O a doua invatatura a Sfantului Ioan Maximovici pe care cu voia Domnului si a credinciosilor ortodocsi prezenti pe acest forum o voi prezenta este Epistola la Nasterea Domnului, scrisa la Shanghai in anul Domnului 1947:


Epistola la Nasterea Domnului


"In pestera Te-ai salasluit,

Hristoase Dumnezeule,

ieslea Te-a primit,

pastorii si magii Ti s-au inchinat"

(Stihira la stihoavna)




Sf. Ioan Maximovici

Shanghai, 1947



Vazand neamul omenesc pierind din pricina pacatelor, Fiul lui Dumnezeu Se pogoara pe pamant. Iar cand a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, Unul-Nascut. Ca pe cei de sub Lege sa-i rascumpere" (Gal. 4, 4-5). Pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire S-a coborat El din ceruri pe pamant. Fiul lui Dumnezeu va primi firea omeneasca, pentru ca pe om sa-l uneasca din nou cu Dumnezeu. El a coborat pe pamant cand omenirea ajunsese la cea mai josnica decadere morala, cand oamenii se chinuiau nevazand nici o iesire.


Iudeii il asteptau pe fagaduitul Mesia. Si paganii asteptau ceva extraordinar, care trebuia sa preschimbe totul. "Sau Dumnezeu va veni pe pamant, sau lumea va pieri" - a spus celebrul filozof roman al acelor vremuri, Seneca.


Dupa proorociri, iudeii puteau vedea limpede ca venise vremea implinirii [fagaduintei] lor. Se sfarseau cele saptezeci de saptamani [de ani] de la refacerea Ierusalimului, cand - asa cum i-a vestit Arhanghelul Gavriil profetului Daniel - va veni vremea sosirii Unsului lui Dumnezeu si a sfarsirii Vechiului Legamant (vezi Daniel cap. 9). Dar, in pofida suferintei duhovnicesti de obste si a asteptarii neobisnuitului prunc, prin a carui nastere urma sa inceapa "veacul de aur" pe pamant, mult-asteptatul Prunc a fost recunoscut si salutat de putini atunci cand s-a nascut.



Mai mult, nici loc nu s-a gasit pentru El in casele oamenilor. Maria a nascut pe Fiul sau, Cel Unul-Nascut si L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei (Lc. 2, 7). Si cand pastorii, auzind cantarile ingeresti, venira sa-l vada pe Cel pe care cerul il proslavea, ei "au aflat pe Prunc culcat in iesle “. Cu multa vreme inainte de venirea lui Hristos, stand la dumnezeiasca priveghere, a prevazut aceasta cu ochii sai duhovnicesti de Dumnezeu cuvantatorul Avacum: Doamne, am inteles lucrurile Tale si m-am ingrozit: intre doua animale vei fi cunoscut(Avacum 3, 2-3). Intre dobitoace statea culcat imparatul intregii lumi, venit sa mantuiasca lumea, intrucat oamenii se departasera de El foarte.


De ma voi sui in cer, Tu acolo esti. De ma voi cobori in iad, de fata esti (Ps. 138, 8), striga odinioara Psalmistul.


Doar in oamenii inrobiti pacatului nu locuieste Dumnezeu. Nu va ramane Duhul Meu pururea in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup (Fac. 6, 3), a spus Domnul Dumnezeu, cand pamantul s-a stricat si s-a umplut de nedreptate, inainte de potop.


Si iarasi omenirea a devenit "trup" inainte de venirea Mantuitorului pe pamant. Cea mai mare parte a omenirii "cugeta pamanteste", unii dedandu-se fara frau placerilor trupului si altor pacate, iar altii chiar si in cele mai bune nazuinte ale lor cautand doar cele pamantesti. Putini erau cei care cautau imparatia lui Dumnezeu, pregatita oamenilor de la facerea lumii.


De aceea, nu s-a gasit loc in casele oamenilor pentru imparatul cerurilor, ci L-au primit dobitoacele necuvantatoare, care au ramas credincioase firii lor. "Fiul omului nu avea unde sa-Si plece capul" nici atunci cand mii de oameni mergeau in urma Lui si toti incercau sa se atinga de El, pentru ca putere iesea din El si-i vindeca pe toti (Luca 6, 19), iar El satura cu cateva paini o multime de oameni. Pentru ca sa sfinteasca poporul cu sangele Sau, Iisus a patimit in afara portii (Evr. 13, 12), caci vierii iudei L-au scos afara din cetate de Fiul lui Dumnezeu, ca sa-L rastigneasca.



Dar Mantuitorul Cel inaltat de pe pamant pe Cruce le-a atras pe toate la Sine. Asa cum pastorii cei cu inima neintinata si magii pregatiti sa dea totul pentru Adevar L-au recunoscut pe Cel culcat in iesle, la fel toti cei ce cauta mantuirea L-au recunoscut pe Dumnezeu in Cel Rastignit. Si la fel cum Pruncul nascut la Bethleem de Preacurata Fecioara a fost prigonit, tot asa a fost prigonita si Neprihanita Lui Mireasa, Sfanta Biserica, in zilele prunciei ei, iar cei ce i se inchinau erau nevoiti sa se ascunda de stapanitori, ca magii de Irod. Era nevoie de un nou semn pe cer, pentru ca Biserica sa triumfe asupra prigonitorilor; si, in locul stelei de la Bethleem, pe cer aparu Crucea, prin care cerul le propovaduia tuturor pe Cel Rastignit si pe regi ii aducea la Hristos, ca sa i se inchine cu credinta, "intreg pamantul s-a umplut de cunoasterea lui Dumnezeu" si nu numai "din toata Iudeea si din Ierusalim si din partile Tirului si ale Sidonului", ci si din toate colturile lumii o multime nesfarsita de oameni se grabea sa asculte si sa implineasca invatatura lui Hristos, tamaduindu-se nu atat de neputintele trupesti, cat de cele sufletesti, biruind duhurile necurate si facandu-se infricosatori pentru ele.


Insa stapanitorul lumii acesteia nu voieste sa renunte cu usurinta la stapanire si isi aduna toate fortele ca sa-i tina pe fiii oamenilor in jurul sau. Pretutindeni seamana neghina, pentru ca, prin ea, sa inabuse graul lui Hristos, pentru ca sa starneasca patimi pacatoase in inimi cucernice si mai ales sa-si asmuta supusii ca sa urmareasca tot ce poarta numele lui Hristos.


Lupta dintre Cel ce a adus pe pamant pacea cereasca si stapanitorii intunericului veacului acestuia, duhurile rautatii cele de sub cer, inceputa la Bethleem, se desfasoara fara intrerupere si cu putere tot mai intetita. Ea este purtata in toata lumea, in fiecare loc. Ea imparte omenirea, ea ii desparte pe oamenii care au fost mai inainte prieteni, ea are loc inlauntrul fiecarui om, pana cand nu va birui definitiv in el binele sau raul.


Astazi mai mult ca oricand poate fi resimtita dezbinarea (Luca 12, 51) pe care a vestito Cel proslavit acum de cantarea ingereasca: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu Si pe pamant pace, intre oameni bunavoire (Luca 2, 14). Sabia adusa pe pamant de Pruncul culcat in iesle (Matei 10, 34) desparte si dezbina pe tata de fiu, pe mama de fiica, pe soacra de nora. Cu adevarat se implinesc intocmai cuvintele: dusmanii omului (vor fi) casnicii lui (Matei 10, 36), prevestite inca de profetul Miheia, care a prezis nasterea lui Hristos la Bethleem (Miheia 5, 2; 7, 6).


Nici in ei insisi oamenii nu-si gasesc pacea, chinuiti fiind de lupta launtrica nu numai dintre carne si duh, dar adesea simtind o dedublare si in nazuintele lor, prabusindu-se si neavand un reazem inlauntrul lor. Si se pare cateodata ca si acum locul cel mai potrivit pentru Pruncul Hristos ar fi mai degraba ieslea necuvantatoarelor, inca ferita de toate "realizarile" distructive ale vicleanului veac de acum, decat societatea omeneasca!


Dar nu pentru propria Sa liniste a venit pe pamant Fiul lui Dumnezeu, ci ca sa tamaduiasca rana lui Adam. Inchinandu-se lui Hristos, "s-au intors pastorii, slavind si laudand pe Dumnezeu" (Luca 2, 20) si magii care L-au gasit "s-au bucurat foarte cu bucurie mare". Bucuria duhului si veselia inimii i-au cuprins pe pastorii si pe magii care venisera la Hristos. Numai El Singurul este pacea noastra (Efes. 2, 14), numai El este "Calea si Adevarul si Viata" (In. 14, 6). Ca si fiecare om in parte, intreaga omenire numai in Lumina Lui va vedea lumina.


Departandu-ne de desertaciunea pamanteasca, sa ne alipim cu mintea de pestera din Bethleem si sufletul nostru va simti bucurie nepamanteasca, iar gura va slavoslovi impreuna cu ingerii: "Slava pogorarii Tale, Unule Iubitorule de oameni". Hristos S-a nascut!


Bucura-te, sfinte Ioane, noule facator de minuni.
---------------------------------------------------------------------------------------
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi, pacatosii!
---------------------------------------------------------------------------------------Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta.
Biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste!