Am citit o carte acum vreo 2 ani care mi-a schimbat atitudinea fata de ecumenism.Este o carte foarte interesanta si foarte antiecumenista, care explica foarte detaliat de ce ecumenismul este erezie si ,in plus, autorul cartii da o gramada de citate impotriva ecumenismului, din sfintii parintii .
O sa postez toata cartea .
ECUMENISMUL INCOTRO?
O noua viziune ortodoxa asupra ecumenismului sincretist
de
Ieromonah Agapit Popovici
Cuvant inainte
1. Biserica condamna pacatul
2. Despre infailibilitate
3. Rolul cercetarii istorice in formarea duhovniceasca
4. Biserica in lupta pentru apararea dreptei credinte
5. Istoria miscarii ecumenice
5.1 Ce este ecumenismul?
5.2 Cand, cum si in ce context istoric a aparut
6. De cand sunt implicati ortodocsii in actiuni ecumenice?
7. Marturia faptelor
8. Care trebuie sa fie atitudinea noastra?
9. Contextul social-politic in care apare ecumenismul
10. Ecumenismul in slujba comunismului internationalist si a globalizarii
11. Introducere in teologia istoriei
12. Influenta ocultismului asupra gandirii crestine
13. Ce legatura are francmasoneria cu satanismul?
14. Se justifica implicarea ortodocsilor in ecumenism?
15. Umanism, globalism, ecumenism si satanism
16. "Vindecarea memoriei"
17. De ce nu ne putem ruga impreuna cu catolicii?
18. Efectele implicarii ortodocsilor in miscarea ecumenica
19. Masuri ortodoxe de combatere a ereziei ecumeniste
ANEXA 1: Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din data de 11 martie 1937
ANEXA 2: Marturii ortodoxe privind erezia ecumenista
ANEXA 3: Erezii si erori dogmatice ale papei
ANEXA 4: Despre convocarea Marelui Sinod Pan-ortodox
ANEXA 5: Synodiconul Ortodoxiei
BIBLIOGRAFIE
Cuvant inainte
SCRIEM aceasta carte din dragoste pentru Adevarul vesnic, Hristos Iisus, Dumnezeu - Omul si Biserica Sa.
Hristos ne-a indemnat la pace, iertare si rabdare, ne-a invatat sa marturisim adevarul. Dumnezeu este al oranduielii si al pacii, nicidecum al neoranduielii, al tulburarilor sau razvratirilor. In pace si liniste ne-a invatat sa marturisim Adevarul, iar adevarul ne va face liberi.
Daca il iubirn pe Hristos, atunci sa marturisim adevarul: sa urmam exemplul sfintilor, care nu s-au temut nici de saracie, nici de ocari, de judecati si nici macar de moarte.
Sa marturisim adevarul si sa-l transmitem curat din generatie in generatie pana la sfarsitul veacurilor.
Lucrarea de fata isi propune o prezentare a ereziei ecumenistel si al pericolului ce-l reprezinta pentru Biserica Ortodoxa si crestinatate in general.
Vom incerca sa facem lucrarea cat mai accesibila tuturor credinciosilor.
Intentia noastra este aceea de a scoate in evidenta anumite aspecte care in general sunt trecute sub tacere. De asemenea, ne vom stradui sa aratam care este legatura dintre ereziile din veacurile primare si marea erezie din vremea noastra, dintre sincretismul gnostic si sincretismul ecumenist contemporan.
In decursul timpului, teologii si istoricii au selectat, grupat si interpretat evenimentele istorice, calauziti de anumite interese, pe care le slujeau.2
Nu avem intentia de a scrie o noua istorie, ci doar de a puncta o pagina de teologie a istoriei, scopul nostru declarat fiind acela de a dovedi ca ecumenismul este erezie.
Astazi avem avantajul de a putea reevalua, dintr-o noua perspectiva, atat activitatile organizatiilor ecumeniste de-a lungul timpului, cat si sperantele teologilor ortodocsi care, din nefericire, se dovedesc tot mai desarte.
Aceasta lucrare se doreste, in primul rand, un raspuns crestinilor ortodocsi care atrag atentia asupra pericolului pe care il prezinta ecumenismul in forma actuala sincretista, iar in al doilea rand, un studiu interdisciplinar privind ecumenismul, pentru acei confrati care mai spera sa poata folosi ecumenismul ca mijloc de misiune ortodoxa.
Lucrarea poate fi luata si ca un avertisment adresat acelora care se lasa purtati de duhul slavei desarte din dorinta de a placea oamenilor mai mult decât lui Dumnezeu.
14 septembrie 2003 Autorul
Inaltarea Sfintei Cruci
1. Biserica condamna pacatul
BISERICA a condamnat mereu pacatul, iar Sfintii Parinti, urmand porunca Bisericii, s-au dovedit mari aparatori ai moralitatii si ai dreptei credinte.
Dar nu numai sfintii Parinti, ci fiecare crestin are datoria de a condamna si combate pacatul. Sa ne oprim cateva clipe asupra acestui subiect si sa incercam a raspunde la cateva intrebari.
Cine condamna pacatul? Biserica. Cine il sanctioneaza pe pacatos? Biserica, prin sfintele canoane. Cum aplica sanctiunea? Dupa caz, sanctiunea este aplicata de preotul duhovnic, de chiriarh sau sinod.
Sa facem asadar distinctie intre fapta condamnabila (pacatul), sanctiune (pedeapsa, canon) si aplicarea sanctiunii.
Aplicand rationamentul de mai sus la subiectul nostru, spunem ca ecumenismul este fapta condamnabila, sanctiunea este reprezentata de sfintele canoane ale Bisericii, iar aplicarea sanctiunii revine sinodului.
Ne propunem sa discutam despre ecumenism si sa dovedim ca este o fapta condamnabila. Asadar, condamnarea nu ne apartine,intrucat noi incercam doar s-o evidentiem. De asemenea, aplicarea sanctiunii nu ne priveste pe noi, intrucat este atributul sinodului.
Intentia noastra ramane aceea de a atrage atentia cititorului crestin asupra pericolului pe care il reprezinta ecumenismul pentru viata crestina.
Avand in vedere cele de mai sus, consideram tendentioase si patimase afirmatii de genul: „Cine ataca ecumenismul inseamna ca ataca ierarhul si sinodul, pentru ca acesta sau acela agreaza actiunile miscarii ecumenice." Sau: „Cine se pronunta impotriva ecumenismului inseamna ca ii judeca pe ecumenisti."
Dupa aceasta logica ingusta ar rezulta ca a ataca sau condamna pacatul este tot una cu atacarea sau condamnarea pacatosului.
In realitate, altceva deranjeaza. Si aceasta s-a intamplat de cand lumea. Poti comenta faptele oricui, dar mai putin ale sefilor sau superiorilor in general.
Cum ecumenismul este impartasit si promovat in ortodoxie, in special de catre teologi, este de asteptat reactia negativa din partea acestora.
Iata de ce astazi, a urma Sfantului Vasile cel Mare, Sfantului Ioan Gura de Aur, Sfantului Grigorie de Nazianz, Sfantului Ioan Damaschin, Sfantului Maxim Marturisitorul, Sfantului Teodor Studitul si altora asemenea in lupta lor cu pacatul si pentru apararea dreptei credinte pare inacceptabil multor ierarhi si teologi ecumenisti.
Desi n-o afirma direct, ei se comporta ca si cum ar fi infailibili.
2. Despre infailibilitate
PRIN infailibilitate3 se intelege neputinta de a gresi. Marturisim ca Hristos este capul Bisericii. Biserica este o unitate alcatuita din episcop, preoti, diaconi si credinciosi. Unitatea aceasta o da Hristos care este unit cu Biserica (Sfantul Ignatie, Efeseni, V, 1). Fara de episcop, preoti si diaconi nu se poate vorbi de Biserica (Sfantul Ignatie, Tralieni, III, 1). Episcopul este cununa cea vrednica a preotimii si a diaconilor (Sfantul Ignatie, Magnezieni, XIII, 1).In episcop este toata multimea credinciosilor (Sfantul Ignatie, Tralieni, I, 1).
Pe langa toate acestea, Sfanta Biserica Ortodoxa invata ca episcopul nu este infailibil. Marturie este insasi istoria. Sa ne amintim de perioada comunista, cea mai apropiata de vremea noastra.
In statele aflate sub regimuri comuniste, majoritatea ierarhilor a trebuit sa faca jocul puterii4, condamnand in sinoadele Bisericilor locale pe proprii credinciosi, clerici sau mireni, doar ca sa faca pe plac regimului comunist de la putere5. Istoria este plina de asemenea greseli. Dar nu putem da vina pe Biserica pentru ca vina o poarta oamenii.
Numai Biserica in intregul ei este infailibila pentru ca este condusa de Hristos, iar in Biserica doar sinodul ecumenic este infailibil, ca expresie a intregului episcopat.
Biserica cuprinde pe toti credinciosii, cler si mireni, botezati in numele Sfintei Treimi, buni sau rai. Desi Biserica este plina de pacatosi, sfintenia ei nu sufera scadere. Pentru ca sfintenia ei vine de la Hristos. Biserica condamna pacatul, dar asteapta intoarcerea pacatosului de pe calea pierzarii.
Cand spunem ca ecumenismul este erezie, iar urmarea lui un pacat, nu ne scarbim si nu respingem pe pacatos, ci incercam doar sa ne delimitam de acest pacat.
Este irational sa afirme cineva ca a condamna erezia ecumenista este tot una cu condamnarea Bisericii, pe motiv ca exista ierarhi si teologi care imbratiseaza aceasta erezie.
Aceia care imbratiseaza aceasta eroare confunda ierarhia cu Biserica, ceea ce nu este adevarat. De aceea, atragem atentia cititorilor, condamnarea ecumenismului ca erezie si pacat nu trebuie perceputa ca un atac la adresa Bisericii, nici macar la adresa ecumenistilor, fie ei chiar ierarhi sau clerici, ci doar ca o condamnare si delimitare fata de pacat.
Se cuvine inca o precizare.
Pacatul produce sminteala pentru cei slabi in credinta, adica afecteaza negativ credibilitatea pacatosului.
Insa noi cei tari trebuie sa cunoastem si sa marturisim ca lucrarea harului preotiei nu sufera din cauza starii morale a clerului. Harul lucreaza independent de starea sa morala.
De aceea, cei care se scarbesc de un preot sau un ierarh si refuza primirea Tainelor din mana lui, se fac vinovati de pacat impotriva Sfantului Duh care lucreaza prin toti preotii si ierarhii Bisericii fara deosebire. Unii ca acestia se despart pe ei de Biserica. Sau altfel spus, delimitarea de pacat nu poate justifica negarea lucrarii harului Sfantului Duh.
Se cuvine ca astazi sa privim ecumenismul dintr-o noua perspectiva. Se cuvine sa tinem seama de politica mondiala si de directiile ei, cu atât mai mult cu cat observam ca nici ecumenismul nu scapa interesului liderilor politici mondiali.
Mereu trebuie sa ne gandim cui foloseste si cui va folosi ecumenismul? Bisericii sau politicii mondiale? Teologii nostri ortodocsi au avut un mare rol în orientarea miscarii ecumenice pe de o parte, mai ales in cadrul CEB si CBE, iar pe de alta parte in mentinerea unei Biserici vii intr-un stat comunist ateu.
Facem aceste precizari pentru a evidentia rolul pozitiv al prezentei ortodocsilor in miscarea ecumenica pana in anul 1989.
Astazi este necesara o reevaluare a ecumenismului intrucât se constata ca dupa 1989 toate organismele ecumenice au fost politizate, militand pentru globalizare si mondializare, noile forme ale internationalismului comunist.
Faptul ca teologii ortodocsi au incercat pana în 1989 sa exploateze relatiile ecumenice in folosul Bisericii Ortodoxe nu trebuie sa ne faca sa credem apriori ca este bun si in continuare.
Noua politica mondiala ne da posibilitatea de a reevalua ecumenismul din perspectiva globalizarii si mondializarii, si de a observa dimensiunea sincretista a acestei miscari.
3. „Infailibilitatea este o calitate divino-umana naturala si o functie divino-umana naturala a Bisericii, ca Trup divino-uman al lui Hristos. al carui cap vesnic este Adevarul-Atoateadevarul: cel de-al doilea Ipostas al Prea Sfintei Treimi, Dumnezeul-Om. Domnul Iisus Hristos." (Arhimandritul Iustin Popovici, Biserica si statul, Schitul Sf. Serafim de Sarov, 1999, p. 30).
4. Dragos Seuleanu, Carmen Dumitriu, Amintirile Mitropolitului Antonie Plamadeala, Ed. CUM, Bucuresti, 1999, p. 222-236.
5. Un studiu deosebit cu privire la pozitia Bisericii fata de stapânire poate fi gasit la Arhimandrit Justin Popovici, Biserica si statul, (ed. cit., p. 7-23). Parintele Justin Popovici face distinctie între colaborare si convietuire.
3. Rolul cercetarii istorice in formarea duhovniceasca
STUDIEREA istoriei ii este de trebuinta fiecarui crestin in formarea sa duhovniceasca. Slujbele liturgice sunt cel mai comun si la indemana mijloc de informare istorica. In cadrul cultului luam cunostinta de evenimente din perioada biblica si din viata Bisericii, prin lecturile biblice si prin sinaxare sau vietile sfintilor.6 Atat Vechiul cat si Noul Testament sunt pline de istorie. Dar nu numai atat, ci chiar intreaga imnografie descrie evenimentele istorice din viata Bisericii. Aceste pagini de istorie formeaza istoria sfanta a Bisericii, care au ca principal rol formarea duhovniceasca a crestinului.
N. Iorga a prins bine aceasta diferenta intre „cunostinte" si „ceea ce se desface din aceste cunostinte", adica intre date si fapte pe de o parte si interpretare, pe de alta parte. Iorga este de parere ca in istorie trebuie sa primeze „elementul sufletesc", „elementul moral" si „anume adevaruri mari, esentiale, care rasar din cercetarea unor parti din istoria lumii."7
Cercetarea istorica trebuie sa ne intareasca convingerea in puterea de biruinta a binelui si a adevarului. Cand te gandesti prin cate a trecut Biserica, realizezi cat de prezenta este purtarea de grija a lui Dumnezeu in istorie. Viata este o lupta pentru pastrarea si transmiterea adevarului din generatie in generatie. Din trecutul zbuciumat al Bisericii, trebuie sa retinem acele invataminte care sa ne permita sa ducem mai departe adevarul de credinta.
Nu ne putem multumi doar cu ce prezinta manualele de istorie, realizate dupa modele scolastice, a caror continut nu dovedeste valoare in formarea duhovniceasca a cititorului.
Cel putin de un secol, lucrarile de istoria Bisericii sunt concepute dupa acelasi tipar, mereu din acelasi punct de vedere scolastic si rationalist.
Credem ca nu exista teolog de buna credinta care sa nu-si dea seama de punctul de vedere ingust din care este prezentata Istoria Bisericii in lucrarile oficiale. Acest fapt se datoreaza trecerii sub tacere a multor evenimente si actiuni de culise, neoficiale, sau a influentelor exercitate de diverse institutii si organizatii ce intreprind actiuni mai mult sau mai putin oculte. Chiar daca sunt neoficiale, un istoric nu poate face abstractie de existenta lor in masura in care ia cunostinta de ele.
In lucrarea de fata ne propunem sa aducem in discutie o seama de fapte si actiuni care in general sunt trecute cu vederea si care releva influente nefaste asupra ortodoxiei, venite din partea diferitelor organizatii protestante, catolice, ecumenice si ale francmasoneriei.
6. Vietile sfintilor, editie ingrijita de Arhimandrit Ioanichie Balan, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 12 volume. Au fost editate Intre anii 1992-1998.
7. Aurel Sacerdoteanu, In Introducere la N. Iorga, Scrieri istorice, vol I, Ed. Albatros, colectia Lyceum, vol. 99, 1971, p. 14.
|