Citat:
În prealabil postat de Demetrius
Asta am vrut să zic:
22. Credința pe care o ai, s-o ai pentru tine însuți, înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă!(Rom14,22)
Adică să ai încredere (după ce ai verificat și te-ai asigurat), să aperi și să te bucuri de credința pe care Duhul Sfânt o strecoară în inima ta.
Câtă credință ai lăsat tu să intre în inima ta, atâta este harul tău(părerea mea); în funcție de ea ești practicant, mărturisitor, mucenic...
|
Suna bine, ca duce cumva spre increderea in convingerea proprie, desi contextul in care ai spus-o era ca primesti de la altii anumite invataturi si ti le inusesti atat de bine ca devin ale tale.
Oare numai primirea de la altii te referai, sau pot pune aici si ideile mele care nu mi-au venit de la altii dar care eu simt ca ar fi bune?
De exemplu eu ,cum am spus , am constatatrea mea cristalizata din toata credinta mea, ca daca vrei sa simti si sa poti lauda pe Dumnezeu, ai totusi o cale, chiar si pentru sufletele mai reci : Hristos este poarta catre a lauda pe Tatal.
Ideea aceasta are multe argumente de la care pleaca dar important e ca in final ajunge la o lauda reala in inima.
Acu ma framanta o alta idee : toata Traditia vad ca il lauda pe Hristos, si si eu.
Dar El a spus in repetate randuri ca eu nu am venit ca sa Mi se slujeasca. Si de asemenea : "Nu cine imi zice Doamne , Doamne,ci cel care face..."
Oare ne inchinam Fiului lui Dumnezeu dupa natura sa dumnezeiasca sau restrictia ceruta de El se referea cumva la natura si activitatea sa omeneasca .?
Caci daca ne inchinam persoanei atunci lucrul e lamurit, Iisus Hristos a fost si este Dumnezeu , deci se cuvine sa Il laudam.