Citat:
În prealabil postat de Krautrock
Iar acum haideti sa ne imaginam urmatoarea situatie. Suntem Avraam si ne-am pus la umbra sub un copac. La un moment dat apar la orizont trei calatori, ii poftim in casa, ii spalam, ii ospatam, dupa care ne punem toti patru la umbra sa jucam carti. Jocul e cat se poate de simplu. Pachetul de 32 de carti e impartit in patru, fiecare alege dintre cele 8 carti pe care le-a primit o carte, iar ceilalti jucatori trebuie sa o ghiceasca. Dupa fiecare runda jucatorul care nu a ghicit cartile celorlalti iese din joc. Cine credeti ca va iesi din joc imediat dupa prima runda? Cred ca ati ghicit: Avraam. Chiar daca ceilalti jucatori s-ar forta din rasputeri sa nu vada cartea aleasa de Avraam (adica sa nu triseze), ei vor sti care e aceasta carte, iar acesta din urma nu poate sa aleaga decat cartea pe care ceilalti stiu ca o va alege. Poate ca omul are impresia ca e liber sa aleaga ce carte vrea, dar e oare liber in realitate? Bineinteles ca jocul va continua la nesfarsit deoarece toti ceilalti jucatori sunt atotstiutori si niciunul nu poate sa piarda. E vorba despre Sfanta Treime, stim cu totii interpretarea care se da pasajului la care m-am referit.
|
Pai fiind vorba de Sfanta Treime care-l include pe Tatal, nu cred ca El s-ar ambitiona sa iasa mereu castigator cu copilul sau. Ca Tata modest, umil, smerit(in ultima instanta), daca ai jucat sah, table, carti cu copiii, nepotii tai sau ai altora vei simti ca trebuie sa cam pierzi intr-una pentru a ti-l face prieten pe micutul jucator
si mai ales daca vrei sa te iubeasca si sa tina la tine.
Ce joc mai este ala in care tu cunosti cum se va termina? Ar fi mult prea plictisitor!
La fel si Avraam ar arunca la un moment dat cartile in aer dezamagit de faptul ca jocul de carti cu cei trei ingeri este pierdere de vreme atata timp cat numai ei castiga pentru ca stiu mereu ce carti are Avraam.
Este ca si cum ai juca sah cu inteligenta artificiala.