Mi as dori mai mult sa inteleg lucrurile decat sa le iau asa cum sunt.
O fi bine,nu o fi bine?
Cei mai multi nu au problema asta, pur si simplu primesc lucrurile asa cum vin, cred in ele, le fac.
Am vazut totusi la sfintii parinti ca ei se axau mai mult pe latura rationala, sufleteasca, si actiunile lor,chiar de asceza daca erau, veneau tot dintr-o argumentare interioara, secondata insa de har, adica ei chiar faceau ce trebuie.
Si am aceasta credinta ca intotdeauna ar trebui sa tii cont de tine asa cum esti, sa nu faci lucrurile mecanic, sa te folosesti de interiorul tau, nu sa iti fie o povara , cum ar zice altii ca nu esti hotarat.
Totusi ,in credinta este si varianta cealalta , a luiptei cu tine, a dezbrecarii de eul tau, a ascultarii, a sacrificarii personalitatii si poate si a gandurilor tale.
Ambele variante par a fi: pe de o parte Mnatuitorul subliniaza ca toate faptele isi au originea in gandul tau, deci arata rolul sufletului. in deciziile care le iei.
Pe de alta parte si Mantuitorul si mai ales traditia monahica a promovat lepadarea de sine, ascultarea , poate pana la ura de sine ,mai ales daca te idntifici pe tine cu pacatul.
Insasi intruparea si ascultarea mantuitorului,chenoza Sa, este un exemplu de lepadare de Sine , atat de desavarsit si derutant, incat multi se intrreaba : de ce zice de exemplu : "despre vremurile acelea nu stie nimeni,nici Fiul, ci numai Tatal"
De fapt toate limitarile Sale sunt numai ale firii Sale umane , nu si a celei dumnezeiesti.
Deci intorcandu-ma la mine, a te cultiva sau a te autocombate, grea intrebare.
|