BINECUVÂNTÁ, (Despre Dumnezeu) A revãrsa gratia divinã; a blagoslovi. f (Despre preoti) A revãrsa harul divinitãtii asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. f P.anal. A dori prosperitate si fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lãuda, a slãvi pe Dumnezeu. f A lãuda, a preamãri pe cineva în semn de recunostintã.

BINECUVÂNT//Á 1) A face sã se bucure de fericire, revãrsând harul divin; a blagoslovi. 2) (despre preoti) A ajuta sã beneficieze de harul divinitãtii prin invocare; a blagoslovi. 3) fig. A sustine, exprimându-si acordul; a aproba; a încuviinta; a consimti. /bine + a cuvânta

Mirela, draga, in afara de sensul primar al cuvantului "binecuvantare", pe care vad ca il stii foarte bine, mai exista un sens, dupa cum am subliniat mai sus. Acum, indiferent daca il accepti sau nu, el exista si la acest sens face referire Sf. Vasile cel Mare, atunci cand ne indeamna sa binecuvantam pe oricine. Iti pot da citatul daca ai nevoie pentru edificare.
Acum, daca cineva citind o binecuvantare, folosita in sens de aprobare pentru a pune capat unei discutii, deci daca acest cineva care o citeste isi imagineaza ca nu e vorba de binecuvantare, acest lucru nu mai e treaba celui care a scris, ci a celui care a citit si a completat cu propriile ganduri cele scrise.
Oare nu e posibil ca si sentimentul de "dispret si ura" sa fi izvorat tot din propria imaginatie, avand in vedere ca tot imaginatia a atribuit sens negativ binecuvantarii?
Ia, gandeste-te! Pentru mine o binecuvantare este o binecuvantare si nu poate fi ceva negativ.