Răspund lui iustin_dumitru.
Mulțumesc pentru răspunsul tău și pentru felul echilibrat în care continui discuția.
În ce ai spus despre faptul că nimeni nu se poate adăuga singur în Trup, sunt în același gând cu tine. Omul nu se poate introduce singur; Dumnezeu este Cel care așază mădularele în Trup cum voiește El, iar acest lucru îl face prin oamenii pe care îi trimite și îi învrednicește pentru lucrare. Nu am dorit să sugerez altceva.
Ai menționat și că în vechime Duhul a lucrat în mod vizibil, cu putere mare și cu martiriu — iar astăzi ar fi altfel. Aș vrea doar să dau o completare, nu o contrazicere. Cunosc personal oameni în care s-a produs o schimbare lăuntrică totală, radicală, în mod evident peste fire. Și am cunoscut oameni ale căror înaintași, sau oameni apropiați lor, au fost martirizați efectiv: arși pe rug, înecați, închiși, torturați, pentru credință. Martiri există nu doar în veacul întâi. Iar în ce mă privește, dacă Domnul m-ar socoti vrednic de harul de a suferi sau de a muri pentru Numele Lui, cu ajutorul Lui aș primi acest lucru cu bucurie. M-am rugat pentru aceasta — însă a fi martir este o mare onoare și nu aparține voinței omului, ci chemării lui Dumnezeu.
În ce ai spus despre prezența mândriei în unele dintre cuvintele mele, aș aprecia dacă ai putea arăta mai exact unde ai observat acest lucru. Dacă am rostit vreun cuvânt bun, atunci slava nu este a mea, ci a Domnului; iar dacă în ceea ce am scris se află ceva ce nu vine de la El, doresc să fie îndreptat. Nu caut să fac nimic de la mine însumi, după cum nici Hristos nu a făcut nimic de la Sine; iar dacă undeva nu am rămas în acord cu Cuvântul Său, corectarea este spre binele meu.
Sunt deplin de acord cu ceea ce ai spus despre Duhul Sfânt: El este Cel care a clădit Biserica prin oameni, El i‑a călăuzit în tot ceea ce a spus Domnul Iisus, și tot El revarsă cunoștința cea bună sau care este conformă Cuvântului Său. Noi putem umbla în faptele credinței doar în conlucrare cu El. Mai exact, Scriptura spune că suntem chemați să umblăm în „faptele bune pe care Dumnezeu le‑a pregătit mai dinainte ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10). De aceea, noi nu avem nicio faptă „a noastră”; trebuie doar să facem ceea ce a pregătit El, în același fel în care, la locul de muncă, nu facem ceea ce considerăm noi potrivit, ci ceea ce este stabilit prin instrucțiunile angajatorului. inteligența mea (sau a oricui) nu folosesc la nimic în lucrarea aceasta; chemarea noastră este să ne golim de sine, ca un vas sau ca un radio care transmite doar ceea ce primește. Iar dacă în vreo privință nu am reflectat cu fidelitate ceea ce vine de la El, sunt gata să mi se arate, spre îndreptare. Orice aport „propriu” de la mine, orice inițiativă sau „inovație” care nu provine din Cuvântul Său ar strica planul Lui, care este perfect, fără cusur și nu poate fi îmbunătățit de om.
Ai ridicat și întrebarea: „poate lucra Duhul și în afara Botezului ortodox?” În ce privește întrebarea propriu‑zisă, încerc să răspund cât mai simplu și fără vreo înclinație spre polemică: în Scriptură nu apar categorii precum „botez ortodox”, „botez catolic” sau altele asemănătoare. În vremea apostolilor, cei credincioși erau numiți ucenici ai lui Hristos sau creștini, iar apartenența lor era la Domnul, nu la o confesiune. Scriptura vorbește despre un singur botez: botezul în Hristos.
Fără a emite judecăți generale asupra învățăturii ortodoxe, deși lista ar putea fi mai amplă, în această discuție mă concentrez doar pe câteva puncte care sunt în contradicție directă cu cuvintele Domnului Iisus: binecuvântarea armelor, participarea la război, uciderea vrăjmașilor, jurămintele și respingerea neîmpotrivirii și a întoarcerii obrazului. Concret: în cadrul acestei învățături mi se permite să fiu pilot de bombardier și să arunc bombe asupra unor oameni, să conduc un tanc și să trag în oameni, să fiu operator de drone sau lunetist cu ținte umane, ori să depun jurăminte „pe Biblie” în instanță sau la învestiri publice — toate acestea intrând în opoziție cu poruncile Domnului privind neîmpotrivirea, întoarcerea obrazului, iubirea vrăjmașilor și interdicția jurămintelor (Matei 5:34–45; Iacov 5:12). La aceste puncte nu am văzut încă o clarificare din partea ta, iar întrebarea mea rămâne aceeași: dacă Duhul este dat celor ce ascultă de Dumnezeu și El aduce aminte exact cuvintele lui Hristos, cum ar putea conduce pe cineva într-o direcție contrară poruncilor rostite limpede? La sfârșit Cuvântul lui Hristos ne va judeca (Ioan 12:48), iar „cel ce zice: «Îl cunosc», și nu păzește poruncile Lui este un mincinos” (1 Ioan 2:4).
Separat de acestea, adaug și chestiunea recăsătoririi cât timp soțul sau soția este în viață, pe care Domnul o numește adulter/preacurvie.
Fariseii au venit la El și, ca să‑L ispitească, L‑au întrebat: „Oare este îngăduit unui bărbat să‑și lase nevasta pentru orice pricină?” Drept răspuns, El le‑a zis: „Oare n‑ați citit că Ziditorul, de la început, i‑a făcut parte bărbătească și parte femeiască și a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevastă‑sa și cei doi vor fi un singur trup»? Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” „Pentru ce dar,” I‑au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire și s‑o lase?” Isus le‑a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar de la început n‑a fost așa. Eu însă vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă, preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.” (Matei 19:3–9)
El le‑a zis: „Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă, preacurvește față de ea; și dacă o nevastă își lasă bărbatul și ia pe altul de bărbat, preacurvește.” (Marcu 10:11–12)
„Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă, preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei, preacurvește.” (Luca 16:18)
„Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el; dar dacă‑i moare bărbatul, este deslegată de legea bărbatului ei.” (Romani 7:2)
„O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăiește bărbatul; dar dacă‑i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.” (1 Corinteni 7:39)
În contextul acesta, dacă învățătura ortodoxă permite până la trei căsătorii în total (adică poate admite a doua și chiar a treia căsătorie), în timp ce celălalt soț este încă în viață, cum poate fi acest lucru compatibil cu Cuvintele Lui, care interzic recăsătoria cât timp trăiește soțul/soția și numesc o astfel de unire adulter?
|