Cel mai important e cum vorbesti cu omul.
Tot ce zici , din secunda urmatoare devine parte a celuilalt, se duce in sufletul sau, te influenteaza si pe tine si pe el .
Si eu as fi intentionat sa zic ca mancarea nu e chiar atat de importanta , cand celalalt vezi ca pune accent pe ea. Dar tot la fel as zice si celor din viata mea care zic ca ei cred in Dumnezeu si ca Dumnezeu e in primul rand in suflet, dar cad in extrema cealalta , si nu cred ca postul de mancare, rugaciunea citita sunt asa importante.
Oricare din extreme imi vine sa o corectez. Dar nu o fac !
De ce? Pentru ca eu insumi as fi intr-o extrema, aceea de a ma crede invatator al celorlalti.
Asa ca incureajez pe fiecare asa cum e : pe cel care se nevoieste cu lucrurile concrete ,ca si pe cel care cauta catre lucrurile ce tin de interior.
Dar si pe cel care nu face nici una nici alta, pentru ca si acela are stropul lui de speranta la Domnul.
Cu ceilalti stiu cum ar trebui sa fiu , doar cu mine nu stiu .
Dar chiar daca nu stiu ,incerc sa nu imi pierd speranta si sa fiu aproape : intai de fratele meu cel vazut, pe care mai mult il supar cand ii spun ce simt, si apoi de Dumnezeul cel nevazut , caruia nu ii spun ce simt, si de aceea Il supar.
Singurul meu adversar sunt chiar eu insumi. Restul sunt doar prieteni care ma ajuta sa ma biruiesc.
|