ANEXA 5
SYNODIKONUL ORTODOXIEI
care se citeste in Duminica Ortodoxiei
A. SYNODIKONUL EPOCII MACEDONENILOR196
1. Synodikonul originar al Icoanelor (843)
Multumire aniversara datorata lui Dumnezeu in ziua in care am recastigat Biserica lui Dumnezeu, impreuna cu aratarea dogmelor evlaviei si rasturnarea impietatilor rautatii.
Urmand197 vorbelor profetice, cedand indemnurilor apostolice si instruiti de istoriile evanghelice, praznuim (astazi) ziua innoirii. Caci zice Isaia „sa se innoiasca ostroavele inaintea lui Dumnezeu" (Is. 41, 1; 46, 16), facand desigur aluzie la bisericile cele dintre neamuri - iar biserici nu sunt doar simplu edificiile si stralucirile templelor, ci si deplinatatea binecredinciosilor adunati in ele, ca si imnele si doxologiile cu care aceia cinstesc Dumnezeirea. Iar Apostolul, sfatuindu-ne acelasi lucru, ne indeamna „sa umblam intru innoirea vietii" (Rom. 6, 4), si porunceste ca, „daca este cineva in Hristos faptura noua" (2 Cor. 5, 17), sa se reinnoiasca (2 Cor. 4, 16; Colos. 3, 10; Rom. 12, 2). Iar cuvintele Domnului s-au facut si ele intocmire profetica, caci zice „si era sarbatoarea innoirii (Templului) in Ierusalim si era iarna" (In. 10, 22), aratand prin aceasta fie iarna spirituala in care neamul iudeilor misca impotriva obstescului Mantuitor furtunile si agitatia urii sale manjite cu omor, fie pe cea care loveste simturile trupului prin prefacerea aerului in ger. Si intr-adevar, si peste noi a trecut (acum) iarna, dar nu cea (a firii) care se intalneste de obicei, ci cea (spirituala a ereziei si) care revarsa asprimea rautatii celei mari cu adevarat. Dar (in cele din urma) ne-a inflorit si noua primavara cea prielnica harurilor lui Dumnezeu si intru care ne-am si adunat laolalta sa aducem lui Dumnezeu multumita pentru secerisul celor bune, incat putem zice si noi cu Psalmistul: „vara si primavara Tu le-ai plasmuit pe ele. Adu-ti aminte de aceasta" (Ps. 73, 17-18).
Caci intr-adevar Dumnezeul minunilor a zdrobit pe vrajmasii cei ce au ocarat pe Domnul si au necinstit sfanta inchinare adusa Lui in sfintele icoane, pe cei inaltati si semeti in impietatile lor, si a zvarlit la pamant trufia apostaziei; n-a trecut cu vederea glasul celor ce strigau catre El: „Adu-ti aminte Doamne, de ocara robilor Tai, pe care o port in sanul meu de la multe neamuri, cu care m-au ocarat vrajmasii Tăi, Doamne, cu care a ocarat pretul Unsului Tau" (Ps. 88, 49-50); iar pretul Unsului sant cei eliberati prin moartea Lui prin cuvantul propovaduirii si intiparirea prin icoane, prin care anume se cunoaste de catre cei rascumparati marea lucrare a iconomiei Lui celei (infaptuite) prin Crucea si Patimile Sale, ca si prin minunile Lui celei dinainte si dupa Cruce, si de unde imitatia Patimirilor Lui trece la Apostoli, de acolo la Martiri, si prin ei, coboara pana la Marturisitori si Asceti. De aceasta ocara cu care au ocarat vrajmasii Domnului, cu care au ocarat pretul Unsului Sau aducandu-si aminte Dumnezeul nostru, miscat inlauntrul Sau si induplecat fiind de cererile Maicii Sale, ale Apostolilor si ale tuturor Sfintilor care au fost impreună-batjocoriti cu El si impreuna-ocarati cu icoanele Lui - ca, precum au patimit impreuna cu El in trupul lor, tot astfel, in chip firesc, sa aiba impreuna parte comuna cu El si in ocarile cele impotriva icoanelor Lui -, aducandu-si deci aminte de ele, a lucrat astazi ceea ce sfatuise ieri, si a infaptuit si a doua oara ceea ce savarsise intaia oară.198 Caci prima oara, dupa multi ani de dispretuire si necinstire a sfintelor icoane, a intors evlavia la ea insasi, iar acum, a doua oara, dupa aproape treizeci de ani (de persecutii) au randuit si noua, nevrednicilor, eliberarea din necazurile noastre, izbavirea de cei ce ne chinuiau, reproclamarea dreptei credintei, intarirea inchinarii la icoane si praznuirea ce ne aduce toate cele mantuitoare. Caci in icoane vedem Patimile Domnului cele pentru noi: Crucea, Mormantul, ingroparea si pradarea Iadului, luptele martirilor si cununile lor, insasi Mantuirea pe care Cel dintai al nostru judecator (arbitru), rasplatitor si incununat „a lucrat-o in mijlocul pamantului" (Ps. 73, 12). Acest praznic il serbam deci noi astazi, intru care, impreuna bucurandu-ne si impreuna-veselindu-ne prin rugaciuni si litanii, strigam in psalmi si cantari: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeul nostru, singurul carele faci minuni" (Ps. 76, 14-15). Caci pe cei ce dispretuiau slava Ta i-ai facut de ras, iar pe cei ce au cutezat cu semetie impotriva icoanei Tale, i-ai aratat ca niste fricosi si fugari.
Aceasta deci in ce priveste multumirea fata de Dumnezeu si triumful Domnului asupra celor potrivnici; in ce priveste luptele si ispravile cele impotriva iconomahilor, ele vor fi aratate pe larg intr-un alt cuvant si relatare mai extinsa. Acum insa, in chip de odihna dupa trecerea pustiei, intrati in posesiunea Ierusalimului duhovnicesc si imitand astfel istoria mozaica, sau mai degraba din porunca dumnezeiasca, am socotit drept si indatorat lucru a grava in inimile fratilor, ca pe o lespede alcatuita din blocuri mari de piatra si pregatita anume pentru primirea scrierii, binecuvantarile ce se cuvin celor ce pazesc legea ca si blestemele carora li se supun pe ei insisi cei ce o incalca.199 Drept care zicem acestea:
- Celor ce marturisesc venirea (si prezenta =parousia) in trup a Cuvantului lui Dumnezeu cu cuvantul, cu gura, cu inima, cu mintea, in scris si in icoane, vesnica fie memoria.
- Celor ce cunosc deosebirea dupa firi a unicului si aceluiasi ipostas a lui Hristos, si il atribuie lui (insusirile de) creat si necreat, vazut si nevazut, patimitor si nepatimitor, circumscris si necircumscris, atribuind firii dumnezeiesti pe acelea de necreata, nevazuta si cele asemenea, atat prin cuvant cat si prin icoane, vesnica fie memoria.
- Celor ce cred si vestesc cuvintele Evangheliei prin litere iar faptele ei prin figuri (sau imagini) si ca, si una si alta, si vestirea prin cuvinte si intarirea adevarului lor prin icoane, concura fiecare spre unul si acelasi folos, vesnica fie memoria.
- Celor ce-si sfintesc buzele prin cuvantul (Evangheliei), si apoi, prin acelasi cuvant, (sfintesc) si pe cei ce-l asculta, si mai stiu si vestesc ca prin augustele icoane se sfintesc in mod asemanator si ochii celor ce le vad, iar mintea se inalta si ea prin ele spre cunoasterea lui Dumnezeu, ca de altfel si prin dumnezeiestile temple, prin vasele sacre si prin celelalte obiecte sfinte, vesnica fie memoria.
- Celor ce stiu ca toiagul, tablele, chivotul, candelabrul, masa si altarul tamaierii (din Legea Veche) preinfatisau si prefigurau pe Prea Sfanta Fecioara, de Dumnezeu Nascatoarea Maria, si ca acestea o prefigurau doar, dar nu era insasi acele lucruri, ci ea a fost fiica si ramane dupa nasterea lui Dumnezeu fecioara, si de aceea in icoane infatiseaza mai degraba insasi fiica decat schita ei umbratica in tipuri,200 vesnica fie memoria.
- Celor ce cunosc si primesc vedeniile Profetilor dupa cum le-a configurat si intiparit insasi Dumnezeirea, cred in cele ce corul Profetilor a relatat ca au vazut, si tin astfel cu tarie Predania scrisa si nescrisa transmisa Parintilor prin Apostoli, drept pentru care si infatiseaza si cinstesc in icoane aceste sfinte (realitati dumnezeiesti), vesnica fie memoria.
- Celor ce inteleg bine pe Moise graind: „Luati seama la voi insiva ca, in ziua in care Domnul Dumnezeu a grait in Horeb pe munte, ati auzit glasul cuvintelor Lui, dar chip n-ati vazut" (Dt. 4, 12 si 15), si stiu sa raspunda drept: daca am vazut ceva, am vazut cu adevarat, dupa cum ne-a invatat fiul Tunetului (Ioan Evanghelistul n.n.) „ceea ce era dintru inceput, ceea ce am auzit, ceea ce am vazut, ceea ce am privit cu ochii nostri si mainile noastre au pipait, despre Cuvantul vietii, acestea le marturisim" (I In. l, 1-2), si iarasi si ceilalti ucenici ai Cuvîntului (zicand): „noi am mancat si am baut impreuna cu El" (F. Ap. 10, 41), nu numai inainte de Patima, ci si dupa Patima si inviere; asadar, celor ce au primit de la Dumnezeu puterea de a deosebi porunca din Lege si invatatura din Har, si stiu ca ceea ce e in Lege era nevazut, in Har este vazut si pipait, drept pentru care in icoane infatiseaza cele vazute si pipaite si se inchina lor, vesnica sa fie memoria.
Precum au vestit Profetii, precum au invatat Apostolii, precum a primit Biserica, precum au dogmatizat Dascalii (Bisericii), precum a convenit (intreaga) crestinatate ecumenica, precum a stralucit harul, precum s-a aratat adevarul, precum a fost izgonita minciuna, precum a indraznit intelepciunea, precum a biruit Hristos, asa cugetam, asa graim, asa vestim si cinstim pe Hristos adevaratul Dumnezeul nostru si pe sfintii Lui, in cuvinte, in scrieri, in gandiri, in jertfe, in biserici, in icoane pe Unul adorandu-L si cinstindu-L, ca pe un Dumnezeu si Domn, iar pe ceilalti cinstindu-i pentru Stapanul nostru obstesc ca pe autenticii Lui slujitori, acordandu-le inchinare potrivit relatiei. Aceasta este credinta Apostolilor, aceasta e credinta parintilor, aceasta credinta ortodocsilor, aceasta e credinta care a intarit lumea.201
Dupa acestea sa aclamam frateste si parinteste pe vestitorii dreptei credinte si cinstiri intru marirea si cinstea pentru care au luptat si sa zicem: lui Germanos, Tarasios; Nikephoros, Metodios, ca unor adevarati arhierei ai lui Dumnezeu, aparatori si Dascali ai ortodoxiei, vesnica sa fie memoria etc.202
Asa cum aceste binecuvantari ale Parintilor trec de la ei la noi, fiii lor, care ravnim evlavia lor, tot astfel si blestemele lor ii ating pe toti ucigatorii de parinti si dispretuitorii poruncilor Domnului. Drept care, cu totii impreuna, ca deplinatate a celor binecinstitori aducem astfel asupra lor blestemul, sub care s-au supus dealtfel (mai intai) ei insisi, (si zicem):
- Cei ce admit Iconomia in trup a Cuvantului lui Dumnezeu (doar) cu cuvantul, dar nu sufera sa o vada in icoane, drept pentru care, cu vorba se conformeaza dar in realitate tagaduiesc (insasi) mantuirea noastra, sa fie anatema.
- Cei ce intrebuinteaza rau termenul „necircumscris", si de aceea nu vor sa infatiseze in icoana pe Cel ce „s-a facut partas cu noi trupului si sangelui" (Ev. 2, 14), Hristos adevaratul Dumnezeul nostru, aratandu-se astfel pe ei insisi a fi fantasiasti (= doketi), sa fie anatema.
- Cei ce admit, macar ca nu vor, vedeniile profetice, dar resping imaginile inscrise ale celor vazute de acestia, o minune, inca inainte de intruparea Cuvantului, si, fie flecaresc aceea ca vazatorul a vazut (in vedenie) insasi acea fiinta (dumnezeiasca) necuprinsa si nevazuta, fie convin ca acestea s-au aratat celor ce le-au vazut ca niste icoane ale adevarului, ca tipuri si figuri ale lui, dar nu sufera sa fie infatisate in icoane nici Cuvantul intrupat, nici Patima Sa cea mare pentru noi, sa fie anatema.
- Cei ce aud pe Domnul zicand: „de credeti in Moise, ati crede si in Mine" (In. 5, 46) si celelalte, si inteleg pe Moise graind: „profet ca si mine va ridica Domnul Dumnezeul nostru dintre fratii nostri" (Dt. 18, 15-18), iar dupa aceasta zic ca ei primesc pe Profetul (vestit), dar nu introduc si prin icoane Harul Profetului si pe Mantuitorul a toata lumea asa cum a fost El vazut, cum a trait cu oamenii, cum a vindecat patimi si boli fara leac, cum a fost rastignit, si cum a fost ingropat, cum a inviat, cum a suferit si facut toate pentru noi; deci cei ce nu sufera sa vada in icoane aceste lucrari mantuitoare a toata lumea, si nici nu le cinstesc si venereaza, sa fie anatema.
- Cei ce staruiesc in erezia iconomaha sau mai degraba in apostazia hristomaha, si care nu vor sa fie condusi spre mantuirea lor prin legiuirea mozaica, nici nu consimt sa se reintegreze in dreapta credinta si cinstire prin invataturile apostolice, care nu se incred in indemnurile si sfaturile Parintilor de a se reintoarce din ratacirea lor, nici nu au vreo consideratie fata de consimtamantul Bisericilor lui Dumnezeu din toata lumea, ci dimpotriva se raliaza pe el insisi partidei Iudeilor si Elinilor - caci ceea ce aceia le blasfemiaza nemijlocit fata de Prototip acestia nu se rusineaza a le cuteza prin intermediul icoanei Lui si impotriva Celui infatisat pe ea - deci cei ce sunt tinuti fara intoarcere in captivitatea acestei rataciri si isi inchid urechile inaintea oricarui cuvant dumnezeiesc sau invataturi duhovnicesti, ca unii ce sunt deja putreziti si taiati pe ei insisi, din obstescul Trup al Bisericii, sa fie anatema.203
|