Cu siguranță, prudența și discernământul sunt necesare când vorbim de I.A., dar să nu o respingem cu totul, pentru că, la fel ca orice unealtă – cea mai recentă fiind internetul însuși –, poate fi folosită bine sau rău.
Personal mă folosesc destul de mult de IA și am constatat că în unele domenii poate ajuta foarte mult, iar în altele îmi dă – cu convingere, însă – răspunsuri eronate. Trebuie, cu alte cuvinte, să stau cu ochii pe ea, să primesc cu circumspecție ceea ce îmi oferă. Dar așa trebuie luată, practic, toată informația disponibilă pe internet: cu mult discernământ.
În privința cărților pentru copii la care te referi, faptul că ilustrațiile sunt create cu ajutorul IA nu mi se pare o problemă (atenție, totuși la calitate, pentru că am văzut și cărți cu ilustrații de proastă calitate), însă ideea ca povestea să îl aibă în centru chiar pe propriul tău copil... asta este ceva provocator, dă de gândit. Din pricină că poveștile copilăriei noastre aveau în centru adesea un erou, care inspira emulație. Dacă aș fi fost eu însumi în centrul poveștii, poate că asta mi-ar fi cultivat mai degrabă narcisismul, egocentrismul, în loc să-mi sădească năzuințe de devenire, de sporire lăuntrică, respectiv dorința de a mă asemăna cu un model – pe care mai târziu aveam să-L aflu, desăvârșit, în Iisus Hristos.
Mai este și problema poveștii în sine. IA poate da foarte bine impresia că ar crea, dar dacă-i pui chiar și lui ChatGPT problema asta, va fi de acord că o poveste scrisă de IA nu are suflet, nu este în spatele ei o trăire reală a unui om, ci doar o imitație, oricât de bine ar fi scrisă.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
|