[Seraphim7]

Hai să compilez eu o scurtă “povestioară” despre acest episod prelungit de pauză și revenirea cu capul plecat înapoi la Biserică,nu neapărat dintr-o convingere,ci dintr-o necesitate provocată de mai multe evenimente care s-au produs în lanț.

Mă refer aici la ultimele luni.

Până la urmă lumea are nevoie și de definiții dar și de exemple concrete, însă cel mai mult apreciază oamenii “fabulația” sau pildele, parabolele unde fantasticul se amestecă cu realitatea.

Ei bine la mine chiar nu a fost cam niciodată nevoie să adaug “fantasticul” ci mai degrabă a trebuit să-l reduc câteodată, pentru a putea fi luat în serios în numele cazuri.

Așa că hai să intrăm în poveste,desigur nu voi menționa toate detaliile concrete din motive de “securitate” și bineînțeles fiindcă sunt chestii personale,dar în mare voi trage toate liniile necesare pentru a stoarce din această parabolă esențialul.

Totul a început acum vreo lună și jumătate atunci când după o perioadă inițială de câteva luni unde a fost turat la maxim,dar fiind faptul că m-am mutat în altă parte a țării,am schimbat și locul de muncă, desigur lucrând tot în același domeniu dar cu un volum mult mai mare de muncă,a trebuit să mai fac și niște upgrade-uri/specializări etc.

Și, deși în această perioadă am dus totul așa ca un tank, fără să îmi pese de dificultăți…

De exemplu ceva aparent banală probabil a produs cel mai mare stres acumulat vreodată așa în firmă continuă,și anume frica mea de câini,cred că asta este singura mea fobie care mă consumă efectiv din toate punctele de vedere.

Vreo câteva săptămâni a trebuit să lucrez într-un loc,mai înafara orașului unde locația era “casa” unor câini “adunați” și ceilalți colegi aveau grijă de ei,le dădeau mâncare etc,ei păzeau locația.

Chestia era că fiecare eram singuri pe “tura” noastră și după câteva turi de “acomodare” am rămas singur cu ei.

Desigur câinii m-au acceptat,dar fiind faptul că m-a acceptat “șeful” lor,un câine care săracul nu avea un picior din față,dar totuși era liderul haitei.

În fine ideea este că eu pur și simplu de când am auzit că va trebui să lucreze și acolo o perioadă,și că sunt vreo 4 câini permanenți plus unul care venea în vizită, efectiv mi s-au tăiat picioarele înainte de ajunge efectiv acolo…

Totuși au trecut cele câteva săptămâni, uneori deschideam ușa biroului și ei intrau efectiv în birou,logic era și frig afară,și eu rămâneam înlemnit,cu greu îi scoteam afară…

Pare ceva banal,dar cred că a fost cea mai traumatizantă experiență pentru mine și cea mai challenging…

FACE YOUR FEAR!

Înfrunți frica logic,dar nici să stai lângă ea permanent…

Așa,deci până la urmă am revenit la “oraș” am mai muncit acolo câteva săptămâni, desigur mai greu că volum de muncă,dar mult mai ok pentru mine.

După asta a apărut o șansă de “promovare” vreo 3 luni în curs de specializare,unde rămâneam totuși plătit salariului minim,dar după deja logic alte beneficii și posibilități.

Cursul este cumva hibrid, adică și prin zoom dar și practică…

La 3 zile după ce am început cursul,și logic nu am mai mers la muncă…

Adică 3 zile de relax, odihnă,doar cursuri de la 8 la 13 online…

Bum!

Încep să mă simt rău…. Palpitații…Presiunea în cap…Mă ustură ochii….Îmi plusează venele în mâini piept, tâmple…Îmi “sare”inima din piept…Etc..

Durează asta câteva zile,eu aveam așa ceva medicamente pe care le luăm la nevoie, pentru chestii avute mai demult,dar niciodată în halul ăsta.

Avusem de-a lungul timpului depresie, anxietate,atacuri de panică etc.

Însă le țineam sub control și au devenit din ce în ce mai rare.

La acea vreme pe lângă unele pastile naturiste,mai luăm piracetam și propranolol, desigur automedicație,însă eficiente.

Revenind,deci văzând că nu scap de acea stare care persistă,iau ce mai aveam acolo aspirină, magneziu,potasiu, măresc doza de propranolol,care practic fiind beta blocant ar fi fost cel mai indicat în acea stare…

Cam nicio ameliorare,și trec pe artileria grea,un Xanax….

Bun,seara trece, probabil Xanax a maacat câteva ore starea,și dimineața din nou mă trezesc,mai grave stările,deja eram ca într-o beție, amețit, ochii usturau,capul greu, pieptul și venele turnate la maxim.

Fac un duș, mă îmbrac, cobor jos din apartament și chem un Bolt,direct la primiri urgențe!

N-am mai fost direct la urgențe niciodată, însă am chemat ambulanța de două ori înainte însă din cauza unor crize la rinichi,dar mai demult.

Mă documentasem puțin înainte, știam că se face o sortare,așa că am mers, le-am spus ce am, probabil se vedea și pe mine.

Imediat am fost dus să mi se ia tensiunea, mă așez pe scaun, își pune utilajele pe mine,direct la prima “citire” 182/121 sau ceva de genul plus minis,dar clar peste 180/120.

Eu eram cel puțin ușurat că n-am venit degeaba și nu-s stări fictive,ea mai face o a două citire și îi dă 164/120…

Parcă de depășește 180 este urgență medicală,dar și 160 necesită deasemenea intervenție medicală.

Mi-a spus să aștept că mă va vedea în doctor, după 15-20 minute sunt chemat investigat,am stat pe un pat cu un tensiometru care a măsurat din 10 în 10 minute tensiunea, mi-ai luat sânge, mi-au dat o injecție, probabil diazepam cu metroporol,sau ceva beta blocant, fiindcă vedeam cum treptat tensiunea scadea până a ajuns al 117/72 sau ceva de genul.

În fine după ce a mai venit și cardiologul,am mai discutat de ce și ce,am fost eliberat cu o rețetă, diagnostic “salt tensional remis”.

Medicamente prescrise:magnerot,stres clean, corlentor și leridip….

Plec oarecum ok, după injecția lor,care m-a pus pe picioare,dar chestia e că imediat îi trece efectul,iau medicamentele alea,dar pare că tot în ceață sunt după, deși fără starea acută inițială.

Ce-i de făcut zic?

Deja,era duminică,caut un loc liber la cardiolog pe site-ul spitalului unde se fac programări,și paradoxal găsesc unul singur pentru mâine de la ora 9, deși următoarele dați libere ar fi fost peste o lună.

Na,zic uite că am noroc…

Da,o sa continui “povestea”într-o următoare postare…