V. DESPRE INTRISTARE
A cincea lupta o avem impotriva duhului intristarii, care intuneca sufletul ca sa nu poata avea nici o vedere duhovniceasca si-l opreste de la toata lucrarea cea buna. Cand duhul acesta viclean tabaraste asupra sufletului si-l intuneca in intregime, nu-i mai ingaduie sa-si faca rugaciunile cu osardie, nici sa staruie cu folos pe langa sfintele citiri si nu rabda pe om sa fie bland si smerit fata de frati. Ii pricinuieste scarba fata de toate lucrurile si fata de insasi fagaduinta vietii. Scurt vorbind, intristarea turbura toate sfaturile mantuitoare ale sufletului si usca toata puterea si staruinta lui, facandu-1 ca pe un iesit din minte si legandu-l de gandul deznadejdii. De aceea, daca avem de gand sa luptam lupta duhovniceasca si sa biruim cu Dumnezeu duhurile rautatii, sa pazim cu toata strajuirea inima noastra dinspre duhul intristarii. Caci precum molia roade haina si cariul lemnul, asa intristarea mananca sufletul omului. Ea il face sa ocoleasca toata intalnirea buna si nu-l lasa sa primeasca cuvant de sfat nici de la prietenii cei adevarati, precum nu-i ingaduie sa le dea raspuns bun si pasnic. Ci invaluind tot sufletul, il umple de amaraciune si de nepasare. in sfarsit ii pune in minte gandul sa fuga de oameni, ca de unii ce i s-ar fi facut pricina de turburare si nu-l lasa sa-si dea seama ca nu dinafara vine boala, ci ea mocneste inauntru, facandu-se aratata cand vine vreo ispita care o da la iveala. Caci niciodata nu s-ar vatama omul de om, daca nu ar avea mocnind inauntru pricinile patimilor. De aceea Ziditorul a toate si Doctorul sufletelor, Dumnezeu, Cel ce singur stie ranile sufletului cu de-amanuntul, nu porunceste sa lepadam petrecerea cu oamenii, ci sa taiem din noi pricinile pacatului si sa cunoastem ca sanatatea sufletului se dobandeste nu despartindu-ne de oameni, ci petrecand si exercitandu-ne cu cei virtuosi. Cand asadar pentru oarecari pricini, zise "indreptatite", ne despartim de frati, n-am taiat pricinile intristarii, ci numai le-am schimbat, fiindca boala ce mocneste inauntru se poate aprinde si printr-alte lucruri. De aceea tot razboiul sa ne fie impotriva patimilor celor dinauntru. Caci de le vom scoate pe acestea din inima cu darul si cu ajutorul lui Dumnezeu, nu numai cu oamenii, dar si cu fiarale salbatice vom petrece cu usurinta, cum zice si fericitul Iov: "Fiarale salbatice vor fi cu tine in pace". Deci mai intaiu trebue sa luptam impotriva, duhului intristarii, care impinge sufletul la desnadejde, ca sa-l alungam din inima noastra. Caci acesta n-a lasat pe Cain sa se pocaiasca dupa ce si-a ucis fratele, nici pe Iuda dupa ce a vandul pe Domnul. Sa ne deprindem numai in acea intristare, care se cuprinde in pocainta pentru pacate si e impreunata cu nadejdea cea buna. Despre aceasta zice si Apostolul: "intristarea cea dupa Dumnezeu lucreaza pocainta spre mantuire, fara parere de rau". Caci intristarea cea dupa Dumnezeu, hranind sufletul cu nadejdea pocaintii, e impreunata cu bucurie. De aceea ea face pe om osarduitor si ascultator spre toata lucrarea cea buna, prietenos, smerit, bland,3 gata sa sufere raul si sa rabde toata buna osteneala si zdrobirea, ca una ce e cu adevarat dupa Dumnezeu. Ea face sa se arate in om roadele Sfantului Duh, care sunt: bucuria, dragostea, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, credinta si infranarea. De la intristarea cea protivnica insa, cunoastem roadele duhului celui rau, adica: trandavia, lipsa de rabdare, mania, ura, impotrivirea in cuvant, lenea la rugaciune. De aceasta intristare suntem datori sa fugim, ca si de curvie, de iubirea de argint, de manie si de toate celelalte patimi. Ea se tamaduieste prin rugaciune, prin nadejdea in Dumnezeu, prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeesti si prin petrecerea cu oamenii cuviosi.
VI. DESPRE TRANDAVIE
A sasea lupta o avem impotriva duhului trandaviei, care e injugat cu duhul intristarii si lucreaza impreuna. Cumplit si apasator e acest drac si neincetat razboieste pe monahi. El cade pe la al saselea ceas peste monah, pricinuindu-i moleseala, intristare si scarba chiar si fata de locul unde se afla si de fratii cu care petrece, ba si fata de orice lucrare si de insasi cetirea dumnezeiestilor Scripturi. Ii pune in minte si ganduri de mutare, soptindu-i ca de nu se va muta intr-alte locuri, desarta ii va fi toata vremea si osteneala. Pe langa acestea mai starneste si foame intr-insul pe la al saselea ceas, cata nu i s-ar fi intamplat chiar dupa un post de trei zile, sau dupa un drum foarte indelungat, sau dupa o osteneala grea. Apoi ii pune in minte gandul ca nu va putea scapa de boala si greutatea aceasta in nici un chip altfel, fara numai de va iesi des si se va duce la frati, dandu-i ca motiv folosul sau cercetarea celor neputinciosi. Iar daca nu-l poate insela numai cu acestea, il scufunda in somn greu si se napusteste si mai furios asupra lui, neputand fi alungat intr-alt fel, fara numai prin rugaciune, prin retinerea de la vorbe desarte, prin cugetarea la cuvintele dumnezeiesti si prin rabdarea in ispite. De nu va gasi inca pe monah imbracat cu aceste arme, il va sageta cu sagetile sale si-l va face nestatornic, imprastiat si lenes, indemnandu-l sa colinde manastiri multe si sa nu se ingrijeasca de nimic altceva, fara numai sa afle unde se fac mancari si bauturi mai bune. Caci nimic nu-si naluceste mintea lenesului decat ganduri ca acestea. Prin acestea il incalceste apoi cu lucruri lumesti si putin cate putin il atrage in indeletniciri vatamatoare, pana ce il scoate cu totul si din cinul monahicesc.
Stiind dumnezeiescul Apostol ca aceasta boala e foarte grea si ca un doctor iscusit vrand s-o smulga din sufletele noastre din radacini, arata mai ales pricinile din care se naste, zicand: "Va poruncim voua fratilor, intru numele Domnului nostru lisus Hristos, sa va feriti de tot fratele care umbla fara de randuiala si nu dupa predania care ati luat de la noi. Ca insiva stiti cum trebuie sa urmati noua, ca noi n-am umblat fara de randuiala intre voi, nici am mancat de la cineva paine in dar, ci cu osteneala si truda lucrand zi si noapte, ca sa nu ingreunam pe nimeni dintre voi. Nu doar ca n-am fi avut dreptul, ci ca pe noi sa ne aveti pilda spre a urma noua. Cand ne aflam ia voi acestea va porunceam, ca daca cineva nu lucreaza, nici sa nu manance. Auzim ca sunt unii dintre voi, care umbla fara randuiala nimica lucrand ci iscodind. Unora ca acestora le poruncim si-i rugam intru Hristos lisus, ca intru liniste lucrand sa manance painea lor". Sa luam aminte cat de lamurit ne arata Apostolul pricinile trandaviei, cand numeste "fara de randuiala" pe cei ce nu lucreaza, dezvaluind prin acest singur cuvant multele lor pacate. Caci cel fara de randuiala este si fara de evlavie si obraznic in cuvinte si gata spre batjocura, de aceea si incapabil de liniste si rob trandaviei. Drept aceea porunceste tuturor sa se departeze de ei, ferindu-se ca de ciuma. Apoi zice: "Si nu dupa predania, care ati luat de la noi", aratand prin cuvintele acestea ca aceia sunt mandri si dispretuitori si desfac predaniile apostolice. Si iarasi zice: "in dar n-am mancat paine de la nimeni, ci cu osteneala si truda, lucrand zi si noapte". invatatorul neamurilor, propovaduitorul Evangheliei, cel rapit pana la al treilea cer, cel ce zice ca Domnul a poruncit ca cei ce vestesc Evanghelia, din Evanghelie sa traiasca, lucreaza cu osteneala si truda zi si noapte spre a nu ingreuia pe nimeni. Atunci cum ne vom lenevi noi la lucru si vom cauta odihna trupeasca, odata ce nu ni s-a incredintat nici propovaduirea Evangheliei, nici grija bisericilor, ci numai purtarea de grija a sufletului nostru? Apoi aratand si mai lamurit vatamarea ce se naste din sederea fara lucru, adauga: "nimica lucrand, ci iscodind". Caci din sederea fara lucru iese iscodirea si din iscodire neoranduiala si din neoranduiala tot pacatul. Aratandu-le apoi si tamaduirea, zice: "Iar unora ca acestora le poruncim ca intru liniste lucrand sa-si manance painea lor". Pe urma le spune intr-un chip si mai dojenitor: "Daca cineva nu vrea sa lucreze, nici sa nu manance". De aceste porunci apostolesti fiind invatati Sfintii Parinti cei din Egipt, nu ingaduie nici o vreme in care monahii sa ramana fara lucru, mai ales cei tineri, stiind ca prin rabdarea lucrului alunga trandavia, isi dobandesc hrana si ajuta celor lipsiti. Caci nu lucreaza numai pentru trebuintele lor, ci din prisos dau si strainilor, saracilor si celor din inchisori, crezand ca o atare facere de bine este o jertfa sfanta si bine primita la Dumnezeu. inca zic Parintii si aceasta: ca cel ce lucreaza, e razboit adesea numai de un drac si numai de acela e nacajit, pe cand cel ce nu lucreaza, de nenumarate duhuri este robit. Pe langa acestea, bine este sa aducem si un cuvant al lui Avva Moisi, cel mai cercat dintre Parinti, pe care 1-a zis catre mine. Caci sezand eu putina vreme in pustie, am fost suparat de trandavie si m-am dus la dansul si am zis: "Ieri fiind cumplit suparat de trandavie si slabind foarte, nu m-as fi izbavit de ea, de nu m-as fi dus la Avva Pavel". Si mi-a raspuns la aceasta Avva Moisi si a zis: "Sa stii ca nu te-ai izbavit de ea, ci si mai mult te-ai dat prins si rob. Deci sa stii ca mai greu te va lupta, ca pe unul ce calci randuiala, daca nu te vei stradui de acum inainte sa o birui cu rabdarea, cu rugaciunea si cu lucrul mainilor".
|