Traseul meu pana acum a fost ca am cautat pana la un punct tot sensul vietii mele si cea interioara si cea exterioara de zi cu zi, in Cuvantul lui Dumnezeu ,mai concret vorbesc de cele 4 evanghelii , unde Dumnezeu ne vorbeste direct ,precedate si prevestite de Vechiul Testament, dar si urmate si continuate de apostoli.
Si am mai gasit apoi urmari interesante , care au readus putin din atmosfera Cuvantului lui Dumnezeu in unii parinti ai Bisericii ,in special Sf Ioan Gura de Aur , dar si in practica, in unele fapte de dragoste desavarsita (care e mai mult ca orice teorie) , din pateric sau sinaxar.
Tensiunea mea interioara a fost mereu um sa le raportez toata istoria Bisericii, dar si diferitele erezii sau curente alternative , la Cuvantul lui Dumnezeu Intrupat, adica la Hristos.
Mereu ma gandeam, daca de fapt suntem singuri,daca fiecare e pe cont propriu, daca Biserica e in eroare, daca eu sunt unicul si ultimul ramas care sa ma tin de Cuvant ,indiferent de autoritatea si doctrina celui care mi se parea ca i-ar sta impotriva.
Adica am fost(si sunt) Hristocentric, totul incepe si se termina cu Hristos, pana si ganduil si fiinta mea, pana si razvratirea mea.
Pana am inteles ca de fapt puneam un push prea mare pe mine, cautand mereu esenta Cuvantului in toate.
Am inteles ca darul lui Dumnezeu ,adica Hristos, nu vine singur, ca Dumnezeu insusi nu e singur.
Si am inteles ca dupa primul dar Iisus Hrisots, Dumnezeu ne a dat un al 2 lea dar, la fel de mare, si in completarea primului, si anume calauzirea Duhului Sau.
Dumnezeu stia ca,chiar daca Il vom vedea, mintea noastra tot o va lua razna,viata noastra tot nu ne va scoate din pacat, indiferent cat de mult l-am iubi pe Hrisots, pentru ca suntem umani,neputinciosi,si Petru insusi, care sipar fi dat viata pentru El, in fata sjujnicei s-a pierdut cu totul.
De aceea ma fascineaza sa vad lucrarea Duhului in noi, cum ne duce catre Hristos si deci catre Dumnezeu, in momentele cand dialogam in armonie unul cu altul si in armonie cu invatatura Bisericii, dar si cum incepem sa ne scufundam (nu de tot) , cand incepem sa bagam de la noi,interpretari personale , sau sa fim prea lumesti , si cum Dumnezeu ne intinde atunci mana, cum i-a intins-o lui Petru cand se scufunda in mare.
Ceea ce vroiam sa subliniez este ca pe mine m-a destresat efectiv intelegerea si lasarea mintii mele in voia Duhului , nu am maim simtit ca totul atarna de mintea mea.
In continuare caut sa ii fac pe plac, sa inteleg tot ce ma inconjoara, dar si sa nu o las prea mult in parerea de sine, atunci cand adevarul obiectiv ,exprimat prin cuvintele atator credinciosi dinaintea mea, par mai sigure si mai intelepte decat ratacirea mea.
Intr-un cuvant ma iubesc si pe mine, si mintea mea, atata vreme cat sta in acord cu mintea celorlalti ,cu 'mintea Bisericii' cum ziceau sfintii parinti in epoca de lupta contra ereziilor.
Nu cred automat in tot ce livreaza Biserica, pentru ca intai tre sa treaca prin filtrul mintii mele si al Cuvantului, dar in cele din urma ajung sa ii dau dreptate
|