Bautul si mancatul de post e imbratisarea diavolului. Culmea, manci si bei pe interior imbratisand fara sa manci si sa bei... si apoi nemultumit si frustrat, caraind te razbuni nesabuit pe Dumnezeu, huiduind si lovind, rupandu-te si uitand, reintorcandu-te la duhul lumii... ne mai iubindu-L si ne mai mangaindu-L din tot sufletul si din toata simtirea iubitoare de sus ca un copil de suflet aciuiat la umbra maretiei Lui.
Postul negru de tot daca e dupa ureche, ne-binecuvantat si facut din proprie initiativa, din ascultare de sine insusi, din voie proprie te poate baga in sminteala si devi cu viata, sentimentele, atitudinile, reactiile si faptele interioare mai smintit la cruzime si mila, la frica si furie, la suparare si bucurie... decat erai mai inainte. De aia se recomanda post binecuvantat cu anafura si apa sfintita dimineata pe nemancate si eventul cand nu mai poti, niste legume fierte, cand simti durerile, ameteala si chinurile mortii, manci ca sa nu lesini si sa nu cazi pe undeva devenind povara si grija pentru altii. Dar si la somn si motaiala e post, la ateism-sateism si libertinaj, la singuratate totala, parasire, nepasare de suflet, de viitorul de maine si din vesnicie, la disperare deznadajduind in griji lumesti desarte... trebuie post serios, linistit, senin spre schimbarea mintii si a vietii, lepadand ura, furia, supararea incercand si straduindu-te sa-i ierti pe toti oamenii cu care esti certat, despartit, pe care-i acuzi si-i condamni pentru bani si averi sau functii si interese, pismuind si intrecandu-te in grozavii si uneltiri veninoase, aruncand rautati pe la spate si hranind dorinte si balauri agresivi si obraznici terorizand cu insistenta, ambitie si incapatanare luptand si alergand spre nicaieri si fortandu-te sa cazi spre iadul putorilor duhovnicesti si sufletesti ale camatarilor care nu iarta si nu uita ci ispitind te baga in cpacane si recidive sa le fii sclav vesnic pe post de fraier de la care viermii pot extoarce tot ce-i mai bun lasandu-l fara iubire de Cuvant si de frati de Credinta.
Mai multa mila si nu jertfe desarte... insa tare frumos ar fi, cine poate sa tina post negru cat mai mult dovedindu-si credinta puternica, darzenia, rabdarea in urcus, cu paza si atentie la usa adancului inimiii, la usa beciului de unde ies toate pacatele si faradelegile lumii pe interiorul omului interior spurcandu-i si stricandu-i templul rugaciunii interioare, usa-poarta de care credincioasul nu tine seama si-si da drumul la limbutie fara numar si la stinta si discutie si devine rau si ipocrit, fatarnic, mitomamoniac, barfitor, acuzator in norul mintii de unde-si ia cruzimi judecand si lovind din inima de parca ar da cu cutitul in closca si cu sulita in sperietoarea de ciori avand impresia ca face bine, ca rezolva si apara.
Postul trebuie sa-ti opreasca limba interna, gandocool rau, de la rele ca sa nu se mai repete faptele interioare ale omului somnambul, indrazneli pe care le face fraierul in ascuns pe interior ca fantoma interna, ca o inchipuire a persoanelor si personajelor interioare intro sceneta de batjocura amuzanta in care fiind absorbit nu se poate abtine si executa faptele rele ca-n sindromul turrette de parca ar fi platit jucand pe scena sau suparat si incruntat ar servi in armata ca mercenar, ca sa faca ordine si disciplina ”curatind” si impunand dominatia proprie sau lingusind si slugarnicind mai marilor ipocriti ai lumii ca ultrash interesat de cariera si sa-si scape pielea nemarturisind adevarul si neurmand calea cinstita.
As vrea sa pot tine post negru cat mai bun insa dupa 2 zile simt ca ametesc si mi-e rau neputand urca scarile, ametind, si tremurandu-mi mainile si picioarele a neputinta... iar daca cumva fac o gresala parca tot binele si energia dispare si raman gol si singur de parca l-as ura pe Dumnezeu ca pe un necunoscut si un strain de care as vrea sa ma scap pentru ca nu-L mai iubesc... din vina mea, nu simt pic de iubire si n-am nicio simtire afectoasa, mangaietoare, linistita... ci ca un tank de fier, ca un cub de ghiata, ca o lada de gunoi de plastic ma simt pierdut si prins in capcana din care nu mai pot scapa... si deznadajduit ma innec in bautura si mancare imbratisand diavolul bantuitor, culmea neband si nemancand nimic desi simt in interior ca manc si beau si ma bucur de parca diavolul ar fi bun si de parca el mi-ar face binele k lumea piratilor... vai-vai-vai mie, cat de tampit pot fi sa cred ca-mi va fi bine cu pacatul, cu diavolul bantuitor si cu lumea-veche plina de pofte, de bani murdari, de ispite si faradelegi.
Stop joc! Vine Domnul Hristos!... in Cuvant.