvīntul PETRAM trebuie să īntelegem credinta de neclintit a apostolilor".
Sfīntul Ilarie, episcop de Poitiers, īn a doua sa carte despre Sfīnta Treime, spune: "Petra este numai piatra binecuvīntată a credintei mărturisite prin gura Sfīntului Petru. Pe această piatră a credintei, voi īnălta Biserica Mea! ".
După Sfīntul Ieronim, Dumnezeu a īntemeiat Biserica Sa pe piatra credintei şi de atunci Simon a primit numele de Petru (a sasea carte despre Evanghelia după Sfīntul Matei).
Sfīntul Ioan Gură de Aur explică īn a cincizeci şi patra omilie la Evanghelia după Matei: "Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, adică pe mărturisirea credintei!".
Sfīntul Ambrozie al Milanului şi Sfīntul Vasile al Seleuciei dau aceeasi interpretare cuvintelor lui Hristos.
Printre Părintii Bisericii din antichitatea crestină, se distingea prin sfintenia şi eruditia sa Sfīntul Augustin. Ascultati cu atentie ceea ce spune īn al doilea său tratat despre īntīia epistolă a Sfīntului Ioan: "Ce semnifică cuvintele: "Voi zidi Biserica Mea pe această piatră"? Ele īnseamnă: pe această credintă, pe aceste cuvinte "Tu esti Christosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu"". Īn al douăzeci şi patrulea său colocviu despre Sfīntul Ioan, citim această explicatie semnificativă: "Pe această piatră a mărturisirii tale de credintă voi zidi Biserica Mea".
Asadar, piatra este Christos Īnsusi. Marele episcop era atīt de departe de ideea că Biserica poate fi īntemeiată pe persoana lui Petru īncīt, īncă o dată, pronuntă īn al treisprezecelea său colocviu adresat enoriasilor săi următoarele cuvinte: "Tu esti Petru şi pe această piatră - super petram - a mărturisirii tale de credintă, pe această piatră - super petram - a cuvintelor tale: Tu esti Christosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, voi zidi Biserica Mea!". Convingerea Sfīntului Augustin īn legătură cu celebrul verset era aceea a īntregii creştinătăţi din timpul său.
Redau īn mod concis următoarele concluzii:
Iisus Christos a acordat tuturor apostolilor aceeaşi putere ca lui Petru.
Apostolii niciodată nu l-au considerat pe Petru ca vicar (locţiitor - n.n.) al lui Christos, nici ca īnvătător infailibil al Bisericii.
Sfīntul Petru niciodată nu a pretins a fi papă şi niciodată nu a acţionat ca atare.
Sinoadele primelor patru secole, toate recunoscīnd īnalta demnitate a episcopilor Romei, nu le atribuiau decīt īntīietatea de onoare şi nu aceea de putere, nici de jurisdictie.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii interpretau versetul evanghelic citat anterior īn sensul următor: "Voi zidi Biserica Mea "super petram" (pe piatra) mărturisirii tale de credinţă şi "non super Petrum", care era apostolul supranumit Petru".
Bazīndu-mă pe toate datele raţiunii, logicii, bunului simţ şi conştiinţei creştine, declar īn mod solemn: "Iisus Christos nu a dat lui Petru nici o supremaţie peste apostoli, şi dacă episcopii romani au devenit Capi ai Bisericii, este pentru că au reuşit să minimalizeze şi să īnăbuşe īn mod treptat drepturile episcopatului".
Dacă recunoaştem infailibilitatea lui Pius al IX-lea, suntem obligaţi a o recunoaşte īn mod egal şi pe aceea a tuturor predecesorilor săi. Īnsă atunci, onoratii mei frati, istoria-şi ridică vocea sa adevărată şi mărturiseşte că unii papi păcătuiau şi se īnşelau.
Papa Victor (192) a īnceput prin a īncuviinţa erezia celui de-al doilea secol, montanismul, pentru a-l condamna apoi.
Papa Marcelin (296-304) era păgīn: intra īn templul Vestei şi sacrifica zeiţei.
Īmi veti spune că el nu a făcut dovada decīt de slăbiciune omenească. Vă răspund: Vicarul lui Christos trebuie mai curīnd a muri decīt a deveni apostat.
Papa Liberiu (352-366) a consimtit la condamnarea Sfīntului Atanasie, şi pentru a reveni din exil s-a convertit la arianism.
Papa Honoriu 1 (625-638) era monofizit, ceea ce a fost īn mod definitiv dovedit de către părintele Gratry.
Sfīntul Papă Grigore numea antichrist pe cel care īndrăznea să se īmpodobească cu titlul de episcop ecumenic, şi cu toate acestea, Bonifaciu al III-lea (607) obtinu de la īngīmfatul īmpărat Foca atribuirea acestui titlu.
Pascal al II-lea (1099-1118) şi Eugen al II-lea (1145-1153) aprobau duelurile şi Pius al IV-lea (1559-1565) le-a apărat.
Eugen al IV-lea a recunoscut īmpărtăsirea sub cele două forme īn Biserica Boemiei, Pius al II-lea a suprimat acest privilegiu.
Sixtus al V-lea (1585-1590) a editat Biblia aprobīnd lectura printr-o bulă binecunoscută. Pius al VII-lea condamna pe toţi cei care citeau Biblia.
Clement al XIV-lea ( 1769-1774) a suprimat ordinul iezuitilor recunoscut de către Paul al II-lea (1534-1549); Pius al VII-lea ( 1816) l-a restituit.
Dar la ce bun a recurge la exemple īndepărtate? Sfīntul nostru Părinte, aici prezent, īntr-o bulă privind regulile acestui conciliu, nu a ordonat el distrugerea, īn cazul morţii sale īn timpul sedinţelor, a tot ce ar fi fost contrar hotărīrilor sale? Nu voi īnceta niciodată a vorbi dacă ar trebui să prezint atenţiei voastre toate contradictiile papilor şi a doctrinelor lor.
Dacă proclamaţi infailibilitatea actualului papă, trebuie să declaraţi că după descoperirea Sfīntului Duh, de la care sunteti inspiraţi, infailibilitatea papală nu intră īn vigoare decīt īncepīnd cu anul 1870. Īndrăzniti să o faceti? Este adevărat că poporul simplu se interesează puţin de lucrurile religiei şi că este predispus a trata īn mod uşuratic problemele teologice pe care nu le īnţelege cītuşi de puţin; īnsă acelaşi popor īn faţa faptelor concrete, poate să se comporte cu totul altfel. Nu vă faceti iluzii. Dacă admiteti dogma infailibilitătii papale, duşmanii noştri, protestanţii, o vor combate cu īndrăzneală, cu atīt mai mult cu cīt sunt pentru ei mărturii ale istoriei. Ori, noi nu avem a le opune decīt opiniile noastre personale. Ce le-am putea răspunde dacă pun īn evidenţă lipsa de demnitate, mīrsăvia anumitor episcopi romani predecesori ai lui Pius al IX-lea?
Papa Virgiliu (537-555) a cumpărat tiara de la Belizarie, general īn armata lui Justinian, şi īncă trădīndu-şi cuvīntul, nefiind achitată plata. Este īngăduit, după hotărīrile apostolice, de a cumpăra tiara? Al doilea sinod de la Calcedon a interzis categoric. Īntr-una din deciziile sale citim: "Episcopul care si-a cumpărat demnitatea trebuie să fie destituit şi excomunicat". Şi cu toate acestea, Papa Eugen al III-lea (1145-1153) a urmat exemplul Papei Virgiliu.
Cine ar putea crede ca un papă care instalează comerţul la porţile edificiului de cult să fie inspirat de Sfīntul Duh? Īi putem recunoaşte dreptul de a īnvăţa şi de a conduce Biserica īn mod infailibil?
Nu am nimic a adăuga la istoria Papei Formosus (891-896). O cunoaşteţi cu toţii foarte bine. Succesorul său, Papa Ştefan al VI-lea, a ordonat dezgroparea cadavrului său, dezbrăcarea de somptuoasele veşminte sacerdotale, şi de a i se tăia degetele cu care binecuvīnta poporul; după care le aruncă īn Tibru proclamīndu-l trădător şi nelegiuit. Pentru aceste fapte, Papa Ştefan al VI-lea a fost mai tīrziu aruncat īntr-o īnchisoare unde fu otrăvit şi sugrumat.
Papa Roman, succesorul lui Stefan al VI-lea, şi apoi Papa Ioan al IX-lea au reabilitat memoria lui Formosus. "Toate slăbiciuni", īmi veţi spune. Ei bine, Monseniorilor, īntīlniţi-vă la biblioteca Vaticanului şi citiţi-l pe Plotin, cronicarul papalităţii, precum şi cronicile lui Baronius (897). Veţi găsi fapte pe care aş dori mai bine, pentru onoarea Sfīntului Scaun să nu le divulg; īnsă aici fiind vorba de o dogmă capabilă să provoace printre noi o mare schismă şi avīnd īn vedere devotamentul nostru pentru Sfīnta Biserică Catolică, Apostolică şi Romană, ne este permis a păstra tăcerea?
As vrea deci să continuu, şi vă rog să mă ascultati cu atentie: vorbind despre curtea papală, Cardinalul Baronius ne spune cum, īn acele zile nefaste, Biserica romană era decăzută şi dezonorată, īn mīinile curtenilor care vindeau, cumpărau şi schimbau demnitătile episcopale. Ei voiau chiar a instala pe tronul papal pe josnicii lor favoriti, falsi papi.
"Īnsă de vreme ce sunt falşi papi, nu este vorba deloc de papi", īmi veţi obiecta. Dar īn acest caz, cum putem afirma că succesiunea episcopilor a fost păstrată, Sfīntul Scaun fiind ocupat timp de cincizeci de ani de falsi papi? Şi Biserica cum ar fi putut exista īn mod normal dacă era privată timp de cincizeci de ani de puterea conducătoare? Notaţi bine, pe toţi acesti papi īi veţi găsi īn arborele genealogic al papalitătii. Putem să ne imaginăm cum celebrul Baronius trebuia să roşească transmitīnd posteritătii uneltirile episcopilor romani.
Vorbind de Ioan al XI-lea (931-935), fiul nelegitim al papei Sergiu al III-lea (904-911) şi al Maroziei, el scrie īn cronicile sale: "Biserica romană a fost călcată īn picioare de acest monstru".
Ioan al XI-lea, papă la 18 ani prin bunăvoinţa curtenilor, nu a fost mai rău decīt predecesorul său.
Sunt jenat de murdărirea urechilor voastre, dragilor mei confraţi, prin toate aceste mīrşăvii.
Trec sub tăcere pe Papa Alexandru al VI-lea, tatăl şi amantul Lucretiei; īl ocolesc cu indignare pe Ioan al XII-lea (955-963) care nega nemurirea sufletului şi care a fost destituit de către Conciliul de la Constanţa. Nu insist asupra schismelor şi tulburărilor care, īn acele zile nefaste, au aruncat atīta discreditare pe Biserică. Este suficient a spune că Sfīntul Scaun era ocupat de doi şi uneori trei rivali. Care era adevăratul papă?
Repet īncă o dată: dacă veti recunoaste infailibilitatea actualului papă va trebui inevitabil să o recunoasteti fără nici o excludere pe aceea a tuturor predecesorilor săi. Veti putea afirma că īi considerati pe papii lacomi, incestuosi, asasini, simoniaci ca locţiitori ai lui Christos? Monseniorilor, ochii tuturor credincioşilor sunt fixaţi asupra voastră. Ei aşteaptă de la noi remediile care ar vindeca bolile nenumărate care dezonorează Biserica. Cāt de mare va fi responsabilitatea noastră īnaintea lui Dumnezeu dacă vom lăsa să treacă ocazia solemnă pe care ne-a trimis-o Dumnezeu pentru a purifica Biserica. Să profităm de această ocazie, fratii mei! Să ne īnarmăm cu sfīntul curaj, să facem acest mare, acest nobil efort. Să revenim la nealterata doctrină apostolică fără de care am fi fost īn tenebre, obsedati de false legende. Să ne folosim raţiunea şi forţele noastre intelectuale şi să recunoaştem ca singuri īndrumători infailibili, īn ceea ce priveste mīntuirea noastră, apostolii şi profetii.
Inspiraţi de Sfintele Scripturi, tari şi de neclintit pe piatra credinţei noastre, să ne prezentăm īnaintea lumii, şi ca apostolul Pavel īn fata necredinciosilor să recunoaştem ca unic conducător al nostru pe "IISUS-CHRISTOS, SI PE ACESTA RĂSTIGNIT" (I Cor. 2,2).
Vom īnvinge predicīnd "NEBUNIA CRUCII" după cum apostolul Pavel a īnvins savantii Greciei şi ai Romei. Si acesta va fi anul Bisericii Romane!".
|