de dimineta vantul sufla cu putere
de acasa il aud cum incearca sa-mi zgarie geamul
si tresalt cand frunzele se izbesc cu putere
de parca ar vrea sa mi-l sparga
si ma cuprinde frica
si groaza ma incolteste
ma uit catre icoana
dar nu vad nimic
caci umbra nu ma lasa
si las infrant capul in jos
si cad catre metallica
dar ma ridic
si parca intrezaresc
dar cad din secerat de zgomot
caci frunza iar lovi geamul blestemat
si platosa de fier
devine otel
si nu stiu daca maine va fi din aluminiu
sau va fi din nou de otel
|