View Single Post
  #4  
Vechi 19.07.2008, 23:18:14
C-tin C-tin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.07.2007
Mesaje: 628
Implicit

Ce să fac când se apropie patimile?


Ucenicul l-a întrebat pe avva Iosif: „Ce să fac când se apropie patimile? Să le țin piept ori să le las să intre?“. Bătrânul îi zice: „Lasă-le să intre și luptă-te cu ele“. Celălalt s-a întors la Sketis. Între timp, a venit acolo cineva de la Tebaida și zicea fraților: „L-am întrebat pe avva Iosif: când se apropie vreo patimă de mine, îi țin piept ori o las să intre?“ și el mi-a zis: „în nici un caz să nu lași patimile să intre, ci ține-le piept fără preget“. Auzind avva Pimen că avva Iosif i-a spus altceva călugărului din Tebaida, s-a sculat și s-a dus iarăși la Panefisi. Îl întreabă: „Avva, eu ți-am destăinuit gândurile mele, iar tu una mi-ai spus mie și alta fratelui din Tebaida“. Bătrânul îi zice: „Oare nu știi că-mi ești drag?“. El răspunde: „Ba da“. „Nu m-ai rugat să-ți vorbesc ca mie însumi?“. „Așa a fost.“ Bătrânul zice: „Dacă lași patimile să intre și ajungi să le stăpânești, ele te fac mai iscusit. Eu ți-am vorbit ca mie însumi. Alții însă nu au nici un folos dacă lasă patimile să intre; aceștia trebuie să le curme de îndată“. (Pateric, ediția Polirom, 2005)
Reply With Quote