View Single Post
  #70  
Vechi 29.03.2026, 13:02:12
Seraphim7 Seraphim7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.12.2009
Mesaje: 1.534
Implicit

Bun,nu putem vorbi despre România actuală, fără Moldova.

Despre Țara Rumânească am vorbit,acum sa vedem cum era atmosfera prin anii 1300 in Moldova.

Ei bine acolo tătarii făceau legea atunci, așa că marele nostru prieten recent de Anjou, vrem nu vrem ăsta a fost “motorul”, trebuie să-i facem o statuie și lui, așa de influență directă și indirectă in formarea inițială a statului român.

Însă nu-i vorba de Robert ci de Ludovic I acum,fiul și succesorul său.

Deci pretenașu asta de Anjou îl trimite pe un maramureșean, colaborator desigur de-al lui, adică vasal, spre Moldova.

Și îl trimite pe Dragoș zis și Vodă.Acesta se urcă pe cal,și merge el pe cal până în Moldova , printre altele vede un zimbru,îl urmărește , însă ajungând la o apă cățelușa sa Molda,se îneacă,și de acolo numele Moldova și simbolul Moldovei capul de zimbru.

Printre altele se stabilește la Baia, fiindcă nu a mers doar singur și a “descălecat” de pe cal și gata a luat Moldova.

A împins armatele tatare până dincolo de Nistru,și Baia a rămas tot sub tutela maghiară ca punct de frontieră al Regatului Maghiar.

Însă nu a făcut-o singur ci cu armatele din Transilvania maghiare.

Altfel a rămas acolo ca vasal și păzitor de frontieră la Baia pentru Regatul Maghiar.

Revenim la prietenul nostru Robert de Anjou,care le-a dat și le-a luat de nici el nu mai știe Voievozilor rumâni.

Și aici intră în scenă Bogdan I.

Acesta a primt un cnezat zice se de vreo 18 sate, prin Maramureș.

Însă Roberto se duce și vine Ludovic,fiul său și pare că Bogdan nu prea mai este “prietenos” cu Coroana, așa că este retras din funcții.

Ei în urma mai multor conflicte rezultate de aici Bogdan se urcă pe cal și pleacă spre Moldova.

Așa sa măi băgăm și niște ani sa știm unde ne aflăm,deci Dragoș Vodă se dă jos de pe cal prin 1347 în Moldova (primul descălecat).

Și Bogdan I aka Intemeietorul Moldovei, coboară și el de pe cal prin anul 1359.

Și de aici începe treaba…

Acolo găsește o populație rumână nemulțumită de urmașii lui Dragoș, tocmai fiindcă erau “slugile” Ungariei.

Fiind și el căzut în dizgrația coroanei,se revoltă împotriva urmașilor lui Dragoș, îi alungă și preia conducerea împreună cu “moldovenii” rezistă ani la rând tentativelor Regatului Maghiar de a redobândi conducerea teritoriului.

In 1365 Coroana Maghiară recunoaște independența Moldovei.

Însă acum avem doar un stat rebel,nou, ieșit de sub tutela maghiară, însă recunoscut independent.

Bogdan I lasa un stat nou născut, independent,care încă nu era recunoscut de marile puteri,și prinde doar 4 ani de domnie.

Deoarece fiul său Ștefan era mort “tronul” avea să se împartă între fii lui Ștefan și Petru care se vor și “bate” pentru Scaun.

Stefan fugind direct la Regele Poloniei împotriva lui Petru I , fratele său, însă Petru avea să câștige.

Și se va împacă cu fratele său dându-i Basarabia să o conducă.

Și avem al doilea domnitor…Care moare după un an…

Urmează Lațcu….

Succedem așa domnitorii Moldovei care pare că nu rezista prea mult,cel puțin primii, până vom ajunge la niște elemente relevante ale domniei și Moldovei ca stat independent rumânesc.

Ei bine cu Lațcu avem ce face, că ne oferă conținut bun

El face o mișcare foarte îndrăzneață, trimite niște călugări franciscani direct la Papă, Urban V.

Așa cum spuneam înainte regatul maghiar a instalat în Moldova înainte de “descălecări” și proclamarea independenței, așezăminte catolice, inclusiv acea Episcopie Cumană.

Lațcu mutase Scaunul la Siret,și trăsnite papei că el și poporul moldovenesc sunt dispuși să treacă toți la catolicism și dorește înființarea la Siret a unei episcopii catolice ,ba chiar a numit și ce episcop dorește,era un fost duhovnic a regelui Ludovic, numit Andrei de Cracovia.

Logic Lațcu,și poporul erau ortodocși…

Zis și făcut , Papa a acceptat,la 9 martie 1371,Andrei de Cracovia,cel solicitat de Lațcu,este hirotonit Episcop de Siret.

Totuși soția lui Lațcu refuză convertirea și Lațcu ia în considerare chiar un divorț,dar papa refuză.

Acuma,ca nație fundamental ortodoxă,ne referim la Moldova și implicit România, acesta mișcare poate părea o “pată” adusă Ortodoxiei.

Însă a fost o mutare de ȘAH,de geniu chiar.

Regatul Ungariei tot mai caută motive de atac asupra Moldovei, chiar dacă acum i-a recunoscut independența, însă acum justifica motivul încreștinarii,și restabilirii Catolicismului în Moldova.

Însă Lațcu,nu a dorit să evite doar asta,cu a vrut să legitimeze statul în toată Lumea Creștină, respectiv Catolică.

Și a reușit, Sfântul Scaun l-a recunoscut ca Duce al Moldovei, locuită de Vlahi.

Totuși Lațcu a făcut această mișcare doar “politic” nu a forțat poporul să treacă la catolicism, și nu a intervenit în Biserica Ortodoxă.

Însă a murit 1375, fără moștenitori, având doar o fiică Anastasia.

Ce urmează?
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3)
Reply With Quote