Cineva spunea: "...Recunosc, gras si pofticios cum sunt, mi-e greu sa stau impasibil in fata unui sirag de carnati bine preparati sau a unei table de slanina fiarta pana ajunge moale ca untul, usturoiata si data prin boia, ca in Ardealul meu natal. Uneori ma abtin, alteori nu. Si daca pana atunci am reusit, cu chiu, cu vai, sa tin postul, intr-o secunda de slabiciune (e doar un fel de-a spune, in cazul meu) totul se naruie, odata cu o felie de jambon fiert, data prin hrean ras.
Daca v-am smintit, sa ma iertati. Dar, din pacate, nu-s decat un roman ca atatia altii, care crede in Dumnezeu si isi doreste mantuirea, dar face pentru ea cat poate. Iar in materie de rigoare gastronomica, pot destul de putin. Si nici mentalitatea natiei asteia nu m-a ajutat prea mult, fiindca romanul ramane destul de ambiguu in toate cele, inclusiv in cele ale poruncilor bisericesti..."
Sunt cuvinte ce au viata in multi dintre noi. Insa, ca sa faci din tine un templu al Duhului Sfant, nu sunt valabile cuvintele "merge si asa". Consider ca daca dai ceva de buna voie de la tine, da din toate punctele de vedere. Cu alte cuvinte daruieste fiinta ta ca o jertfa. Cat timp? Eu zic nu dupa puterea fiecaruia, ci dupa credinta fiecaruia.
|