Si eu m-as duce sa-l ajut pe preotul beat in sant, nu asta este problema. Problema este ca daca ceea ce in mod normal este/era o exceptie tinde sa devina un lucru obisnuit, atunci trebuie sa luam atitudine.
Este evident ca Dumnezeu cunoaste toate, stie de caderile oamenilor si le permite (libertatea este un atribut al chipului divin din om, Dumnezeu nu o incalca niciodata), dar asta nu ne scuteste pe noi de a avea o reactie. Daca ar fi sa stam cu mainile in san, lumea s-ar umple de faradelegi. Ce s-ar intampla daca un judecator ar fi in aceasta dilema in timpul unui proces: "Cine sunt eu sa-l judec pe acela?". Ce vreau sa spun este ca in anumite situatii tocmai a ramane inactiv este alegerea gresita.
Dar la exemplul pe care l-am dat cu acel ieromonah homosexual de care au aflat destui oameni, iar episcopul se face ca ploua? Musamalizarea este la ordinea zilei in BOR. Este aceasta musamalizare spre binele Bisericii? Eu cred ca nu.
Inteleg foarte bine ideea ca mantuirea mea personala nu este afectata de existenta pacatelor preotilor, dar uneori este spre binele tocmai al acelor preoti nevrednici sa fie treziti din nesimtirea duhovniceasca in care se afla. Altfel cadem in egoism si nepasare de soarta altuia: eu sa ma mantuiesc (pentru ca nu judec), iar de preotul pacatos sa aiba grija Dumnezeu. Dumnezeu are grija, dar mai trebuie ca si oamenii sa iubeasca adevarul si dreptatea. Oare canoanele din vechime s-au dat degeaba, ca in zilele noastre sa nu mai asculte nimeni de ele? Oare Sfintii Parinti cadeau in pacatul judecatii cand recomandau uneori asprimea, iar noi astazi suntem mai buni "nejudecand" pe nimeni.
O alta idee nociva, care de ceva timp isi face loc in constiinta ortodoxa (sub influenta romano-catolica) este clericalismul, ridicarea tagmei preotesti pe un piedestal, rupta de popor, dependenta totala fata de clerici, care se bucura numai de drepturi, nu si de datorii fata de comunitate. Trebuie spus deschis ca nu aceasta este conceptia ortodoxa. In ortodoxie preotul este (ar trebui sa fie) foarte atasat de comunitate, sufera si se bucura alaturi de ea, este ales sau acceptat de ea ("Vrednic este!"). Daca acest clericalism castiga teren, riscam sa facem din credinciosii de rand niste oameni fara coloana vertebrala, gata sa accepte nemestecat orice vine de sus. Sa nu uitam insa ca Sf. Petru le zice tuturor crestinilor ca prin botez "voi sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume bunatatile Celui ce v-a chemat dintru intuneric".
|