P.S. Cand eram mica, la vreun an, am suferit de o boala grava. Nimeni nu-mi mai dadea nici o sansa, dar parintii mei au luptat pana in ultima clipa.
Am crescut si tocmai am implinit 20 de ani.
Acum dau din boala in boala, dar asta nu ma impiedica sa ma consider un om normal. Sunt fericita ca sunt asa cum sunt si ma gandesc ca eu nu am nimic, dar ca exista oameni intr-adevar cu probleme pe lume. Totusi, imi dau seama ca nimic nu e fara rost. Fiecare are de indurat ceva, are de purtat crucea lui cum se spune. Daca o purtam demn si cu incredere e cel mai bine.
Iar cu viata, banii nu aduc fericirea. O intalnire cu Dumnezeu nu se poate compara cu nimic pe lumea asta. E atata pace, incat ti-ai da toata viata sa ajungi acolo, in lumea aceea minunata. Dar nu noi alegem cand trebuie sa ajungem acolo, caci fiecare are o misiune, de la care, oricat ar incerca, se va abate foarte greu. Ceea ce nu inseamna ca ne-a fost rapita libertatea de a alege. Pur si simplu a fost creata o lume in care s-au luat in calcul toate posibilitatile pentru ca rezultatul sa fie acelasi.
Imi cer scuze ca m-am abatut foarte mult de la subiect.
|