E_my, daca nu te supara interventia mea, ma mai amestec!
Ma bucur ca ai inteles (sper ca si accepti) ca unirea dintre doi oameni nu are ca unic scop nasterea de prunci. Procreerea este unic scop al multor specii de vietuitoare de pe pamuntul acesta, dar nu si a omului (contrar a ceea ce se vehiculeaza, din pacate, in multe medii asa-zis ortodoxe - chiar prim unele manastiri - dar care nu fac decat sa friyeze pietismul si fariseismul). Omul este chemat la o lucrare mai mare si mai tainica: mantuirea. Iar aceasta, neputand omul sa o dobandeasca exclusiv prin propriile mijloace (atunci cand avea toate premizele sa o faca: in Eden) Dumnezeu i-a randuit ajutor. Omul se mantuieste in, prin si cu ajutorul Tainei Cununiei sau, in celalalt mod, prin Cununia cu Hristos - prin monahism. Deci, daca tu traiesti o dilema, atunci trebuie intai sa iesi din ea. Si, crede-ma, numai tu poti sa o faci. Tu, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dar, stii! Dumnezeu nu-ti porunceste. El te lasa sa alegi ceea ce crezi tu ca ti se potriveste. El te ajuta sa te ajuti. Sinergetic. Nici un om, fie el cat de induhovnicit, nu poate hotari in locul tau. Nici chiar duhovnicul. Tu-ti alegi calea si tu vei duce povara ei, oricat de mare va fi aceasta. Nimeni altcineva. Vei putea primi - si poate chiar vei primi - ajutor, dar nimeni nu-ti va duce "crucea".
Daca ai ales, deja - cum pare din ceea ce spui, si vrei sa traiesti alaturi de omul iubit, atunci problema cred ca se pune putin altfel si nu se limiteaza doar la "urcusul tau duhovnicesc". Nu vreau sa spun ca acesta nu conteaza. Din contra. Aminteste-ti, insa, ceea ce spune Apostolul despre dragoste: ca rabda indelung, ca este binevoitoare, ca nu cauta ale sale... Ca toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Eu cred ca mai degraba asa iti obtii "urcusul duhovnicesc". Doar nu vrei sa ajungi sfanta in trei zile!. Un parinte din Pateric ii spunea unui ucenic: daca-l vezi pe fratele tau mai tanar ca se inalta, trage-l de picioare. Si completez eu, sa revina pe pamant. In lumea reala. Mantuirea se dobandeste intr-o viata. Nici mai repede, nici mai tarziu. Exact intr-o viata. Dar nu intr-o viata egoista. Si, in plus, femeia se mantuieste prin nastere de fii. Si fiii, se mantuiesc, la randul lor, la fel ca ceilalti oameni: intr-o viata de lupta si cautari. Doar nu crezi ca poti tu sa-i nasti gata mantuiti! Tu naste-i si apoi, impreuna cu sotul tau si cu ajutorul lui Dumnezeu, ii poti pune pe Calea Mantuirii. Ii poti educa - ii poti ajuta - sa se ajute singuri. Mai mult decat sa-i duci la biserica si sa-i impartasesti la fiecare sarbatoare, mai mult decat sa le pui Scriptura in mana, mai mult decat sa le oferi o dreapta scara a valorilor, nu poti face. Dar cred ca asta e suficient.
Si inca ceva: nu prea inteleg care-i treaba cu "iubirea lumeasca" si cu renuntarea la "lume" pentru omul iubit. Asa ceva nu exista. Este un nonsens. Iubirea este lumeasca atata vreme cat e in lume. Cei doi soti se iubesc - si trebuie sa se iubeasca - "lumeste". Nu vreau sa ma repet, dar cred ca n-ai inteles ce am vrut sa spun cu "hainele de piele". Aceste "haine de piele" reprezinta iubirea carnala, sexuala dintre doi oameni (in ortodoxie si cununati), iubire daruita omului de catre Dumnezeu dupa caderea in pacat, pentru a putea trece peste incercarea mortii. A mortii duhavnicesti, precum si a celei trupesti, datorate pacatului originar. Si iubirea aceasta este temelia familiei (cu sau fara copii) si este binecuvantata de Hristos si de Biserica. Si aceasta iubire "lumeasca" trebuie sa fie si reciproca. In plus, nu ai voie - o spune si Sfantul apostol Pavel - sa-l lipseti pe cel de langa tine de ea, in mod unilateral. Din egoism. Puteti- mai spune Apostolul - sa va departati o vreme (vremea postului, spre exemplu), de comun acord, ca apoi sa va apropiati mai tare.
Iar daca vreti abtinenta si castitate, depuneti votul fecioriei si mergeti in manastire. Este si aceasta o cale. Cealalta cale. Alternativa. Nu poti fi pe doua cai deoadata! Starea aceasta se numeste schizofrenie! Nu e o stare la care sa jinduiesti, crede-ma. Am fost si eu in dilema asta. Multa vreme, chiar. Dar in momentul cand am ales, am trecut cu "arme si bagaje" in tabara mea, de acuma. Aveam 37 de ani cand m-am cununat(atat mi-a trebuit sa imi dau seama ce cale mi se potriveste si ce vreau cu adevarat). Si faptul ca mi-am facut "jumatatea" sa astepte atat (4 ani) pana sa ma hotaresc eu a fost o dovada de egoism din partea mea, egoism pe care il regret acum. Cam tarziu, nu? Si inca ceva (iar ma repet), din momentul in care v-a-ti unit, tot ce se petrece in odaia voastra este taina. Nu trebuie - si nici nu e bine - sa stie nimeni. Nici chiar duhovnicul. Asta chiar nu-l intereseaza. Nici pe el nici pe altcineva. In afara de Hristos (dar El nu se amesteca, doar binecuvinteaza). Asta-i partea "vazuta" a Tainei Cununiei. Unirea neegoista dintre cei doi oameni care merg impreuna pe calea mantuirii. Doar o "iubire" ingusta si egoista ar putea sa-l faca pe unul sa-i impuna celuilalt "feciorie" in cununie (nu vezi ca termenii se contrazic in toate privintele?). Si aceasta nu mai e iubire, Nu? Iubire egoista...? Nu exista asa ceva! E contradictie, nonsens, pleonasm...
|