In ultima perioada datorita unor transofrmari mai bruste in viata mea , inclusiv participarea la acest forum,am simtit o dezordine a gandurilor urmata de deznadejde, negasirea nici unui reper, si lipsa de incredere in mine, sau in capacitatea mea de gasi vreo consistenta interioara.
Aceasta e mai evidenta de exemplu cand citesc. Imi vine la un moment dat dorinta sa vad ce gandesc eu despre acel lucru, apoi se extinde la a dori sa imi surpind eul meu in general in dinamica lui ,sa nu fiu doar un receptor, apoi vad un fel de tacere apasatoare in mine ,care nici nu am considerat-o prea rea la inceput, deoarece am asociat-o cu un fel de curatire interioara , dupa atatia ani de incredere prea mare doar in gandurile mele.
Dar de aici ma scufund tot mai mult in dorinta de a ma analiza ,de a vedea ce sunt si ce e cu mine, si lipsa raspunsurilor, sau esuarea unora ma duce curand la deznadejde
Apoi cititul mi se pare fara sens, fiind mai priotritar de acum sa imi (re) gasesc eul meu
O consecinta a deznadejdii ,pozitiva de altfel, a fost dorinta de rugaciune . Dar dupa o vreme incep sa am si in rugaciune aceiasi pretentie, de a patrunde cuvintele rugaciunii cu mintea mea .
Apoi apare indoiala ca ce spune rugaciunea nu as dori eu de fapt in clipa aceea sa cer, dar pe de alta parte nici nu as stii ssa formulez cereri mai bune,desi in mine stiu care sunt greutatile.
Si iarasi, dorinta de trece totul prin filtru propriu face sa esueze si rugaciunea, sa nu ma mai simt eu exprimat pe deplin in ea, sa incep sa o evit.
Azi insa am avut o viziune mai pozitiva, totusi cand citesc inteleg cate ceva , cand ma rog ma regasesc in multe din cererile de acolo (nu sunt sigur insa daca ar mai trebui sa am si eu altele) , iar aceasta dezorientare a mea nu se intinde totusi pana la intentiile mele morale de a trai conform principiilor Mantuitorului.
Deci ar trebui ca dorinta de a ma raporta mereu la eul meu, care ma duce la haos in ganduri si deznadejede , sa o controlez cumva.
Nu zic ca e rau sa ai eul propriu si ca ar trebui inabusit.
Poate dimpotriva, exact trecerea prin personalitatea proprie a cunostintelor din afara e motorul interior care te duce mai aproape de Dumnezeu.
Dar poate ar trebui sa imi supraveghez gandurile care stiu ca ma duc in stari negative mai bine, si sa pretuiesc mai mult gandurile pozitive care mi le da Dumnezeu despre carti,despre rugaciuini, despre ce zic ceilalti.
O sa caut in literatura ortodoxa care ar trebui sa fie raportul cu eul nostru propriu a perceptelor credintei daca trebuie sa lupt cu mine sau sa imi redirectionez cumva capacitatea de a gandi catre izvorul ei pozitiv, caci altfel rugaciunea ca Dumnezeu sa imi lumineze mintea e printre cele favortie, si stiu ca nimic din ce e bun nu poate veni in noi decat prin Dumnezeu.
|